Recunoștință din suflet tuturor

Prin intermediul PP „Glia Drochiană” vreau să aduc mulțumiri tuturor pentru gândurile bune și pentru urările frumoase pe care mi le-ați transmis cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani!

Recunoștință din suflet tuturor
Recunoștință din suflet tuturor

Vă spun sincer, cu deosebite emoții: cuvintele nu pot exprima recunoștința pe care o simt. Cineva spunea că, după ce treci de o anumită vârstă, toate aniversările devin triste. Nu este adevărat! Anii care au trecut m-au îmbogățit cu copii ascultători și deștepți, cu nepoței frumoși și energici, cu strănepoței care sunt ca niște îngerași ce-mi ocrotesc și prelungesc viața și atunci cand îi aud și îi simt mi se umple sufletul de bucurie!
De asemenea, pe parcursul acestor ani, am agonisit și un tezaur valoros: prieteni, colegi, mulți oameni buni la fapte și la suflet. De aceea, pentru mine urările dumneavoastră sunt asemenea lămpilor pe care norvegienii le aprind la ferestre pentru călătorii care nu trebuie să se simtă singuri sau rătăciţi în cursul drumului.
În particular, vreau să aduc mulțumiri lui Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, care a rupt o bună parte din timpul său pentru a mă vizita la domiciliu. Pentru mine și familia mea a fost o mare plăcere să acceptăm acest comportament și gest frumos al conducerii raionului de a fi aproape de oameni împărtășind bucuriile, dar și nevoile acestora.
Un mare mulțumesc transmit lui Ion Recean, șef, Direcția Educaţie, care, împreună cu Ala Steliman, m-au readus în plăcuta și multapreciata atmosferă a sistemului educațional al raionului atăt de mult cunoscut de mine.
Le mulțumesc lui Dumitru Eni, preşedinte al Consiliului raional Drochia al FSEŞ, și lui Ion Pulbere, actualmente profesor la Liceul „Mihai Eminescu”. Vizita, dar și urările din partea acestor colegi de căndva, la fel au avut un impact extrem de pozitiv pentru mine, făcându-mi ziua mai bogată în amintiri nostalgice, amintiri fericite.
În mod separat, vreau sa transmit un Multumesc! din toata inima colectivului pedagogic al Instituției Publice Gimnaziul „Dumitru Bunescu” din s. Chetrosu. Spiritul acestui colectiv, la cărma căruia am stat mai mult de 40 de ani, l-am sesizat prin mesajul adus de Viorica Bunescu, directoarea Gumnaziului, însoțită de către doamnele profesoare Nadejda Chihai și Galina Moraru.
Cel mai plăcut cadou, oferit de succesorii mei, a fost pentru mine faptul să aflu, că școala mereu rămâne în centrul atenției societății, direcției și a echipei didactice. Înțeleg, că actualmente procesul educațional necesită implicare, investiţii şi efort intelectual, însă am convingerea în bunele capacități manageriale ale directorului și îmi exprim admiraţia pentru întregul colectiv pedagogic al gimnaziului – instituție care în prezent cu cinste îmi poartă numele. Sunt onorat și mă mândresc, că toate lucrurile merg ca ceasul, condiție ce va permite ca instituția să aibă o imagine impecabilă nu doar la nivel local, dar şi republican.
Și nu în ultimul rănd, vreau să aduc cordiale mulțumiri, pentru delicata atenție, membrilor echipelor ziarului „Glia Drochiană” și a TV Drochia. Îndeosebi, a+și menționa-o pe Liuba Bulgaru, eleva noastră, și Vitalie Zagaievschi, ziarist, pe care îl cunosc de o viață, și le mulțumesc pentru frumoasa implicare în mediatizarea profesională a modestului meu eveniment.
Mulțumesc din suflet și celor care chiar dacă nu au făcut-o, s-au gândit la mine într-un mod frumos și au găsit timp să-mi transmită prin rețelile de socializare atâtea cuvinte frumoase pe care, pe bună dreptate, poate și nu le-am meritat.
Să fiți sănătoși, iubiți, să aveți tot ceea ce vă doriți!

Cu multă dragoste,
Dumitru Bunescu,
Eminent al Învăţământului din RSSM

Lasă un răspuns