Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

Vasile GRĂDINARU: „În 4 luni am descoperit atâtea, câte nici nu-mi imaginam că există”

Prin   /  17 noiembrie 2015  /  Nici un comentariu  /   53

La 13 iulie 2015, în urma alegerilor generale locale, Vasile Grădinaru, directorul SRL „Glia Şurenilor”, membru al Partidului Democrat din Moldova, cu majoritatea voturilor consilierilor raionali a fost ales în calitate de preşedinte al raionului Drochia. Astăzi, 13 noiembrie 2015, se împlinesc patru luni de activitate a dânsului în funcţia dată. Despre cum a fost această perioadă preşedintele raionului, Vasile Grădinaru, ne-a mărturisit în interviul ce urmează.

Vasile GRĂDINARU

Vasile GRĂDINARU, preşedintele raionului Drochia

Dle preşedinte, cum e pentru un agricultor să treacă de la munciule pământului în administrarea publică?

– Greu. Complicat. Dificil. Totodată, însă, şi neobişnuit, interesant, curios, atrăgător, captivant, fără cea mai mică doză de plictiseală.

Obositor?

– Obositor. Dar, repet, interesant. În patru luni de activitate am descoperit atâtea, câte nici nu-mi imaginam că există: lucruri, oameni, evenimente, situaţii, probleme, conflicte, realizări, proiecte, opinii…

Recunosc, funcţia îmi solicită multă implicare, activitatea îmi fură mai tot timpul, chestiunile care îşi cer rezolvarea toate au titlul urgenţei. Soarta m-a adus în această funcţie într-o perioadă foarte anevoiasă. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, deseori munca cotidiană este influienţată sau chiar şi stopată de unele neînţelegeri, divergenţe. Până le cercetăm, le rezolvăm, le punem la punct, la cale, vremea trece, zilele, dar poate şi săptămânile se scurg. Între timp, arsenalul de probleme existente se completează cu altele noi. E complicat. Din toate punctele de vedere e complicat: politic, social, financiar. Dar, vorba moldoveanului: „Ai intrat în joc, ţine hangul”.

Cu atât mai mult că, din câte Vă cunosc, nu sunteţi din categoria celor care dau îndărăt.

– Nu e în firea mea asta, dar nici nu se cade nimănui să o facă, mai ales în actualitatea noastră. Unde să mai dai înapoi, când atâtea sunt de făcut înainte?

Raionul Drochia ce are de făcut înainte?

– Întâi de toate, trebuie să conştientizăm faptul, că raionul Drochia este la limita resurselor financiare. Cu alte cuvinte, în bugetul raionului nu sunt bani.

Îmi este greu să spun astea, cu atât mai mult că totdeauna m-am străduit să dispunem de o rezervă de bani, pentru situaţii excepţionale. Sunt direct şi sincer, raionul nu dispune de bani. Consumăm, cum s-ar zice, în mod tranzitar, „de pe roţi”, „vine – pleacă”, „venit – transfer”. Nu e o situaţie fericită şi comodă, dar trebuie să ne rugăm să nu fie și mai rău. Nu este exclus ca în continuare nici să nu aibă ce şi de unde veni. Cu toate acestea, nu avem dreptul să dăm înapoi. Istoria cunoaşte vremuri şi mai dificile.

Sper să aveţi un plan, dacă nu maxim, apoi, cel puţin, minim de activitate…

– M-am minunat când am descoperit că raionul nu are un plan strategic de dezvoltare care trebuie să stea la temelia activităţii. Acum există. La moment ne îngrijim să intrăm în iarnă cu strictul necesar pentru existenţă. Instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniveritar dispun de toate pentru o activitate bună. Vreau să cred și sper din tot sufletul, că profesorii vor beneficia de salarii la timp pentru a putea munci în linişte la instruirea generaţiei în creştere.

Instituţiile medical-curative, de asemenea, sunt în capacitate de muncă.

Agricultorii deja şi-au făcut datoria pentru acest an agricol, ne-au asigurat cu pâine încă pentru un an înainte, deşi a fost un an foarte secetos.

Pe lângă toate acestea, relativ, bune şi frumoase, avem şi probleme, rezolvarea cărora fie a intrat în impas, fie, abia vizibil, se conturează ajustarea lor. O iau de la o margine: blocurile fostei secţii de boli infecţioase a spitalului raional: E un dezastru. Te doare inima când treci pe alături. Din tot ce a fost au rămas doar pereţii. Totul s-a furat: uşi, ferestre, lemn. Motivul e, pe cât de banal, pe atât şi de criminal – nu a fost asigurată paza. Pentru a nu fi furaţi şi cotileţii din pereţi, am pus un paznic. Acest obiectiv a fost scos la licitaţie. Cu părere de rău, clienţii nu se întrec la propuneri.

Alte două edificii cu bătaie de cap sunt: şcoala auxiliară din s. Ţarigrad şi gimnaziul-internat din or. Drochia, activitatea cărora a fost sistată în urma optimizării anunţate de către ministerul respectiv. Deoarece şi aceste instituţii se aflau în pericol de distrugere, le-am pus pază. Neapărat trebuie să le găsim utilizare, pentru că sunt clădiri bune, trainice şi vor putea servi încă mulţi ani înainte.

Pentru gimnaziul-internat pare să fi găsit o posibilitate. Împreună cu consilierii raionali ne-am sfătuit să iniţiem crearea unei filiale a vre-unui colegiu, să zicem, de medicină, financiar-bancar. La acest capitol chiar am discutat cu ministra de la educaţie, Corina Fusu. Dumneaei, însă, ne-a declarat că nu e cu putinţă acest lucru, deoarece urmează să închidă multe din colegiile existente în republică. Atunci i-am înaintat „varianta de rezervă”, crearea unui liceu militar-sportiv pentru zona de nord a ţării, unde ar putea studia vreo 300 de elevi. Pentru o asemenea instituţie la gimnaziul-internat există toate cele necesare: blocuri pentru cămin, studii, alimentare, teren aferent de proporţii. Din fericire, această idee a fost susţinută şi de doamna ministră. La moment se lucrează întru a avea şi acceptul Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi Ministerului Tineretului.

Recent am făcut evaluarea bunurilor, a stării generale a instituţiei, care, nemaipomenit!, nu avea întocmit nici unul din actele necesare. Astfel, am plătit 54 mii lei, am ajustat întregul set de documente şi îl depunem pentru înregistrare la ÎS „Cadastru”.

De altfel, drept moştenire ne-au rămas multe lucruri nerealizate. De aceea, când vin cu duiumul şi-mi declară pe rând, că, iată, trebuie să facem asta, apoi cealaltă, că ne strânge la perete cea de-a treia problemă, că au trecut termenele celei de-a patra, mă apucă năduful. Nu înţeleg, de ce nu s-au făcut lucrurile la vremea lor, că nu era nicio oprelişte, parcă?

De exemplu, şcoala sportivă deja a devenit un cui ce provoacă durere la orice mișcare. Unele lucrări de importanţă, cum ar fi, instalarea bateriilor solare, încă îşi aşteaptă soluţionarea. Acum trebuie să ne batem capul să nu dispară. Referitor la proiectul ce vizează şcoala sportivă mai sunt şi alte chestiuni învăluite de „mister”. Dar, pas cu pas, vom „scoate aţa neagră de pe canvaua albă”.

Mă tem că pe aceeaşi greblă se calcă şi în cazul staţiei de epurare. Cu ultima, însă, nu vom permite devieri de la proiect şi termenii de implementare.

Într-un cuvânt, volumul de lucru este mare.

La toate se mai adaugă şi datoria enormă rămasă tot „moştenire”. Care e suma totală?

În urma împrumutului de 2 milioane 500 mii dolari SUA, solicitat şi perfectat în 2009, ne-am înglodat mult financiar.

Recunosc, cu acei bani s-a făcut un lucru bun: au fost schimbate sistemele de încălzire la Spitalul raional, Centrul medicilor de familie, la grădiniţe şi licee. Dar… pe atunci echivalentul împrumutului estimat în lei valora circa 26 milioane. Acum, în virtutea devalorizării valutei naţionale, această cifră s-a dublat. Astfel, că la 15 octombrie 2015, suma totală pentru plata cu scadenţă a împrumutului era de 295.359,36 dolari. Dar, deoarece achitările nu au fost făcute la timp, de exemplu, 4 milioane lei constituie restanţa din anul trecut, a apărut şi o penalitate în valoare de 9 mii dolari. Anual, până în 2023, mort-copt, trebuie să întoarcem câte 5 milioane lei.

Recent am achitat 4 milioane lei şi până la finele anului trebuie să mai plătim altele 4 milioane. Acest împrumut „ne muşcă hapsân” din puţinul financiar adunat cu greu. Pentru că în bugetul raionului nu se mai varsă sumele de odinioară. În urma schimbării sistemului de impozitare, banii nu se mai acumulează în raion. Impozitele se efectuează centralizat direct la Chişinău, după care ni se fac transferurile cu destinaţie specială. La moment în raion nu au parvenit 12 milioane lei. Cu alte cuvinte, probleme sunt multe.

Însă şi mai mulţi sunt oamenii necăjiţi…

– Iată acesta cel puţin, pentru mine, este un lucru foarte durut. Timpurile sunt grele pentru toţi, însă pentru familiile defavorizate, pentru oamenii bolnavi, invalizi, pentru copiii orfani, pentru bătrânii solitari, ele sunt mai mult decât complicate. De aceea, din cele adunate cu chiu cu vai, încercăm să susţinem aceste categorii de oameni.

Pe cât posibil, ţinem în vizor remunerarea pedagogilor, a medicilor, agricultorilor. Doar de fiecare dintre ei depinde atât schimbul, cât şi ziua noastră de mâine. În acest scop am iniţiat o colaborare economică cu judeţul Botoşani, România. Încerăm să creăm un incubator de afaceri de felul celor 9 existente în republică. Contribuţia noastră în acest scop va fi de 500 mii lei, cinci milioane parvenind de la realizatorii acestui proiect.

La început ziceaţi că aţi făcut multe descoperiri în aceste patru luni. Numiţi-mi cea mai plăcută sufletului.

– Biblioteca Publică cu un fond valoros de carte, unde mulţi tineri şi copii merg să citească şi să participe la diferite evenimente. Părerea mea este: atâta timp cât copiii şi nepoţii noştri se interesează de carte, există şanse reale de prosperare.

A intervievat Liuba BULGARU

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Foto: arhiva personală

„Poliţia trebuie să fie frumoasă şi la exterior şi în interior, şi la propriu, şi la figurat”

Citeşte mai mult →