Dar din dar se face Rai

Titlul, ales pentru interviul solicitat lui Dumitru JOSANU, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Societatea invalizilor din satul Chetrosu, raionul Drochia”, vine să fie una dintre cele mai folosite expresii ale românilor. „Dar din dar se face Rai”, auzim deseori spunându-se în diferite situaţii, în diverse locuri, de felurită lume.

 

– Dumitre, presupun, că în raionul Drochia nu există agent economic care să nu te cunoască. Şi nu doar pentru insistenţa ta în a sensibiliza lumea, a căuta persoanele receptive la necazul semenilor, ci şi datorită sociabilităţii tale, plăcerii tale de a comunica, felului tău de a fi prietenos şi pozitiv în pofida gradului de invaliditate şi a deplasării tale limitate.

– Ei, aria mea de cunoştinţe este mult mai mare, mai extinsă. Astfel că mă ştie lume şi din Chişinău, şi din Bălţi, şi de prin alte părţi.

Ştii, Dumnezeu nu a plasat într-un anumit loc toţi oamenii buni, cu dare de mână, receptivi şi înţelegători. Probabil, în dorinţa de a-i molipsi şi pe alţi muritori  de omenie, de dragoste pentru aproapele, Domnul, cum să zic, a distribuit persoanele mai blânde, mai îngăduitoare printre alte seminţii de oameni. De aceea, pornind din necesitatea de a le cere ajutorul, eu îi descopăr în diferite locuri.

– În acest catastif cu nume, cifre, planuri şi realizări ai mulţi astfel de oameni?

– Da-a-a-a! Foarte mulţi!

Dacă nu mă încadram în această activitate, parcă mai puteam să ştiu, că pe lume există astfel de persoane cu inimă mare şi cu suflet receptiv precum Valeriu Zotovici, Andrei Starii, Ion Răilean, Anatol Moscalu, Alexei Vasilean, Aliona Eşanu, (raionul Drochia), regretatul Gheorghe Beliciuc, Alexandru Dobjanschi, SRL „Moldovatransgaz”, Mihai Pascal, Tudor Lungu, Veronica Martâniuc (Chişinău),   Margareta Bâlba, Valeriu Pustovit, Stela Ostroveţchi, Guido Meinelt, DRÄXLMAIER Grup (Bălţi), Alexander Koss, „Südzucker Moldova” SRL şi însă multă altă lume bună şi frumoasă?

– Au fost cazuri când ţi s-a refuzat ajutorul?

– Au fost, dar nu m-am supărat, pentru că nimeni nu m-a bruscat, nu m-a obrăzit, cu atât mai mult, nu m-a dat afară. De ce să mă deranjez? Doar nu fiecare poate şi vrea să ajute. Până la urmă este corect şi cel de nu poate şi cel de nu vrea. Am mai spus-o, Dumnezeu a făcut oamenii diferiţi. De altfel, tocmai prin existenţa acestora din urmă ies în evidenţă, ies la suprafaţă oamenii darnici, sufletişti, fiind exemplu de, cum s-ar zice, bonomie pentru restul lumii.

– Câţi membri are societatea condusă de tine?

– În anul care abia s-a încheiat am avut la evidenţă 115 persoane care se confruntă cu diverse probleme, una mai complicată decât alta. Avem şi invalizi la pat, situaţia lor fiind cea mai grea.

– Şi problemele tale de sănătate nu sunt dintre cele simple.

– Ba nu, comparativ cu alţii, eu, slavă Domnului, încet, cu greu, cu durere, dar mă mişc, mă deplasez, ies în lume. Însă vai de acei care nu se pot ridica din patul suferinţei…

Ştii de ce am fondat Societatea invalizilor din satul natal Chetrosu? Am reieşit din situaţia mea, prin prisma durerii şi nevoii mele am ajuns la acea decizie. Căci, e ştiut, doar omul suferind îl poate înţelege şi crede pe un altul asemenea lui.

– Este grea această muncă pe care tu însuţi ţi-ai pus-o pe umeri?

– Nu este uşor, dar, îţi ziceam, altora le este şi mai greu, ba chiar greu de tot. Şi asta o poate înţelege până la capăît doar o persoană alde mine, cu asemănătoare probleme de sănătate.

Mai vreau să ştii un lucru: pentru fiecare om necăjit în lume există un alt om, destinul căruia este unul norocos şi care neapărat îşi va dori să-şi ajute semenii. Poate că proporţia nu este chiar de 1:1, dar şi 1:5, 1:10 tot e bine. Şi nu vreau să cred şi să accept, că cel sătul nu-l crede pe cel flămând. În cei 15 ani de activitate în fruntea societăţii am cunoscut felurite persoane, dar nu am întâlnit oameni răi. Poate pentru că, văzându-mă în cârjă, dar adresându-mă, de fapt,  pentru ajutorul altora, acolo, undeva în subconştientul dumnealor, se conturează gândul, că viaţa are perioade diferite. De aceea, chiar de mi-au refuzat ajutorul la moment, m-au petrecut cu promisiunea de a o face altă dată. Pentru mine este o speranţă, iar pentru dânşii… cum le este sovestea şi sufletul.

– La fiecare sfârşit de an, ce coincide şi cu sărbătorile creştine de iarnă, toţi membrii societăţii beneficiază de cadouri. Înţeleg că anul acesta nu a fost o excepţie.

– În anul cu pandemie mi-a fost mai greu să obţin ajutoare pentru colegi, însă, totuşi, am reuşit. Nu puteam să păşim peste obiceiul devenit tradiţie în aceşti 15 ani de activitate a societăţii noastre.

Vreau să zic că fără suportul oferit de oamenii buni nu aş fi reuşit să aduc în casele şi inimile celor 115 persoane, parte a societăţii invalizilor, lumina, bucuria sărbătorilor, dar şi încrederea că nu sunt singuri în lume. Mulţumesc din suflet tuturor pentru ajutor, între care consilierilor raionali şi preşedintelui raionului Alexei Vasilean, consilierilor locali şi primarului satului Chetrosu, Aliona Eşanu.

A intervievat Liuba BULGARU

Lasă un răspuns