Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

A venit să aboneze „Glia”

Prin   /  22 decembrie 2017  /  Nici un comentariu  /   49

A intrat în redacție timid, pășind încet și domol, de aveai impresia că-și numără pașii.

Faceţi cunoştinţă: Constantin Balan, locuitor al satului Sofia. Are 89 de ani.

Faceţi cunoştinţă: Constantin Balan, locuitor al satului Sofia. Are 89 de ani.

A intrat în redacție timid, pășind încet și domol, de aveai impresia că-și numără pașii.

— M-am grăbit destul în viaţă, — și-a motivat mersul oaspetele, — acum pot s-o las mai moale. Nu am unde mă sili, că parcă am realizat tot ce mi-am dorit. Sau aproape tot. Poate nu am făcut lucruri mari, dar în munca mea am pus totdeauna suflet şi inimă. Am fost profesor. M-am străduit să învăţ copiii carte, dar şi să-i povăţuiesc de bine, că răul îl deprind singuri.

Zâmbeşte larg, fără să se sinchisească că toată dantura îi constă doar dintr-un ciot de dinte. Este deschis, cu privire senină, pură, ca de copil. Ne roagă să-i perfectăm un abonament la „Glia drochiană”. Zice că abonează ziarul în fiecare an. Ne mai spune că ar fi putut să-l aboneze la factorul poştal care îi aduce pensia, dar a venit cu treburi la oraş şi chiar a vrut să vadă unde este redacţia.

A stat puţin, doar cât și-a tras sufletul. După care, scuzându-se, și urându-ne un an bun, a pășit la fel de domol, spre ieșire. În prag s-a oprit, a pus chitanţa, ce confirma abonarea lui la „Glia drochiană” pentru anul 2018 în buzunarul de la căptușeala paltonului şi a plecat cu aceeaşi paşi mărunţiţi de anii vieţii.

Liuba BULGARU

Abonarea pe ultima… Săptămână

Doar săptămâna care vine mai puteţi abona săptămânalul „Glia drochiană”. Astfel, că dacă încă nu aţi reuşit să perfectaţi un abonament la publicaţia noastră drochiană, grăbiţi-vă să faceţi acest lucru. Nu cumva să rămâneţi cu restanţă în Noul An.

Cel mai simplu şi mai de nădejde ar fi să faceţi abonarea la factorul poştal care vă deserveşte. Puteţi solicita atât un abonament anual, ce costă 84 lei, cât şi o abonare doar pe şase luni, achitând pentru asta 42 de lei.

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Satul Drochia se face cu drumuri noi

Satul Drochia se face cu drumuri noi

Citeşte mai mult →