Paștele Blajinilor, programat pentru luna iunie, ar putea fi amânat din nou

Nicolae Furtună, directorul ANSP, a anunțat despre faptul că, în opinia sa, Paștele Blajinilor, ce a fost prestabilit pentru luna iunie, ar trebui amânat, în caz contrar, ar putea fi o explozie de infecții cu COVID-19.

Nicolae FURTUNĂ
Nicolae FURTUNĂ

– Ce se întâmplă dacă înmormântările se fac fără praznicele fastuoase? – se întreba şi ne întreba oficialul de la ANSP.
Este cu cale să-i dăm dreptate directorului de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică. Or, trebuie să conştientizăm şi să recunoaştem, că prin interdicţiile impuse de pandemie „ne-am debarasat de o o modă proastă moldovenească”, vorba aceluiaşi director, care mai zicea:
– Puteți să mă criticați pentru cele afirmate. Ce rămâne adevărat, însă, este faptul, că în perioada pandemiei ne-am debarasat de multe lucruri inutile şi fără de folos, – a conchis medicul.
Desigur, de rând cu cele inutile, am fost nevoiţi să renunţăm şi la activităţi devenite aproape sufletului, ba mai mult, înscrise pe suflet, cum ar fi Paştele Blajinilor. În acest an cei apropiaţi trecuţi de cealaltă parte a vieţii ne-au aşteptat în zădar la porţile cimitirelor, iar noi, „exilaţi” în case din cauza coronavirusului, aşa şi nu am putut să mergem să-i tămâiem, să le plângem la căpătâi, să le demonstrăm dragostea şi infinitul dor.
Urma ca să facem toate acestea la finele primei săptămâni a lui iunie. Dar după cum se anunţă, nici atunci nu vom putea merge la cimitir pentru a ne face datoria şi a ne ruga de iertare.
Cu siguranţă, oamenii noştri apropiaţi, plecaţi dintre noi, nu se vor supăra, nu ne vor blama, căci unde s-a mai văzut ca părinţii, chiar şi decedaţi, să-şi expună pericolului copiii, nepoţii? Nu s-a mai întâlnit ca fiica ori feciorul, plecat contra legii înaintea părinţilor pe tărâmuri cu neîntoarcere, să insiste a-şi vedea la mormânt părinţii, fraţii, surorile într-o perioadă când aceste ieşiri le-ar putea fi fatale?
De aceea, dacă vorba lui Nicolae Furtună va căpăta greutatea legii, noi toţi trebuie să ne conformăm. La o adică, pentru cine o vom face? Pentru sine, pentru protecţia proprie, dar şi pentru protejarea celor din preajmă, între care sunt şi oamenii apropiaţi.
Reiterăm, că în acest an, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru 6, 7 și 8 iunie 2020, în ajunul Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (a Cincizecimii).
– Dacă e să fiu sincer, mi-i frică să-l facem în iunie, – spunea în acelaşi mesaj directorul de la ANSP, argumentând:
– Dacă ar fi după mine, eu încă sunt împotrivă, pentru că chiar și într-un sat cu 400 de locuitori se duc cetățeni din toate raioanele țării. Și acolo se face un cocktail, că Molotov se odihnește, – a încheiat cu tristeţe șeful ANSP.
Amintim, că în Republica Moldova bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus creşte în continuare. La 20 mai numărul total al infectaților se estima la 6.553, iar a cazurilor active – la 3.372. Până în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate deja 228 decese din cauza COVID-19, iar alte 2.508 persoane au fost vindecate.
Potrivit statisticii, toate cazurile sunt cu transmitere locală: Chișinău – 77, Transnistria – 24, Strășeni – 16, Ceadâr-Lunga-11, Cahul – 10, Căușeni – 8, Ialoveni – 8, Sângerei – 6, Basarabeasca – 5, Criuleni – 5, Soroca – 5. În celelalte teritorii s-au înregistrat cazuri unice.
Dacă e să vorbim despre raionul Drochia în particular, apoi putem enunţa, că la 21 mai, curent, în spitalul raional erau internate cu COVID- 19 doar două persoane.
Totodată, în ansamblu pe raion existau 416 persoane cu statut de contacți, ceea ce era în creştere cu 17.
În carantină sau autoizolare se aflau 269 persoane, cifra fiind de asemenea în creştere cu 19.
Din fericire, cu suspecţie de coronavirus la acea dată – nicio persoană, în schimb bolnavii recuperaţi atingeau cifra de 21 persoane.
Spre regret, de la începutul epidemiei din cauza afecţiunii cu COVID-19, fapt ce a acutizat alte maladii, au decedat doi oameni.
În total pe raion sunt înregistrate 35 cazuri de infectare cu noul virus, dintre care 12 cazuri active.
În oraşul Drochia există 56 de persoane cu statut de contacți, iar în carantină sau autoizolare sunt 41 persoane . Suspecți – 0 şi recuperaţ – 4. Covid-19 – 2 cazuri active.

Liuba BULGARU

 

Lasă un răspuns