O picătură de sânge, oferă un strop de viaţă

Despre faptul, că donarea de sânge poate salva vieţi ştim cu toţii, iar, în anumite cazuri, ne-am şi convins cu adevărat. Cunoaştem şi că din sângele donat o singură dată pot fi ajutate până la 3 persoane.

Aceste adevăruri le cunosc cel mai bine medicii, în virtutea activităţii lor confruntându-se de multe ori cu vieţi salvate de pe muchie de cuţit, în ultimul moment și atunci, când „a fi sau a nu fi” depinde în mod direct de cele câteva sute de grame de „viaţă vie” donată de persoane cu sentimentul civic bine pus la punct.

Cunoscând aceste lucruri, medicii din Secţia de transfuzie a sângelui de la IMPS „Spitalul raional „Nicolae Testemiţanu”, în frunte cu Alexandru Leşenco, au iniţiat o campanie locală de colectare a sângelui cu sugestivul motto: „O picătură de sânge, oferă un strop de viaţă”.

Marţea precedentă au mers să doneze sânge câţiva angajaţi de la primăria oraşului Drochia, în frunte cu primarul Nina Cereteu. Cum oraşul Râşcani, primar al căruia este soţul Ninei Cereteu, Victor Bogatico, nu are secţie de transfuzie a sângelui, dânsul a donat sânge la Drochia, împreună cu soţia.

Doctorul Alexandru Leşenco ne-a povestit, că dacă la începutul perioadei pandemice numărul lunar de donatori de sânge varia între 5-10 persoane, apoi către sfârşitul anului 2020 numărul donatorilor s-a mărit de zece ori.

– Deşi cu încetul numărul persoanelor care vin să doneze sânge sporeşte, totuşi, până a ajunge la cantitatea necesară momentului mai e mult, – ne-a declarat Alexandru Leşenco. – Pentru că planul indică un număr anual de 1627 donatori pe an, ceea ce înseamnă circa 150 donatori de sânge pe lună. Abia în ultima lună a anului precedent am reuşit să realizăm planul cu 50 la sută. În acelaşi timp necesitatea de sânge pentru pacienţii bolnavi salvarea cărora rezidă anume în transfuzia acestei, cum spunem noi, seve dătătoare de viaţă, este mult mai mare.

Dacă îmi permiteţi, folosesc acest prilej întru a mă adresa locuitorilor raionului Drochia, apţi de a dona sânge, să vină la cabinetul de transfuzie de la spitalul raional, având ferma încredere în respectarea tuturor normelor de protecţie anticovid. Amintim, că donatorii de sânge sunt aşteptaţi în fiecare zi de marţi şi joi, între orele 8.00 – 12.00.

Iar donatorii de plasmă, care pot fi doar bărbaţii care s-au vindecat de COVID-19, sunt transportaţi gratuit la Centrul de transfuzie a sângelui din Bălţi marţea şi joia, la ora 12.00.

Amintim că donarea de sânge total presupune colectarea a 450 ml de sânge printr-o puncție venoasă, durata procedurii este de aproximativ 10 minute. Intervalul minim dintre donările de sânge total este de 8 săptămâni. Numărul de donări permise pe an este de 4 pentru femei și 5 pentru bărbați. Persoanele care doresc să doneze sânge, trebuie să aibă la ele un document de identitate.

Liuba BULGARU

 

 

Lasă un răspuns