Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Încă o performanţă culturală

Prin   /  14 februarie 2020  /  Nici un comentariu  /   11

Proiectul „Popasuri Culturale” a ajuns la Drochia.

Mai mulţi angajati din domeniul culturii: peste 42 de directori ai Caselor de Cultură, bibliotecare, muzeografi, profesori, educatori, fondatori de ONG-uri și Asociații Obștești din întregul raion, alături de trei trainer, au participat la un training de dezvoltare profesională. În paralel cu sesiunile au fost efectuate și interviuri cu Alexei Vasilean, președintele raionului, cu Ala Bugai, şefa-interimară, Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport. După semnarea unui acord trilateral, îmtreună am stabilit un plan strategic de lucru, prima lucrare comună fiind reabilitarea „Vilei cu parc Mândâc”, apoi vor urma şi altele.

În cadrul acestui proiect angajatii din domeniul culturii vor beneficia de asistenţă metodologică în organizarea activităţilor culturale, metode de atragere a investiţiilor, crearea parteneriatelor publice-private, scrierea si aplicarea proiectelor culturale etc.
Proiectul „Popasuri Culturale” va fi implementat pe parcursul a următoarelor 9 luni de zile.
Multumim echipei de implementare a proiectului, în deosebi lui Dan Ciolpan, presedinte al ONG-ului „Cultura Events”, dânsul fiind şi managerul proiectului, cât şi experţilor Vera Selevestru, Veaceslav Reabcinschi şi Gheorghe Șevciuc.
Acest proiect este binevenit, el vine ca un suport, de care au nevoie toți lucrătorii din domeniul culturii, atât prestatorii, cât şi beneficiarii.

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Lilia COZMA-HANGANU, doctor în științe filologice, a fost omagiată la baștină de colegii-doctori, elevi, profesori, rude, pământeni

Folclorista Lilia Hanganu ar fi împlinit 65 de ani

Citeşte mai mult →