Agricultura contemporană, între armonie şi dificultăţi

Anul 2020 este deosebit în multe privinţe. Nu a rămas neînsemnat de el nici domeniul agrar. Mă refer la cel drochian.

 Este pentru prima dată, cel puţin, în memoria mea, când agricultorii au fost lăsaţi unul la unul cu ţarina, faţă în faţă cu o sumedenie de probleme imposibil de pus la cale, fără ajutor şi sprijin, fără menţionare şi consolare.

2020 a fost şi mai rămâne a fi anul COVID-19 cu toate derivatele. Dar 2020 a mai fost şi anul unei secete cumplite, ceea ce înseamnă recolte mici obţinute cu cheltuieli enorme.

Adevărat este: nevoia nu vine de una singură. Aceste două mari necazuri s-au suprapus şi ne ţin în căngile deznădejdii. Dar ţăranul nu ar fi acel de veacuri producător de pâine, dacă nu ar şti să aprecieze puţinul, să se bucure şi de cele câteva boabe din palme şi să spere, să nădăjduiască la ziua de mâine, la roada de la anul viitor şi la mila Domnului.

Întru a merge înainte, a-şi cultiva speranţa în ziua de mâine, omul are nevoie de apreciere, de motivare, de oameni.

Ne-am gândit că, dacă din cauza pandemiei plugarii nu au beneficiat nici de oficierea bilanţurilor la secerişul culturilor cerealiere din primul grup, nici de cele de la recoltarea culturilor târzii, nici de totalizarea anului agricol şi nici de sărbătorirea Zilei Agricultorului, s-ar face binevenit un fotoreportaj cu imaginile din anii când toate aceste evenimente erau o tradiţie, înrămată în respectul pentru crescătorii de pâine.

Imposibil să reproducem toate pozele din acele timpuri, precum este cu neputinţă să exprimăm întregul spectru de recunoştinţă şi mulţumiri pentru toţi acei care asigură ţara şi pe fiecare dintre noi cu pâinea cea de toate zilele. Astfel că le spunem simplu: mulţumim din suflet şi multă sănătate!

Liuba BULGARU

 

Lasă un răspuns