Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Au descoperit comorile României

Prin   /  22 august 2016  /  Nici un comentariu  /   189

Un grup de turiști, în număr de 46 de persoane, în mare parte cetățeni ai comunei Petreni, cât și unii locuitori ai raionului Drochia, au profitat de oportunitate și au avut ocazia să cunoască și să descopere o parte din obiectivele turistice din zona Brașovului.

Infratire-de-drapele

Un grup de turiști, în număr de 46 de persoane, în mare parte cetățeni ai comunei Petreni, cât și unii locuitori ai raionului Drochia, au profitat de oportunitate și au avut ocazia să cunoască și să descopere o parte din obiectivele turistice din zona Brașovului.

Excursia s-a desfășurat în perioada 26-28 iulie, timp în care, turiștii au fost încadrați într-un program turistic interactiv. În prima zi, la dispoziția participanților la excursie au fost puse 2 vizite.

Prima oprire a fost la Peștera Valea Cetății, un monument al naturii, care a fost descoperit cu aproximativ 60 de ani în urmă. Pe același traseu a urmat vizita la Cetatea Rașnov, principala atracție turistică a orașului, care datează din secolul al XIV-lea și controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. În ziua a doua, cu aceeași dorință arzătoare de cunoaştere, grupul turistic s-a cufundat în file de istorie, descoperind Muzeul de Etnografie din Brașov, un tezaur al istoriei romane și Muzeul Casa Mureșenilor, unde a trăit și activat poetul roman, Andrei Mureșanu.Ziua a culminat cu o călătorie cu cabina teleferica pâna în vârful Muntelui Tâmpa, la o înălțime de aproximativ 700 de metri. În timpul liber, călătorii s-au odihnit în parcurile din centrul orașului Brașov, au descoperit Strada Sforii și Biserica Neagră, iar odata cu lăsarea serii au savurat din toate tainele și comorile nocturne ale orașului istoric. În ultima zi, turiștii au procurat suvenire pentru cei dragi. Iar, o calătorie de neuitat prin munți, a fost drumul până la Lacul Rosu și Cheile Bicazului, cunoscute pentru unicalitatea peisajului și oaza de liniște ce o emană.

Tatiana SECRIERU, s. Petreni

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Propunere pentru reforma fiscală

Dorim un viitor mai bun creat de noi

Citeşte mai mult →