Înălţarea la cer a Domnului Isus Hristos (Ispasul)

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos este una din marile sărbători domneşti, stabilită în amintirea zilei, când Mântuitorul a urcat spre ceruri. Denumirea populară a sărbătorii – Ispasul – provine de la cuvântul slav Spasiteli (Mântuitorul).

Ispasul este sărbătorit în Joia din a şasea săptămână după Paște, adică în a patruzecea zi după Învierea Domnului, cu zece zile înainte de Pogorârea Sfântului Duh sau Rusalii. Sărbătoarea este respectată de toţi credincioşii.
La baza tradiţiei creştine despre Înălţarea Domnului au stat câteva credinţe păgâne. Este vorba despre credinţa oamenilor din vechime precum că, timp de 40 zile, sufletul răposatului s-ar afla pe pământ, iar în ziua a 40-a el urcă la cer. Credinţa aceasta se menţine şi astăzi, oamenii imaginându-şi că, la 40 de zile după deces, sufletul răposatului se înalţă la ceruri.
Pe lângă credinţa despre înălţarea la cer a sufletului se crede că s-ar urca acolo şi trupul răposatului. Prin urmare, aceasta este legată de faptul, că la majoritatea civilizațiilor antice oamenii se închinau zeităţilor agrare – solare despre care se credea că mor şi învie anual, după care se urcă la cer, trăind printre zeii nemuritori.
Unele aspecte ale mitologiei păgâne au fost preluate de cea creştină, adaptate la viaţa lui Hristos. Tradiţia creştină spune că 40 de zile după Înviere Iisus Hristos s-a aflat pe pământ printre apostoli, apoi s-a înălţat spre ceruri.
Evenimentul biblic al înălţării la cer a Domnului a fost relatat, pe scurt, în Evangheliile lui Marcu şi Luca.
Un element mai nou al sărbătorii considerat mai puţin important este faptul, că această zi este dedicată unui sfânt pe nume Ispas, care ar fi asistat la urcarea lui Hristos spre cer. Ispas a fost un om vesel, de aceea şi credincioşii caută să fie bine dispuşi în ziua de Ispas.
Pentru această zi gospodinele coc pască, vopsesc ouă şi le dau de pomană, crezând că sunt folosite de spiritele morţilor în timpul înălţării lor spre cer. În unele localităţi pomenile acestea se numesc Moşii de Ispas.
Ca și de Paşti creştinii acordă o deosebită atenţie mesei ritualice din ziua de Ispas. Se mănâncă pască, se ciocnesc ouă. În unele localități sătenii sărbătoresc ieşind la iarbă verde. În această zi creştinii se salută cu sintagma „Hristos s-a Înălţat!” – „Adevărat s-a Înălţat!”.
Astăzi se simte o revenire la tradițiile acestei sărbători. În legătură cu aceasta s-au păstrat unele superstiții: se spune că „în ziua de Ispas să nu dai foc şi sare din casă”; foc – pentru ca tot anul vei avea gălăgie; sare nu se dă pentru a proteja mana vacilor. Pe timpuri, în noaptea ori chiar în ziua de Ispas se practicau multe obiceiuri care aveau menirea să apere oamenii și gospodăriile de forţele magice. Astfel, în ajunul sărbătorii creştinii aduceau verdeaţă, ramuri de alun cu care împodobeau casele. Plantele de la Ispas se păstrau tot anul, fiind folosite pentru oameni bolnavi, de dureri de cap etc. Ca şi la alte sărbători de peste an, la Ispas oamenii observă semnele timpului. Se spune, cum va fi timpul de Ispas aşa va fi toată vara. Abia în ziua de Ispas gospodinele culeg frunze de viță-de-vie pentru sarmale. Merg în câmp să vadă semănaturile şi dacă cioara nu se vede din grâu, roada va fi mănoasă.
Un element relativ nou al sărbătorii de Ispas a devenit cinstirea eroilor căzuţi în luptă. În calendarele creştine ortodoxe din R. Moldova ziua de Ispas este menţionată ca şi sărbătoare a eroilor.
Sărbătoarea presupune săvârșirea unei panahide întru pomenirea acestora. Femeile din sate pregătesc și oferă pomeni nu numai de sufletul eroilor cunoscuţi, ci şi al tuturor decedaților. Generalizând, putem menționa că, această tradiție creștinească este respectată tot mai mult în satele noastre.

moldovenii.md

Lasă un răspuns