Şi-au dedicat succesele memoriei bunicilor

Laura şi Emilia Ciubotaru locuiesc în Chişinău şi dansează în renumitul Club de dansuri „Codreanca”, în grupa mică şi, respectiv, mijlocie.

Sunt finuţele mele. Au îndrăgit dansurile moderne, se ocupă cu dăruire, învaţă să se mişte graţios în ritmurile muzicii clasice sau latino-americană, iar plasticitatea şi artistizmul în figuri devin o normă de comportament pentru micile dansatoare.
Deşi antrenamentele le fură mult timp din anii copilăriei, ele sunt fericite, că ocupaţia le este una pe plac, ce le aduce multe clipe de bucurie în urma performanţelor obţinute.
Împreună cu echipele lor de vârstă participă la multe competiţii şi concursuri de dansuri moderne, de unde revin cu noi zâmbete de satisfacţie, cu noi trepte de biruinţă, dar şi cu noi medalii şi diplome.
Înainte de epidemia de COVID-19 un Concurs Naţional al dansului pe parchet „Cupa Nordului”, ediţia a doua, s-a desfăşurat în or. Drochia. Laura cu Emilia, însoţite de mămica lor Lilea, care tot timpul liber şi-l consacră fiicelor, au participat la acest concurs de amploare cu mare responsabilitate. Şi nu doar pentru faptul, că concursul a fost unul de mare importanţă, un nou examen pentru noi performanţe, dar şi pentru că au venit să-şi demonstreze măiestria la baştina buneilor lor, în amintirea lor, Eugenia şi Fiodor Ciubotaru din satul Chetrosu, de mai mulţi ani trecuţi la cele veşnice. Dacă erau în viaţă, cu siguranţă, aveau să vină la concurs, să se bucure de realizările nepoţelelor, care şi-au depus toată străduinţa şi tendinţa de a învinge și aici, de unde li se trag rădăcinile. Nu mai sunt în viaţă şi ceilalţi membri ai familiei, Igor, Oleg, nanii Olga şi Filip Surlaru, dar memoria tuturor este vie. Şi Laura cu Emilia, din povestirile părinţilor, le cinstesc memoria, vin la cimitir, la mormântul celor apropiaţi, cu excepţia anului curent, desigur.
Prin performanţele obţinute la acest concurs naţional de anvergură, desfăşurat în februarie la Drochia, micile dansatoare, prin biruinţele lor, le-au adus un mesaj frumos memoriei celor apropiaţi, în deosebi bunicilor, care, la sigur, se bucură de acolo, de sus, de realizările Laurei şi Emiliei.

Valentina CEBOTARI

Emilia și Laura cu mămica Lilia CIUBOTARU la Drochia
Emilia și Laura cu mămica Lilia CIUBOTARU la Drochia

Lasă un răspuns