Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Cultura, Ştiinţă  >  Articol curent

Festivalul Naţional „Satule, mândră grădină” (FOTO)

Prin   /  27/10/2017  /  Nici un comentariu  /   385

Duminica precedentă, în satul Chetrosu a fost dat startul primei ediţii a Festivalului Național „Satule, măndră grădină”.

Ospitalitatea, una din calităţile chetroşenilor. (În centru) Ion PRODAN, primar, s. Chetrosu

Ospitalitatea, una din calităţile chetroşenilor. (În centru) Ion PRODAN, primar, s. Chetrosu

Duminica precedentă, în satul Chetrosu a fost dat startul primei ediţii a Festivalului Național „Satule, măndră grădină”.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa primăriei satului Chetrosu, în parteneriat cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova. Obiectivul manifestării a constat în promovarea valorilor cultural-spirituale, care, din fericire, mai sunt păstrate „în lada cu zestre” a localităţilor rurale.

Frumos şi tradiţional, oaspeţilor li s-a oferit pâine și sare, elemente moştenite de chetroșeni împreună cu dragostea de aproapele. Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Vitalie Josanu vicepreședintele raionului Drochia, Diana Dicusarî, directorul General al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Viorel Clăpău, primarul comunei Rebrișoara, judeţul Botoşani, România, Gheorghe Nihitovici, primarul comunei Marşinţi, regiunea Cernăuți, Ucraina, au gustat evlavios din simbolul ospitalităţii, după care au adresat celor veniţi la sărbătoare câte un cuvânt de salut.

Trandafirii recunoştinţei de la Corneliu PADNEVICI

Trandafirii recunoştinţei de la Corneliu PADNEVICI

În discursul său, Corneliu Padnevici, a menționat:

−      Sunt de baştină din raionul vecin Donduşeni, astfel că îmi sunt cunoscute tradiţiile şi obiceiurile din partea locului, minunate, pline de sens şi plăcute sufletului. Dar recunosc, uneori mă băteau temerile, că iureşul vieţii contemporane poate şterge din temeinicia şi profunzimea lor, fapt ce ar văduvi ţara şi localităţile ei de sublimul valorilor. Spre marea mea bucurie, astăzi a fost să mă dezbaier de acele îngrijorări. Or, atât prin organizarea acestui eveniment, cât şi prin felul de concepere a lui, aţi demonstrat, stimaţi chetroşeni, nu doar că „Veşnicia s-a născut la sat”, dar şi că tradiţiile satului rămân a fi tot veşnice. Tot respectul pentru Ion Prodan, primarul Chetrosului, întreaga recunoştinţă pentru consilierii locali şi profunda stimă pentru toţi localnicii, deoarece, presupun, doar împreună aţi reuşit să prezentaţi lumii acest inedit festival.

Primarul Ion Prodan, care ca nimeni altul îşi cunoaşte consătenii, capacităţile şi posibilităţile lor, a stăruit să sublinieze:

−      Satul nostru şi oamenii lui s-au impus mereu printr-un spirit gospodăresc aparte, prin hărnicie, ospitalitate, dragoste de viaţă şi sfinţenie în păstrarea obiceiurilor lăsate de strămoşi. Acest festival vine să fie încă o dovadă a acestor adevăruri. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în pregătirea lui, celor care au venit să-şi prezinte realizările meşteşugăreşti, celor care au adus cu sine melosul popular de peste Prut şi de prin părţile Cernăuţului. Rămânem recunoscători colegilor din primăriile vecine care au dat extindere festivalului nostru. Multă afecţiune pentru cuplurile invitate să sărbătorească în cadrul evenimentului cele cinci şi şase decenii de căsnicie.

Vitalie Josanu, vicepreşedintele raionului Drochia a estimat:

−      Mi-am petrecut copilăria aici, la Chetrosu, la buneii care au trăit ceva mai la vale de locul unde ne aflăm, de aceea cunosc bine atât localitatea, cât şi chetroşenii, oameni dintr-o bucată, harnici, cu sentimentul cumsecădeniei bine reliefat, dornici de oaspeţi şi foarte primitori. Ceea ce vedem astăzi la acest festival este o mărturie a celor spuse. Felicitări pentru reuşită!

Pe parcursul întregii zile lumea s-a distrat, a servit din bucatele şi băutura oferite gratuit, a savurat din programul concertistic, în deosebi acel prezentat de orchestra „Mugurel”, dirijată de maestrul Ion Dascăl, au aplaudat cuplurile care au primit Diplome de fidelitate, s-au bucurat de sărbătoare şi de localitatea în care vieţuiesc.

Liuba BULGARU

Satule, mândră grădină

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

В  озере,  расположенном  возле  с.  Мындык,  вода  слита  полностью

Что вызывает затопление территории у с. Шурь?

Citeşte mai mult →