Un mic mare talent

Screenshot_7

 

David Cebotari, este un băiețel plăcut chiar de la prima vedere. Te cucerește prin seninătatea din privirea blândă, deșteaptă, ce redă o inteligență aparte căpătată în urma unei bune educații și atitudini binevoitoare a părinților acestuia. Un zâmbet fin, liniștit îi împodobește mereu fața de copil.

 

De altfel, tot așa sunt și cele 6 povestioare întrunite în culegerea „O altfel de vacanță”, semnată de însuși David. Este o cărțulie adresată semenilor săi, dar pe care o citesc cu plăcere și maturii, editată în toamna anului 2020, la Chișinău, CEP USM.

– Nu ne-am așteptat să avem o asemenea solicitare a lucrării, – ne mărturisește mama cu o mândrie ascunsă în voce, dar care radiază pe chipul ei.

Am hotărât să descoperim totuși acea trăsătură a micului scriitor, care-l face unic. M-am gândit că o să mă ajute cel mai bine Rodica Golban, învățătoare la IPLT „Ștefan cel Mare”, a cărui discipol este.

– Îl urmăresc de 4 ani de zile, dat fiind faptul că este elev al clasei 4-B, pe elevii căreia îi instruiesc. Nu aș avea de remarcat niște deosebiri vădite. Este un copil la fel de pus pe șotii ca și alții, fără prea mari griji, doar că uneori poate vedea lucrurile din jur într-un fel aparte, poate deveni mai serios ca alții. În ciuda vârstei fragede poate avea niște cerințe față de sine, care-l fac mult mai preocupat și mai încăpățânat, dacă vreți, într-un sens bun. Aș putea remarca și modestia, o calitate mai rar întâlnită astăzi, dar destul de necesară.

Într-adevăr, este destul de modest și nu prea își afișează succesele, cu toate că ele nu sunt puține în palmaresul său. Iată câteva din ele: concursul „Pe aripile muzelor”, secțiunea „Creație”, diploma de gr. I, Soroca, 2020; concursul „Pe aripile muzelor”, secțiunea „Declamator”, diploma de gradul II, Soroca, 2020; Concursul național de eseuri „Scriitori din localitatea mea”, diploma de mențiune pentru eseul „Scriitoarea din localitatea mea – Ada Zaporojanu”, iunie, 2020; Concursul național #Eu creez, desenez, scriu acasă #Descopăr Moldova# Descopăr Europa, categoria desen, diploma de participare, iulie 2020;

Am citit personal cărticica „O altfel de vacanță” și am propus-o spre lectură și micilor noștri cititori. A fost primită cu bucurie de toți, datorită tematicii actuale, dar și modului de redare a evenimentelor. O carte despre copilărie care, de fapt, are și ea problemele sale, chiar dacă adulții nu le observă, străduindu-se să-și îngrădească odraslele cum pot de aceste griji. Uitați-vă, că pandemia devine, totuși, și pentru copii o năpastă.

Am decis să organizăm lansarea cărții lui David Cebotari „O altfel de vacanță” în Biblioteca copii Drochia, al cărui beneficiar activ este și el, în parteneriat cu BN pentru copii „Ion Creangă”. Și iată-ne la Salonul de carte „La Creangă”, ce activează în cadrul celei mai cunoscute biblioteci a copiilor, frumos îngrijit de cunoscuta scriitoare drochană Claudia Partole. Chiar fiind destul de distanțați, ne-am simțit foarte aproape prin gândurile și concepțiile noastre, iar punctul de tangență a fost cartea menționată a micului nostru scriitor talentat. Au vorbit despre ea colegii săi, prezenți aici pentru a-și susține prietenul, și-a spus cuvântul și învățătoarea lor, Rodica Golban.

Despre emoțiile sale a vorbit autorul David, căci nu oricui i-i dat să asculte chiar din gura celor mai cunoscuți poeți, scriitori așa ca Iulian Filip, Ianoș Țurcanu sau Claudia Partole niște sfaturi prețioase și urări de bine ca „la mai mult și la mai mare”.

Dar a fost să se bucure David la acest eveniment încă de o surpriză. DCTTS Drochia i-a acordat o diplomă de certitudine pentru participarea sa în cadrul acțiunii „O istorie de succes”. Sergiu Bejan, specialist al Direcției Cultură a menționat curajul, insistența și munca perseverentă a sa, calități demne de urmat nu doar de generația sa, presupunând în persoana lui un tânăr ambițios și în căutarea veșnică a valorilor spirituale.

Dragă David! Iți urăm succese frumoase în activitatea ta de creație. Ne mândrim cu succesele tale și le așteptăm cu mare plăcere, împărtășindu–ți bucuria creației.

Nina BEJAN,

bibliotecară principală,

Biblioteca copii Drochia

Lasă un răspuns