Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Noutăți  >  Articol curent

Aproape 830 de elevi sunt scutiți de examenele de BAC

Prin   /  8 iunie 2018  /  Nici un comentariu  /   19

Săptămâna aceasta aproape 19 mii de elevi au mers la primul examen de bacalaureat din sesiunea 2018, pe cinci iunie fiind desfășurată testarea la limba și literatura română pentru alolingvi. Însă, 828 de elevi sunt scutiți anul acesta de cel puțin un examen, având media 10 la disciplina de studiu.

Chiril Solovei

Chiril Solovei

Potrivit ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, 785 de elevi vor obține nota „10” (zece) din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de bacalaureat, în comparație cu 637 în anul 2017. În anul 2016, numărul tinerilor scutiți de examenul la limba străină a fost mult mai mic – 460. De asemenea, peste 200 de copii au fost scutiți de examen la limba străină după ce au obținut certificate recunoscute internațional.
Numărul crescând al elevilor cu performanțe deosebite la nivel internațional denotă atât interesul sporit față de cunoașterea limbilor străine, cât și aprecierea înaltă a evaluatorilor străini.
Cumulând și rezultatele olimpiadelor republicane, în total, vor fi acordate din oficiu 864 de note de „10” (zece) pentru 828 de elevi. Printre elevii menționați sunt 28 de elevi care vor obține două note de „10” (zece) din oficiu și sunt 4 elevi care vor obține din oficiu trei note de „10” (zece).

Să nu vă opriți niciodată!

Chiril Solovei se bucură de trei note de „10” din oficiu la disciplinele menționate după ce a obținut un scor bun la TOEFL, locul II la olimpiada republicană de matematică și bronzul la olimpiadă internațională de chimie din acest an.
El susține că a trecut deja prin mai multe eșecuri în viață, de exemplu nu a reușit să participe la Olimpiada internațională de matematică în Indonezia, însă s-a bucurat de susținerea și înțelegerea oamenilor apropiați. „Sfatul meu este: să nu vă opriți niciodată. Dacă nu încerci, cum poți să câștigi? Este ca în acea anecdotă: pentru a câștiga la loterie, trebuie măcar să cumperi biletul. Tot așa este și în viața de zi cu zi. Trebuie să îndrăznești. Cel mai important lucru e încrederea. Uneori oamenii au tot ce este necesar, în afară de încredere în ei înșiși. Eu sunt sigur, că încrederea poți s-o capeți atunci când ai oameni potriviți alături de tine, vorbesc de părinți și prieteni”, spune Chiril Solovei.
Sesiunea de bacalaureat 2018 se va desfășura în perioada 5-22 iunie. La sesiune s-au înscris 18776 de candidați, dintre care 3077 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Candidații vor susține probele de examen în 92 de centre de bacalaureat, dintre care 30 de centre sunt instituite în municipiul Chișinău, iar 62 de centre în alte localități ale țării.
Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 5-26 iunie. Rezultatele vor fi afişate în centrele de bacalaureat la 27 iunie 2018.
Vasile CORCORAN

  • Publicat: 6 luni in urma 8 iunie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: iunie 8, 2018 @ 8:59 am
  • Filed sub: Noutăți

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

glia

Declaraţia membrilor API privind reflectarea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019

Citeşte mai mult →