Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Agricultură  >  Articol curent

La „Dealul Ochiulbean”se muncește ca de obicei, în liniște, pace și gospodărește

Prin   /  20 aprilie 2018  /  Nici un comentariu  /   177

Dacă în raionul Drochia există o întreprindere agricolă unde se muncește nu doar gospodărește, dar și în liniște și cu mult calm, apoi ea se numește SRL „Dealul Ochiulbean”.

Victor ZBANCĂ zice că cel mai bine se simte în câmp, printre mecanizatori și tehnică

Victor ZBANCĂ zice că cel mai bine se simte în câmp, printre mecanizatori și tehnică

Ori de câte ori merg în gospodăria agricolă condusă de Victor Zbancă, mi se crează impresia, că SRL „Dealul Ochiulbean” nu este o întreprindere colectivă, ci mai degrabă o familie de agricultori, unde fiecare își cunoaște bine obligațiunile, le îndeplinește cu soveste și nu așteaptă să i se puncteze asupra anumitor lucruri. Liniștit, cu responsabilitate fiecare își face munca cum știe mai bine. De altfel, chiar și Victor Zbancă îmi mărturiseşte, că anii lucrați împreună chiar i-a şi înrudit pe agricultorii de la „Deal”.
– De când muncesc împreună, într-o gospodărie, cot la cot, oamenii și-au botezat reciproc copiii, și-au făcut fini de cununie, s-au încuscrit, tocmai cum se face între neamuri, – ne povestește zâmbind directorul întreprinderii. În timp ce Victor Zbancă îmi povesteşte despre agricultură, despre plugari, despre realizări, planuri şi perspective, cutreerăm terenurile gospodăriei agricole. Pretutindeni domneşte ordinea. Câmpurile sunt frumoase, îngrijite, măcar însăilează ca pe timpuri o demonstrare a  metodelor benefice de gospodărire.
Despre activitatea întreprinderii directorul îmi vorbeşte în termeni modeşti, dar ceea ce văd denotă cu prisosinţă, că în gospodăria colectivă pe care o dirijează se pune accent pe calitatea muncii, dar, nu în ultimul rând, şi pe atitudinea respectuoasă şi plină de grijă faţă de oamenii încadraţi la lucrările agricole.
– Când omul lucrează cu tot sufletul şi cu stăruinţă? – întreabă Victor Zbancă şi tot dânsul răspunde imediat. – Când i se plăteşte conform implicării, conform volumului de lucru, când este tratat  omeneşte, când este stimat şi când îi sunt create condiţii normale de muncă. Faptul că la „Dealul Ochiulbean” de ani buni lucrează cam acelaşi contingent de agricultori, tot este o caracteristică a organizării activităţii întreprinderii. Pentru că noi deja într-atât ne cunoaştem reciproc, că de multe ori este suficient doar să rostim câteva cuvinte sau să schimbăm ceva priviri ca să fie clară problema, sarcina.
Ultimele argumente directorul le rosteşte cu atâtă plăcere, că chiar nu poate să-şi ascundă profunda mulţumire pentru ajustarea lucrurilor.
Şi dacă plugarii au devenit în timp buni profesionişti, apoi tehnica ce o utilizează este din cea mai bună. John Deere-rurile sunt la putere la „Dealul Ochiulbean”. Atât Victor Zbancă, cât şi mecanizatorii care le mânuiesc sunt foarte satisfăcuţi de capacitatea lor de muncă, dar şi de calitatea de înfăptuire a tuturor lucrărilor. Astfel că recoltele înalte din această gospodărie agricolă se datorează şi tehnicii performante.
Anul curent cele 1295 hectare de terenuri agricole ce aparţin întreprinderii au fost repartizate pentru cultivarea florii soarelui (ceva peste 400 hectare), porumbului (170), soiei (140), mazării (120), grâului (450 hectare).
Menţionez că în această întreprindere toate lucrările agricole sunt înfăptuite doar mecanizat. Muncă manuală nu există. Victor Zbancă îmi explică această stare de lucruri prin lipsa forţei apte de muncă, multă lume este plecată la câştig peste hotare. Dar, cum „ceea ce se face, spre bine se face”, şi în asta există pozitivul, or, în aşa fel este optimizată folosirea tehnicii, dar şi rezultatele finale sunt net superioare.

Liuba BULGARU

Leomid MORARU, unul dintre mecanizatorii de nădejde de la SRL „Dealul Ochiulbean”

Leomid MORARU, unul dintre mecanizatorii de nădejde de la SRL „Dealul Ochiulbean”

 

Mecanizatorii Veaceslav ANTON şi Nicolae BRUS îşi îndeplinesc partea lor de muncă

Mecanizatorii Veaceslav ANTON şi Nicolae BRUS îşi îndeplinesc partea lor de muncă

 

Anul acesta, Lilian GUȚU (în stânga) este responsabil pentru semănatul semințelor de floarea soarelui

Anul acesta, Lilian GUȚU (în stânga) este responsabil pentru semănatul semințelor de floarea soarelui

Sudorul Serghei NEDELCU asamblează staţia de curăţare a boabelor cerealiere

Sudorul Serghei NEDELCU asamblează staţia de curăţare a boabelor cerealiere

Astfel este pregătit solul pentru încorporarea seminţelor de soia

Astfel este pregătit solul pentru încorporarea seminţelor de soia

  • Publicat: 1 lună in urma 20 aprilie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: aprilie 20, 2018 @ 3:43 pm
  • Filed sub: Agricultură

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

livada

„Livada este pasiunea, dar şi speranţa mea”

Citeşte mai mult →