Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

Suntem pentru o viaţă fără violenţă în familie!

Prin   /  26 decembrie 2017  /  Nici un comentariu  /   74

Organizația Națiunilor Unite a lansat, al 15-lea an consecutiv, Campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, având drept scop sensibilizarea publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor și fetelor.

Svetlana CAPCELEA, director, IP LT „Ștefan cel Mare”, Corneliu Eftodi, specialist programe UN WOMEN în R. Moldova, Vera FLOCEA, specialist, DÎTS Drochia, Galina MELNICIUC, psiholog

Svetlana CAPCELEA, director, IP LT „Ștefan cel Mare”, Corneliu Eftodi, specialist programe
UN WOMEN în R. Moldova, Vera FLOCEA, specialist, DÎTS Drochia, Galina MELNICIUC, psiholog

Organizația Națiunilor Unite a lansat, al 15-lea an consecutiv, Campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, având drept scop sensibilizarea publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor și fetelor. Lansată în anul 1991, Campania începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și se termină pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului. Această campanie a fost susținută prin activități organizate în cadrul inițiativei „Implicarea activă a tinerilor în desfășurarea acțiunilor de sensibilizare despre problema violenței în familie”, implementată în parteneriat de către IP Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” și A.O. „Artemida” din or. Drochia cu suportul din partea UN Women în Republica Moldova cu susținerea Guvernului Suediei.

În perioada septembrie-decembrie 2017 în IP LT „Ștefan cel Mare” or. Drochia au fost desfășurate activități, având ca scop: combaterea stereotipurilor de gen și prevenirea violenței; prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie prin informarea şi sensibilizarea tinerilor cu privire la fenomenul violenţei împotriva femeilor și fetelor; evidenţierea efectelor grave pe care le are violenţa asupra femeii, în mod special, precum şi asupra familiei şi societăţii, în general.

Una din activități, desfășurată în luna septembrie, a fost Conferința raională cu genericul „Nu tolerăm violența în familie!”, la care au participat elevi ai liceelor din orașul Drochia și specialiști din diverse domenii.

În perioada octombrie–noiembrie au fost desfășurate concursuri de desen, poezie și eseu, la fel cu genericul „Nu tolerăm violența în familie!”. 95 de elevi din diferite licee s-au implicat activ, exprimându-și opiniile, gândurile prin artă despre combaterea stereotipurilor de gen și prevenirea violenței în familie. S-a pus accent pe familia armonioasă, pe relații de încredere și respect reciproc în familie.

În concursurile cu genericul „Nu tolerăm violența în familie!” s-au implicat mulți copii, care au fost răsplătiți cu diplome, mențiuni, cadouri și premii

În concursurile cu genericul „Nu tolerăm violența în familie!” s-au implicat mulți copii, care au fost răsplătiți cu diplome, mențiuni, cadouri și premii

Iar la începutul lunii decembrie a avut loc totalizarea concursurilor și înmânarea diplomelor de gradul I, II și III, și a mențiunilor. Au fost oferite și premii: pentru locul I — 1000 lei, pentru locul II — 700 lei, pentru loc III — 500 lei, pentru mențiune — 250 lei. Astfel, la concursul de desene clasificarea a fost următoarea: I loc — Alexandrina Boico (cl. VII B, IP LT „M. Eminescu”); locul II — Mihai Guțu (cl. XI C, IP LT „B.P.-Hasdeu”); locul III — Elena Stratilă (cl. IX C, IP LT „M. Eminescu”), iar 14 elevi au primit mențiune. La concursul de eseu: locul I — Irina Jitaru și locul II — Valeria Darii (respectiv, cl. XI C și cl. XII B, IP LT „B.P.-Hasdeu”); locul III — Anghelina Palamari (cl. X A, IP LT rus nr. 3) și 14 elevi cu mențiune. La concursul de poezie: locul I — Andreea Lascaun (cl. X B, IP LT „B.P.-Hasdeu”); locul II — Alexandru Railean (cl. X A, IP LT „Ștefan cel Mare”); locul III — Anastasia Cucer (cl. X A, IP LT rus nr. 3) și 13 elevi cu mențiune.

Galina Melniciuc, moderatoarea și responsabila de organizarea acestor activități, a mulțumit elevilor pentru participare, Comisiei de evaluare a lucrărilor elevilor pentru corectitudine, DÎTS Drochia și administrației Liceului „Ștefan cel Mare” pentru susținere, Centrului maternal „Ariadna” pentru parteneriat și colaborare.

La finele evenimentului toată lumea din sală s-a ales cu câte un stik cu logoul UN WOMEN și cu o eșarfă de culoare portocalie, ca simbol al unei vieți luminoase fără violență.

Nelly CIOBANU

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Elevii de la Gimnaziul „Viorel Ciobanu”, s. Șuri, elogiază foștii pedagogi

Amintirea și învățătura foștilor pedagogi, veșnic vie

Citeşte mai mult →