Profesorul Valeriu ȘINDILĂ

Regretăm cu profundă întristare încetarea subită din viață a vrednicului de pomenire Valeriu ȘINDILĂ, al cărui suflet bun, fără de prihană, s-a ridicat la ceruri, acolo unde nu este durere, nici scârbă.

În toamnă, de Ziua profesorului, avea să împlinească 84 de ani. Viața lui a fost diferită de acea a leaților lui. Pe lângă faptul, că a suportat anii tulburi de război, anii foametei cumplite, el a cunoscut tragedia pierderii mamei la doar cinci ani, iar la 11 ani a rămas și fără tată. Noroc de surorile și frații mai mari, care au avut grijă de el, ca niște părinți. Când l-au văzut cum, adolescent fiind, bătea în piatră la carierele din sat (din Cosăuți) și la cele din Iampol, s-au îndurat și l-au dat la învățătură. A absolvit tehnicumul de bibliotecari din Soroca, apoi a făcut armata, după care a mers la Institutul (Universitatea) Pedagogic din Bălți, la facultatea de limba și literatura moldovenească. A absolvit-o în anul 1965. De aici începe cariera lui didactică. A activat în calitate de inspector școlar la Călărași, apoi director-adjunct la școala de opt ani din Țarigrad, după care – director de studii la școala-internat de tip sanatorial din Drochia, unde a lucrat până la lichidarea instituției. El, care a crescut fără mamă și fără tată, a știut să mângâie sufletele acestor copii, înstrăinați și ei de părinți, să le îmbuneze, să le lumineze, să le înalțe, să le purifice și să le îngrădească de gânduri și fapte rele.
Și învățătorii, și educatorii, care au avut fericirea să lucreze alături de Valeriu Șindilă, să asculte de îndrumările și sfaturile lui obiective, binevoitoare, au profitat și i-au prețuit sufletul lui blajin, înalta omenie, integritatea, străduința și exemplul de urmat, deschiderea și sinceritatea în relațiile personale cu colegii. Și în afara serviciului a fost un om în rând cu lumea, gospodăros și un bun familist.
Dar anii de la urmă i-au amintit de anii de copilărie și adolescență. S-a dus la Domnul soția Adela, profesoară de limba și literatura română, s-au îndepărtat de casă copiii, Aurel și Dorin. Singurătatea de 20 de ani nu o dată îl întrista, îl decepționa. Așa l-a găsit sfârșitul. Dumnezeu să-l miluiască.
Copiii, nurorile și nepoții, rudele, colegii și prietenii au pierdut irecuperabil un om de viață, care îi asculta, înțelegea, îi sfătuia, îi încuraja, îi înbărbăta cu vorba lui caldă, înceată și înțeleaptă. Vom păstra în memorie numele, vorba și faptele lui. Sincere condoleanțe copiilor, rudelor apropiate.
Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Lui.
Adio, prietene! Sit tibi terra levis (fie-ți țărâna ușoară!)

Colegii și prietenii

Profesorul Valeriu ȘINDILĂ
Profesorul Valeriu ȘINDILĂ

Lasă un răspuns