Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Feeria dansului-pereche

Prin   /  5 aprilie 2019  /  Nici un comentariu  /   17

Şi până astăzi, pentru ei dansul sportiv este un poem, în care fiecare mişcare este o imagine artistică, un tablou încântător, o privelişte adorabilă. Prin dans, prin mişcări ei îşi exprimă o mulţime de emoţii, de senzaţii şi de stări sufleteşti.

Daniela ZAPOROJAN cu Ecaterina VASIN și Vlad CROITORU

Daniela ZAPOROJAN cu Ecaterina VASIN și Vlad CROITORU

Ecaterina Vasin-Vladimir Croitoru, cuplul de dans sportiv din or. Drochia, a dus faima raionului nostru la diverse concursuri mondiale, internaţionale şi republicane, ei reprezentând Clubul de dans “Imperia”, Drochia.
Aveau doar 5 anişori când s-a înfiripat această pereche. Prin 2014 părinţii lor au decis, ca dânşii să frecventeze orele de dans sportiv la Clubul „Imperia”, profesate de Dana Zaporojan, neobosita, harnica, îndrăgostita de mişcările feerice ale valsului, tangoului, polcii moldoveneşti sau ale dansului latin. Mai târziu i s-a alăturat şi fratele Iulian.
Chiar dacă la acea vârstă fragedă Catea şi Vlad se numărau printre discipolii grădiniţei „Florile dalbe”, ei, de 3 ori pe săptămână, cu regularitate, urmau orele de dans. Ce e drept, mai mult din plăcere. Abia după ce, în 2015, au participat la Campionatul mondial de dans sportiv, desfăşurat la Chişinău, unde s-au plasat pe locul I la categoria lor de vârstă, devenind, astfel, campioni, li s-a trezit şi un pic de interes.
Ecaterina şi Vlad sunt colegi de clasă, ambii învaţă în clasa a III-a „B” la IPLT „M.Eminescu” din or. Drochia, învăţătoarea lor fiind Steliana Vasin. „ Sunt talentaţi, plini de energie, sârguincioşi, muncitori, neosteniţi, perseverenţi”, – ne spune diriginta. Pe parcursul a 6 ani, de când merg la clubul de dans, ei au participat la diferite concursuri şi confruntări artistice, la început, intrând în final, adică fiind, cel puţin, a şasea pereche (în finalul dansurilor sportive numaidecât sunt 6 perechi), apoi luând diplome, premii, medalii, trofee.
De fiecare dată, înainte de orice eveniment, trăiesc emoţii mari. Dar, în acelaşi timp, se bucură că pot concura la diverse competiţii, ce le oferă şansa de a evolua şi a excela. După prima competiţie din 2015, la care s-au remarcat, ei au devenit şi primii câştigători ai concursului orăşănesc „Degeţel şi Degeţica”, iniţiat de primăria oraşului şi susţinut cu mult entuziasm de Nina Cereteu, primara oraşului Drochia.
Dansul le aduce satisfacţie sufletească, dar, în acelaşi timp, îi învaţă să treacă, să înfrunte cu capul sus, eşecurile. Datorită muncii asidue şi perseverente, cu lejeritate au trecut categoria „începători”, clasele „E” şi „D”, astăzi evoluând într-o clasă mai superioară. În primăvara anului trecut, Ecaterina şi Vlad au evoluat în finala Campionatului mondial de dans sportiv, ce a avut loc la Chişinău, ocupând locul V. La Campionatul naţional de dans sportiv, din decembrie trecut, la categoria „juvenali”, programele clasic şi latin, perechea lor a ocupat două locuri III. În 2018, la concursul „Bucovina-open” din Cernăuţi au ocupat două locuri III, iar anul curent la acelaşi concurs – două locuri I, genurile „standart” şi „latină”. La „Cupa nordului”, ce a avut loc, pentru prima dată, cu câteva săptămâni în urmă la Drochia, atât la programul clasic, cât şi la cel latin, Ecaterina şi Vlad de două ori s-au ridicat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de onoare. Cu trofee, medalii şi diplome s-au întors de la campionatele cluburilor de dans sportiv „Gloria”, „Afor”, „Tandem”, „Codreanca” din Chişinău.
În afară de dans, Vlad mai este pasionat de jocul de dame, participând cu succes la campionatele republicane, aducând şi de acolo diplome şi medalii. Şi Ecaterinei, pe lângă dans, îi mai place muzica, ea frecventează al doilea an clasa de pian a şcolii de muzică din Drochia, profesoară Svetlana Tcaci. Ambii, prin muncă şi efort, prin vocaţie şi pasiune, dar şi cu susţinetea părinţilor şi profesorilor, ar putea deveni persoane, care lasă urme frumoase pe pământ.

Dumitru SIMION,
or. Drochia

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Unele din cărțile propuse spre lectură în cadrul Campaniei Naționale de promovare a lecturii

„Cărțile trebuie să fie oglinzile de aur ale realității”

Citeşte mai mult →