Călător pe aleile artei

filip3

Am fost curioasă să aflu părerea scriitorului Iulian Filip, ca protagonist al proiectului cultural-literar în premieră, „Filipiada”. Am dorit să aflu opinia dumnealui, care, acum jumate de secol în urmă, după absolvirea Universității Pedagogice „Alecu Russo” din Bălți, a fost declarat de către Comisia de Stat  învățător de limbă și literatură.

 

 – Domnule Iulian Filip! Inițial, conceptul unui astfel de festival a fost de a sensibiliza cititorii fideli să parcurgă toate aspectele creației iuliene, dar să fie și un punct de reper atât pentru profesori și elevi ca temelie metodologic-educațională, cât și pentru alți membri ai comunității, implicați în păstrarea operei spirituale prin promovarea și valorificarea creației iuliene. În opinia DVS, ce poate sta la temelia unei bune educații în societate, având în vedere faptul, că scriitorul Iulian Filip a fost inițial și pedagog?

– Din 1970  caut  formula mai eficientă de lecție, de școală, acolo unde trebuie să se educe lucrul cel mai important al societății – omul. Lecția, școala, educația, instruirea se face prin cultură. Instrumentele pedagogului Iulian Filip sunt cărțile mele, cărora le caut concepții mai comunicante, mai eficiente, mai provocatoare, ca să se producă dialogul între mine și destinatar.

– Am constatat în cadrul acestui festival o legătură armonioasă între generații, cum a fost lectura în familie, cu părinți, bunici și pici – Family Time. Cât de importantă este această legătură armonioasă între generații, ca factor al potențialului educațional pe segmentul învățător-părinți-copii?

– Ambiția învățătorului trebuie să fie enciclopedismul lui Aristotel, iar școala trebuie să fie la tot pasul – ca în Finlanda învățământul performant. Potențialul educațional al oricărui matur din societate trebuie conjugat cu al celorlalți maturi, ca să realizăm mecanismul valoric de transmisie de la părinți spre copii, de la bunei spre nepoți, de la vecini spre copiii din vecinătate. Am avut noroc să aplic aceste înțelegeri în proiecte și programe  concrete – la televiziune, pe scenă deschisă, în școli, în instituții de cultură. Un poligon cultural-managerial de 16 ani în Chișinău, căruia m-am consacrat cu toată patima și dăruirea, m-a răsplătit din plin – cu înțelegeri concrete, nu cu iluzii: se poate! Treaptă avansată a înțelegerii sunt parteneriatele în numele educației, instruirii, cercetării  prin cultură.

– Este indiscutabil faptul, că succesul și popularitatea unui scriitor este definită de scrierile sale, de profunzimea gândului și mesajului transmis cititorului, de simplitatea dar și complexitatea frământărilor omului în viața de fiecare zi. Cum credeți, ce ar motiva cititorul ca să prefere, să citească mai mult sau mai puțin, opera unui sciitor?

– Formularea mea e legată de libertate și democrație… Scriitorul are libertatea să scrie cum poate și cum îi place. Cititorul are libertatea să-i placă ori să nu-i placă ceea ce a scris scriitorul. Cine descoperă și constată valoarea operei unui scriitor? Evident, cititorul cult, pregătit. Între cititorii mai elevați există tagma criticilor literari, pe care același Jules Renard îi poreclește cititori mofturoși.  Se polemizează îndelung despre ce să faci cu autorul și cu opera lui, părerile fiind împărțite despre implicarea și statutul autorului în relația complexă cu destinul operei sale…

– Ne-am propus în cadrul acestui festival să scoatem din anonimat toate aspectele operei iuliene, să provocăm cititorii fideli de a valorifica și alte domenii de activitate, mai puțin cunoscute, ca folclorist, dramaturg, grafician. Ce definește statutul omului de creație Iulian Filip?

– Statutul meu e mai deosebit – nu sunt doar autor de cărți, nu sunt doar scriitor… Am lansat proiecte și programe cultural-manageriale la scenă deschisă și înțeleg ce ani buni traversează cultura Drochiei. Simpozionul „Scriitorii drochieni” și finalizarea proiectului „Cartografierea resurselor culturale drochiene” a sfidat pandemia, demonstrând că se poate!

– Din câte cunosc, ideea lansării unui astfel de festival v-a surprins pe       neașteptate și pe DVS. Care a fost prima reacție, sau cum ați primit această veste?

– Cum am reacționat la informația că… Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului raional Drochia, în colaborare cu BPR „Iulian Filip”, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” au lansat în premieră un nou proiect – Festivalul creației iuliene „FILIPIADA – 2021” în versiune on-line? Mi-a plăcut să constat că cele scrise de mine pot genera – acasă, la Drochia! – o provocare de asemenea complexitate. Dar… aveam îndoieli serioase că pot fi activate toate componentele poligonului meu de creație – poezia, teatrul, pictura, cântecele și celelalte…

– Cu certitudine, veți fi de acord, că acest eveniment a fost unic atât după conceptul de amploare, genericul original, dar și prin numărul participanților, reprezentanți ai diferitor categorii de vârstă, care au dat dovadă de un activism și efort de invidiat. S-a creat impresia, că actorii implicați, cu cât mai mult au pătruns în varietatea operei iuliene, cu atât mai mult s-au conectat provocării, generată de  spiritul competitiv. Ce impresii v-au stăpânit la vizionarea acestui frumos spectacol al creativității?

– Acum, când am tabloul panoramic și parada incredibilă de copii, tineri, maturi, oameni în etate, motivați de cărțile mele să se manifeste frumos, traversez starea de spirit pe care o aveam la Departamentul Cultură al primăriei Chișinău (acum mulți ani în urmă), când copiii și părinții, tinerii și buneii își aveau duminicile lor pline de creativitate. Festivalul a reușit! Inițiatorii evenimentului au ținut cont de formulele altor evenimente similare (legate de cărțile mele), evitând căile bătătorite. Sinceritatea vrerii și încrederea că se poate realiza s-a transmis în majoritatea localităților din raion, activismul elevilor, pedagogilor, bibliotecarilor, părinților constituind principala apreciere a efortului. Dacă adăugăm la acestea aprecierea superlativă a academicianului Mihai Cimpoi (că la Drochia e mai multă sensibilitate pentru cultură) și mărturia unor somități de calibrul lui Ion Tighineanu, Nina Corcinschi, Adrian Ghicov, Constantin Spânu, cultura Drochiei trebuie să-și facă repere încrezătoare și să înainteze mai departe.

– Fiind implicați mai bine de 200 participanți în cadrul acestui proiect inedit, nu a fost deloc ușor de a evalua și aprecia prezentările celor 11 concursuri lansate, fapt ce a solicitat o muncă enormă a Comisiei de jurizare,  președinte al juriului fiind Cristina Țurcanu, șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport, care s-au străduit să aprecieze obiectiv, conform criteriilor de rigoare. Ce aveți a ne spune, viz-a-viz de  acest capitol?

– Am convenit de la bun început, că protagonistul nu poate fi implicat în jurizare… Dar la încheierea primei ediții a Filipiadei  s-a conturat distinct un eventual atelier de creativitate, al cărui loc mi se pare potrivit la Biblioteca Publică raională „Iulian Filip” – ca să vedem ce avem de fortificat, de evidențiat, de extins, fără a dezechilibra comedia. Toate acestea și-ar avea locul la o masă rotundă cu nucleul organizatoric al vieții culturale drochiene, după ce emoțiile participanților și premianților s-ar mai domoli. Cu profundă recunoștință aduc mulțumire organizatorilor pentru inițiativa frumoasă, pentru implicare și dedicație în promovarea creației lui Iulian Filip! Îmi pare bine să știu, că ai vrea să mă știi……aș vrea să cred, că acest festival va avea continuitate și sunt sigur, că anume așa va fi!

– Știm, că scriitorul Iulian Filip are încă multe lucruri frumoase a ne spune, căci este omul artei, omul culturii și generatorul eternelor valori spirituale, care ne motivează să promovăm și valorificăm măreața și irepetabila operă iuliană. Multă baftă, maestre!

– Festivalul „FILIPIADA-2021” m-a făcut să constat, că cele scrise de mine pot genera acasă – la Drochia!

Ala BUGAI,

specialist principal  DCTTS

Lasă un răspuns