Pasiunea și curajul îi sunt călăuzele talentului

Adriana Spunei este un nume începător în muzica autohtonă. Însă vocea ei deja s-a făcut auzită prin tembrul specific şi melodios, cum, de alfel, se cântă pe la noi, pe la Sofia, de unde îşi alimentează talentul această fată harnică.

Sofianca Adriana SPUNEI, apreciată la recentul concurs
Sofianca Adriana SPUNEI, apreciată la recentul concurs

Adriana Spunei este un nume relativ nou, dar deja e cunoscut şi apreciat. Este o tânără talentată și ambițioasă – au spus-o artiştii mari şi criticii de artă, ea urmându-şi hotărâtă visul din copilărie şi menirea să devină interpretă. În această muncă grea şi migăloasă, de care pare a fi serios afectată, îi ajută pasiunea şi curajul. Face paşi siguri în lumea muzicii, reușind deja să se lanseze cu piese muzicale alese, ce îi vibrează sufletul.
Recent, a participat la Festivalul-concurs de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Argint”, ediţia a XXIV-a, la secțiunea interpretare, concurând aprig cu nouă concurenți din Republica Moldova și România. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra de muzică populară a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, conducător artistic și prim dirijor Petre Neamțu, care a menţionat, că toți interpreții au fost buni. Iar Steluța Mitriuc, directoarea festivalului, a afirmat, că romanța este genul de muzică ce ne aduce multă căldură sufletească. Și anul acesta au fost voci foarte bune la concurs.
Sofianca Adriana Spunei este una din câştigătoarele concursului, ea s-a ales cu menţiune, o apreciere foarte înaltă a juriului.
Festivalul de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Argint” a fost lansat în anul 1992, după modelul și cu susținerea Festivalului „Crizantema de Aur” din Târgoviște, România.

Cor. „GD”

Lasă un răspuns