GL-logo-webRepublica Moldova a pășit pe calea pierzaniei…

Poate sună un pic exagerat, dar când stai să analizezi logic (și la rece) toate câte se întâmplă în țara noastră, îți dai seama că, în principiu, cam așa și este… Or, în ultimul timp, mai exact după semnarea Acordului de Asociere cu UE (și, în special, după furtul miliardelor) practic toate acțiunile politicienilor au fost, și continuă a fi, mai mult în detrimentul cetățenilor…

Se crează impresia că autoritățile parcă experimentează pe propriul popor. Mai întâi au fost majorate tarifele la energia electrică, apoi au crescut prețurile la carburanți, pe urmă la anumite produse alimentare… Iar pentru că nu eram sărăciți îndeajuns, guvernanții au decis să ne mai pună în cârcă și rambursarea miliardelor sustrase din cele trei bănci…

Și dacă tot au pornit pe calea înrobirii, ca să nu zicem a nimicirii oamenilor acestui stat, guvernanții au decis că ar fi binevenite și alte „reforme” de acest gen. Astfel, s-a decis creșterea vârstei de pensionare la femei până la 62 și la bărbați până la 65 de ani. Și asta în condițiile în care, în Republica Moldova majoritatea pensionarilor primesc o pensie de zeci de ori sub minimul de existență. Unde mai pui că speranța de viață a moldovenilor este de 68 — 69 de ani…

Și toată această batjocură se desfășoară sub paravanul „reformelor necesare pentru formarea, consolidarea și dezvoltarea unui stat democratic european”… Personal, nu știu nici un stat democratic european în care cetățenii să fie înjosiți de guvernanți. În statele democratice europene politicienii lucrează în interesul poporului, ci nu în interese personale, cum fac cei de la noi. Pentru că în statele democratice europene demnitarilor le pasă de viitorul țării lor. La ei nici un deputat, indiferent că este la guvernare sau în opoziție, nu și-ar fi permis să lipsească sau (și mai rău) să părăsească ședința parlamentului la care urma să se discute subiectul alimentelor alterate din grădinițe. La noi, însă, fie că este vorba despre copii, fie că despre pensionari — nu contează. Reformele trebuie duse până la capăt, dacă vrem să traim într-un stat democratic european.

Din păcate, noi nu suntem nici un stat european, nici un stat democratic. Iar dacă aceste așa numite reforme vor continua în aceeași direcție, atunci riscăm să nu mai fim nici stat.

P.S. „Călăul a fost lângă victimă în cele mai grele momente ale acesteia.”
(Aleksandar Blajak)

Andrei BULGARU

Lasă un răspuns