Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

Vorbe goale și minciuni

Prin   /  09/11/2017  /  Nici un comentariu  /   94

GL-logo-webSocietatea noastră este împânzită de populism și baliverne…

Azi, în Republica Moldova nu găsești un om cinstit. Toți spun palavre, promit văzute și nevăzute, își dau ghionturi și aruncă cu pietre în ograda vecinului.

Toți, cu excepția politicienilor, a înalților funcționari de stat și a fețelor bisericești. Aceștia întotdeauna glăsuiesc adevărul. Nu mint niciodată și mai că și-ar da viața, numai ca țara să prospere, iar moldovenii să trăiască „fericit” și cumpătat, până la adânci bătrânețe (și chiar mai departe)… De dragul națiunii, acești sfinți cu nimburi personalizate, acești oameni cu inimi mari și averi imense sunt gata să îndure toate „nevoile”. Chiar și criticile pline de laude și laudele lipsite de critică…

Iar cei, care au tupeul de a-i contrazice și de a le pune la îndoială sinceritatea vorbelor și bunătatea faptelor, sunt calificați drept niște persoane fără onoare și demnitate, cointeresate în destabilizarea politico-socială și moral-religioasă a țării… Sau, pur și simplu, „ateiști” și „sataniști”, după cum, recent, a binevoit să se exprime secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș…

Ulterior, în loc să-și ceară scuze, acesta a declarat că cele spuse de el sunt doar o expresie alegorică, iar cei care s-au simțit jigniți de cuventele sale „nu au decât să se pocăiască”… Un comportament demn de o persoană care duce cuvântul Domnului în mase și din mașina căruia, la începutul anului curent, hoții au sustras 45 de mii de lei, 400 de euro și 100 de dolari…

Un alt „mare creștin gros de obraz” este și actualul șef al statului nostru.

De fiecare dată când domnul președinte o dă în bară cu vreo declarație facebook-istă (care, ulterior, „se transformă” în inițiativă socialistă în parlament), acesta dă vina pe așa-numiții „euro-unioniști”. Adică, acea „specie” de moldoveni, inventată de Dodon și partidul său pentru a-și justifica populismul în fața propriului electorat putinist…

Spre exemplu, înainte de recenta-i vizită de lucru în Italia, Igor Nicolaevici, anunța fastuos că pe lângă întâlnirile cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, cu președintele, Sergio Mattarella și alți oficiali de rang înalt, mai avea programată o întrevedere și cu diaspora moldovenească de acolo. Iar când a aflat că diaspora și-a propus organizarea unui mini-protes în cinstea lui, domnul Dodon s-a comportat ca un adevărat „președinte al tuturor moldovenilor” — a fugit de propriii cetățeni…

A fugit și s-a „refugiat” repejor la o biserică ortodoxă rusă, care, în acea zi de duminică, era plină de enoriași (de diferite etnii, ci nu doar de moldoveni cum ar fi insinuat cineva). Acolo, Dodon și-a tras câteva poze printre mulțime (pentru că nu degeaba și-a cumpărat omul un aparat foto de 162 mii de lei); le-a vorbit oamenilor în „limba moldovenească”, iar preoților — în limba rusă, după care a postat pe facebook un mesaj, în care s-a lăudat cu întâlnirea cu diaspora noastră din Italia…

Dacă demnitarii și clericii de cele mai înalte ranguri își permit să mintă cu nerușinare și să vorbească „aiurea în tramvai”, atunci nu înțeleg de ce aceștia se supără pe oamenii de rând, care încearcă să spună adevărul?!

P.S. „Numai ticăloșilor le vine ușor să mintă în orice împrejurare” (Feodor Dostoievski)

Andrei BULGARU

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

В  озере,  расположенном  возле  с.  Мындык,  вода  слита  полностью

Что вызывает затопление территории у с. Шурь?

Citeşte mai mult →