Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Festivalul „Hangul de la Sofia” (Foto-Video)

Prin   /  15 iunie 2017  /  Nici un comentariu  /   254

Organizarea unor festivaluri în localităţile rurale, la care să vină şi să participe oameni dragi, devine o tradiţie în raionul Drochia, iniţiativa aparţinând secţiei cultură Drochia, şef Petru Ababei. Recent, sub genericul „Hangul de la Sofia”, o astfel de manifestare culturală s-a desfăşurat și la Sofia.

Sofienii, de când sunt pe lume, muncesc cu ardoare şi se odihnesc din tot sufletul. Dar dacă mai au şi oaspeţi pe placul lor, sărbătoarea devine una cu adevărat spectaculoasă. Organizatorii festivalului sofian „Hangul ca la Sofia” au adunat prieteni şi oaspeţi dragi, cu care au împartășit clipele de bucurie, au creat o sărbătoare inedită pentru sofieni și oaspeții lor.

Bogăţia spirituală a oricărei localităţi este păstrată în patrimoniul artistic, el fiind şi zestrea neamului. Festivalul sofian a adus ACASA și oameni de cultură, pe care i-a dăruit cu generozitate Moldovei.

„Acasă” nu-i un loc anume, „acasă” e un sentiment, pe care omul îl poartă foarte aproape de suflet…


Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Foto: arhiva personală

„Poliţia trebuie să fie frumoasă şi la exterior şi în interior, şi la propriu, şi la figurat”

Citeşte mai mult →