Mădălina şi Amelia -Parascheva ŢURCANU, premiate pentru cel mai reprezentativ costum popular

Dacă e să pornim de la afirmația, că familia este ADN-ul neamului, un singur lucru este cert, că această modestă sintagmă definește tot, ce stă la baza celui mai important element al muncii noastre, ce reprezintă piatra de temelie a întregii societăți.

Când sădim un pom, sau floare, care iubește lumina, ne străduim să găsim cel mai potrivit loc, pentru a-i oferi condițiile prielnice pentru o bună creștere. La fel și copiilor noștri le oferim tot, ce avem mai bun, educând și dăruindu-le cu generozitate o părticică din sufletul nostru, altoind semința bunătății, omeniei, dragostei de frumos, de părinți, de grai, de baștină și, desigur, de tradițiile străbunilor noștri.
De cea mai aleasă educație și cel mai frumos loc sub soare s-au bucurat și surorile Mădălina și Amelia-Parascheva Țurcanu, având fericirea să învețe dragostea de acest plai mioritic, de acest neam cu frumoase tradiții, de la părinții Cristina și Vitalie Țurcanu. Ambii, făcând parte din tagma celor mai reprezentative personalități ale culturii drochiene, au educat din fragedă copilărie fiicelor cele mai alese calități, care au marcat ulterior succesul în realizarea tuturor ideilor și pornirilor frumoase.
În unul din interviurile, susținute în cadrul Săptămânii de Promovare a Portului Popular cu Cristina Țurcanu, șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport, care mai este și mama acestor două fetițe minunate, am realizat, că cel mai important obiectiv în agenda dumneaei este educația fiicelor în spiritul tradițiilor și valorilor neamului și, oricât de încărcată nu ar fi această agendă, educația lor va rămâne mereu a fi prioritatea cu nr.1:
”Dragostea mea pentru portul popular, pentru credință, pentru tradiții și obiceiuri, o transmit cu drag fiicelor mele, – susține Cristina Țurcanu.- Și atât timp, cât vor continua și ele să transmită aceste valori copiilor lor, neamul nostru va avea continuitate.
După mine, Costumul Național trebuie să fie ridicat la rang de simbol național alături de Drapel, Imn și Stema de Stat, or, Costumul nostru rămâne a fi icoana sufletului nostru în vecii vecilor…”
Astfel, familia Țurcanu a decis să participe la Concursul de fotografii ”De la străbuni lăsat!”, care a fost lansat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală și Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Orice idee sau proiect cultural este întotdeauna susținută cu mult entuziasm de această familie, care, de astă dată, a considerat oportun să ofere șansa și celei mai micuțe fiice, Amelia-Parascheva, care are numai 1 an și 8 luni.
”De fapt, primul său debut, Amelia-Parascheva, l-a înregistrat încă pe când avea numai 8 luni, – ne mărturisește d-na Cristina, – atunci am participat la filmarea unui videoclip cu îndrăgita interpretă de muzică populară, Stela Melnic-Cotogoi, unde Amelica a fost în costum național.”
Cu câtă dragoste și smerenie a îmbrăcat mezina frumosul port popular, de parcă înțelegea netăgăduita valoare a iei și catrinței, dar și a năframei cu horboțică, că se părea, nu mai are nevoie nici de păpușă, atât de bine se simte în costumul național! Atâta bucurie era în ochii acestui pui de om, care încă nici nu putea să înțeleagă rostul și menirea sa pe acest pământ, dar, care știa cu siguranță un singur lucru – că portul popular o prinde de minune, simțindu-se cel mai fericit omuleț!
Cât privește sora mai mare, Mădălina, care are 10 ani, a înregistrat în cartea succeselor o bogată experiență și rezultate frumoase de la vârsta de 7 anișori, participând la mai multe concursuri: ”Cheița fermecată”, ”Tinere talente”, ”Ploița de stele”, concursul de cântec și poezie patriotică ”Pentru țară, pentru Neam”, la toate cele patru ediții, concursul de interpretare artistică ”Speranțele Muzicii Naționale”, la care, de fiece dată, a fost decernată cu locuri de frunte, fiind o elevă eminentă și la școală, dar și o discipolă talentată la școala de muzică pentru copii din orașul Drochia. O bucurie și fericire mai mare pentru părinți, cred că nu există, iar roadele muncii lor este rezultatul și succesul copiilor. Dar bunul Dumnezeu a înzestrat-o pe Mădălina nu numai cu frumusețe și talent, dar și cu înțelepciune, căci felul de a gândi, viziunea, abordarea multor aspecte, poartă o conotație profund filosofică, demnă de invidiat, chiar și de persoanele mature, cu experiență de viață.
”Familia pentru mine, e locul, unde sunt fericită, unde simt, că mereu voi fi iubită, ajutată și îndrumată, – menționează Mădălina, – familia este cel mai prețios dar de la Dumnezeu, iar noi, copiii, nu facem, decât să întregim și să creștem numele părinților noștri, care ne dăruie tot ce au mai bun, ca să ne vadă împliniți și fericiți.”
Astfel, inspirate și susținute de dragii lor părinți, surorile Mădălina și Amelia-Parascheva Țurcanu, au înregistrat încă un succes în cadrul Concursului republican ”De la străbuni lăsat!”, fiind nominalizate cu locul II – Mădălina și locul III – Amelia – un succes remarcabil pentru întreaga familie, căci educația și promovarea sfintelor valori de către copii au dat roadele așteptate.
”Costumul popular este pentru mine cea mai frumoasă haină, – susține cu mândrie în suflet Mădălina. – Când îmbrac IA națională, este o adevărată sărbătoare. Cu siguranță, că voi transmite această dragoste surioarei Amelia- Parascheva, căci, a respecta portul național, tradițiile, moștenite din străbuni, este cartea de vizită a familiei noastre, este ceea, ce am deprins de la părinți. Succesul, educația și realizările noastre, a copiilor, se sprijină pe poveștile de succes ale părinților noștri, de care sunt nespus de mândră!”
Rezultatele Concursului de fotografii ale costumului popular „De la străbuni lăsat!” au fost deja anunțate pe rețelele de socializare de către juriul alcătuit din specialiști ai Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și ai Centrului de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Fericiții câștigători vor fi decernați cu diplome și premii. Printre ei – și eroinele noastre, două surioare drochience, mândre moldovence, pentru care portul tradițional este o relicvă scumpă, cu care se identifică și o poartă cu mândrie!
Chiar și pe timp de pandemie, adevărații promotori ai portului popular și tradițiilor neamului nu încetează să spună lumii întregi despre dragostea față de valorile naționale. Exemplu viu sunt aceste două surioare, Mădălina și Amelia-Parascheva Țurcanu, care ne învață să ne bucurăm de fiecare minut al vieții și, susținute mereu de părinții iubitori, vin cu un îndemn către toți: ”Iubiți portul popular! Faceți din viață o sărbătoare! Fiți fericiți acum! Nu așteptați, ca cineva din afară să vă facă fericiți, privind viitorul vostru!”

Ala BUGAI

Lasă un răspuns