Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

„Prieten vreau să fiu și eu” (foto)

Prin   /  7 decembrie 2015  /  Nici un comentariu  /   25

Sub acest generic, beneficiarii de la Centrul pentru copii și tineri cu dizabilități „Ciocârlia” din or. Drochia au marcat la 3 decembrie Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități.

Pregătiri pentru primul concurs

Pregătiri pentru primul concurs. Foto: Cristina Dinti

Alina Chiprisean, Nelea Pânzari și Angela Ababei, specialiști de la „Ciocârlia”, au pregătit un program variat și captivant celor peste 30 de copii ai centrului: flash-mob, concursuri, dansuri. Surpriza cea mare au fost scamatoriile și jocurile distractive organizate de clovni.

După cum a menționat Ecaterina Stati, managerul Centrului pentru copii cu dizabilități „Ciocârlia”, scopul evenimentului a fost dezvoltarea capacității copiilor de a-și exprima sentimentele prin intermediul creațiilor literare și muzicale, cum ar fi cântecul, dansul, poezia.

— Am dorit ca în această zi să ne unim forțele și sentimentele cu copiii cu dizabilitati, – a menționat managerul instituției, – pentru a le transmite mesajul clar, că nu sunt singuri. Sunt mulți oameni inimoși, dar și organizații neguvernamentale, precum centrul „Ciocârlia”, care le sunt alături.

În cadrul sărbătorii, beneficiarii de la centru au primit câte o diplomă de merit pentru participare activă la manifestările organizate la acest centru.

Evenimentul a finisat cu o masă festivă oferită cu generozitate de angajații cafenelei „Deja-vu”.

Amintim, că din 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a stabilit ziua de 3 decembrie drept Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

text: Nelly CIOBANU
foto: Cristina DINTI

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Пятиклассники поработали с удовольствием

Кто убирает, тот не сорит

Citeşte mai mult →