Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Teatrul „Cupidon” la 30 ani

Prin   /  12 octombrie 2015  /  Nici un comentariu  /   46

Jubileul de 30 ani ai Teatrului muzical-dramatic „Cupidon”, marchează activitatea celor care îşi dedică sufletul şi inima în numele artei teatrale.

„Cupidonii” antrenați în spectacolul „Cenușăreasa”

„Cupidonii” antrenați în spectacolul „Cenușăreasa”

Actorii teatrului nu sunt simpli interpreţi de roluri, ci creatori de personaje, dând viaţă şi credibilitate, putere şi personalitate acestora. Înzestraţi cu vocaţie artistică, „cupidonii” ştiu să înveşnicească arta teatrală prin spectacole nemuritoare, ştiu să valorifice frumosul în numele spectacolului.

Teatrul „Cupidon” are o istorie frumoasă, marcată de multiple realizări, o tradiţie scenică afirmată, actori consacraţi şi talentaţi, public fidel.

Şi-a început activitatea în anul 1985. Fondatorul şi regizorul, autorul textelor şi pieselor, Petru Ababei, a deschis cortina acestui teatru cu montarea spectacolelor de miniaturi, unde erau oglindite cele mai stringente teme ale timpului. Prezenţi la toate manifestările culturale din oraş şi raion, ca mai apoi să fie apreciaţi la justa valoare şi peste hotarele ţării, „cupidonii” au cules multe aplauze şi flori, premii, diplome şi trofee. Pentru că actorii teatrului – copiii şi maturii deopotrivă, sunt talentaţi şi carismatici având un credo: actorii nu schimbă lumea cu adevărat, ci o reflectă aşa cum este ea, cu toate ajunsurile şi metehnele.

Teatrul până în prezent păstrează continuitatea tradiţiilor acestul colectiv, fiind o bună şcoală în dezvoltarea relaţiilor dintre generaţii. În activitatea sa de 30 ani, colectivul a promovat valorile general-umane, dragostea pentru neam şi ţară, cultură, dramaturgia naţională şi contemporană. Majoritatea spectacolelor au fost montate după piesele autorului şi regizorului, Omului de teatru, care a ales din toate comorile lumii-TEATRUL – Petru Ababei.

Având calităţi deosebite de iscusit şi talentat actor, regizor, diplomat şi pedagog, deschizând uşa căutărilor, a ales din preajma sa cei mai talentaţi actori, care sunt opusul oamenilor. Pentru că lumea-ntreagă e o scenă, iar cei mai aleşi oameni sunt actorii ei.

Fiind un indicator al realităţii, teatrul „Cupidon” se află într-un continuu proces de căutări, de noi forme şi mijloace expresive, dăruind publicului alese spectacole şi ritualuri, dedicate fiinţei umane, lumii, semenilor noştri. Pentru că piesele acestui teatru sunt ca nişte cecuri date în alb. „Cupidonii” îşi pun cu toată responsabilitatea semnăturile pe ele pentru viitor, pentru eternitate.

Astăzi aducem plecăciuni şi sincere felicitări „CUPIDONILOR”, celor care promovează adevăratele valori, având grijă de modelarea sufletului uman. Le mulţumim pentru emoţiile dăruite cu pasiune şi profesionalism, pentru poveştile frumoase ce au prins viaţă timp de 30 ani pe scena teatrului „Cupidon”.

Scenă din spectacolul „Hopa-hopa, vrem și noi în Europa”

Scenă din spectacolul „Hopa-hopa, vrem și noi în Europa”

Spectacole montate și regizate de Petru ABABEI

„Unde s-a pierdut buna dispoziţie”; „Chiriţa în Iaşi sau două fete şi-o neneacă”; „Păcală prăpădeşte un sat”; „Luna de miere a Cenuşăresei”; „Cenuşăreasa”; „Amintiri din copilărie”; „Să vedeţi ce s-a-ntâmplat, în pădure sub un brad”; „Ivan Turbincă”; „Frunzele noastre de dor”; „Ştiu, cândva la miez de noapte…”; „La Bâlciul lui Păcală”; „Păcală şi Tândală”; „Hopa, hopa,vrem şi noi în Europa!”.

 Emilia BOBEICĂ, lucrător în domeniul culturii

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

glia

Declaraţia membrilor API privind reflectarea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019

Citeşte mai mult →