Adevărul doare, dar lecuiește. Notițe directe din Secția COVID

Totul ce a publicat „Glia Drochiană” pănă acum au fost relatări ale medicilor curanți sau recunoștințe ale pacienților, care s-au tratat în această secție, devenită obiect de discuții frecvente și sperietoare pentru mulți. Acum a ajuns aici și autorul acestor rânduri și voi încerca să redau din interior situația în detalii pentru cititori.

 

  1. Internarea

Testul pozitiv a fost pe neașteptate. Aveam o febră mică de 37.3 și bănuiam, că e o alergie banală la un medicament, pe care începusem să-l administrez. Dar era COVID-19. Ambulanța m-a adus și m-a lăsat pe pragul Secției de Internare, intrarea separată dinspre poartă. După câteva minute de așteptare o asistentă medicală, ieșită pe o ușă separată din Secția de Internare, m-a invitat într-un cabinet, unde mi s-au luat analizele, mi s-a făcut electrocardiograma, a  colectat informația respectivă și, fără explicații, mi-a spus să mă așez și să aștept. A durat. Într-un timp s-au deschis ușile și tehnicianul  de la rentghen m-a invitat să-mi fotografieze plămânii. Aici am aflat, că înaintea mea au fost mai mulți pacienți chiar din Secția COVID, care făceau control repetat, iar eu, peste 2 uși și 2 coridoare, nu auzem și nu vedeam nimic.

După rentghen m-au trimis în aceeași cameră și mi s-a spus să aștept. Și iar fără explicații. Această așteptare a durat lung, prea lung, vreo două ore. Măsurasem perimetrul camerei cu pasul de zeci, dar poate și de sute de ori, până, într-un sfârșit, din Secția de Internare, prin aceeași ușă „secretă”, a ieșit infirmiera cu actele mele în ordine, m-a invitat să mergem în secție. Pe drum am întrebat-o, dacă sunt spitalizați mulți pacienți de felul meu, adică cu coronavirus.

– Care coronavirus, – m-a întrebat ea. – Chiar nu  înțelegeți că e politică tot asta?

– Cum politică, doar se îmbolnăvește și moare lumea, – am pariat eu.

–  Moare, dar ce, nu mai sunt și alte boli…

În Secția COVID, care ocupă trei etaje a Secțiilor Terapie și Pediatrie, m-a adus la etajul II și m-a „predat în mâini de nădejde”, ea făcând ușurată „stânga împrejur”.

 

  1. Spitalizarea

O doamnă îmbrăcată din cap până în picioare ca un cosmonaut, de i se întrezăreau doar ochii mari prin sticlele de la ochelari și prin vizieră, m-a întâmpinat chiar pe coridor, a preluat cartela și mi s-a prezentat amabilă:

– Sunt Nina Rusu, medicul DVS curant.

Deși copleșită de gânduri triste, cauzate de situația în care mă pomenisem brusc, pe neașteptate, în fața necunoscutului, la auzul acestei voci m-am bucurat – cunoșteam numai lucruri bune despre ea.

Infirmiera mi-a pregătit salonul, patul și în câteva minute în jurul patului meu, tras de la perete, nu încăpeau: doi medici, Ludmila Leah și Nina Rusu, mă examinau, conectându-mă la diverse aparate pentru a înregistra tensiunea aterială, pulsul, febra, saturația de oxigen a plămânilor etc., toate astea fiind însoțite de întrebări la temă. Pe de altă parte, asistenta pregătea totul pentru a administra injecțiile și perfuziile. De cealaltă parte, o altă asistentă îmi pregătea cealaltă mână pentru aceleași scopuri.

Nu atestam simptome grave, respiram liniștit, febră nu aveam, așa că intrasem puțin în panică. Însă, în zadar, peste puțin timp am aflat cauza alertei… lor: venise vremea pauzei.

Explicație: Echipa, care dimineața intră în tură, se pregătește în Zona Verde: acolo își lasă lucrurile de acasă, scimburile, se echipează cu combinezoane impermeabile și încălțăminte la fel, mănuși, iar pe cap – bonetă, gluga de la combinezon, ochelari, mască și, respectiv, vizieră. Gata pentru „asaltul” virusului, pregătite cu medicamentele pentru administrare pacienților, intră în Zona Rosie, unde încep lupta cu infecția. Aleargă de la un pacient la altul, unul mai grav, alții în stare medie, dar toți necesitând atenție, îngrijire sau ajutor urgent. Și așa până la orele 13.00, când personalul are tot dreptul să meargă în Zona Verde să se dezbrace, să-și schimbe nu doar echipamentul, dar și toate hainele de desubt, din care curg șiroaie de apă, să răsufle, să ia masa, să înscrie toată informația în documentele pacienților etc. Și la ora 16.00-17.00, echipate pe nou, ca și dimineață, să intre pentru o nouă perioadă în Zona Roșie pentru a administra medicamente și a trata pacienții. Și așa, de 3-4 ori pe perioada turei, de câte ori necesită situația. La finalul turei infirmiera scoate la foc saci plini cu echipament utilizat în cele 24 de ore…

Pentru informație: în prezent la etajul 2 sunt 12  pacienți. Cam tot așa e și la celelalte etaje, asta e a trea parte din totalul cum era în decembrie. În toate trei etaje atunci se tratau peste 90 de bolnavi de COVID, paturi erau în toate sufrageriile, cabinetele medicilor, pe coridoare, foarte mulți – în stare gravă. Și erau deserviți de doi medici specialiști, de două asistente medicale și două infirmiere. Din decembrie, mai este o asistentă medicală de zi, cea de proceduri, Oxana Tcaci, respectiv, munca fetelor, este mai pe răsuflate.

Dar, oricum, toată ziua pe coridoare și prin saloane se aud foșnind cu îmbrăcămintea asta atât de incomodă, pe unele – cu 2-3 mărimi mai mari: fos….. foș….. foș…. – asta înseamnă că ele merg la pas, iar sunetul foș.., foș.., fos… spune că se grăbesc.

Însă foș, foș, foș, foș – ele aleargă din răsputeri la o chemare, la vreun pacient, cineva are nevoie de oxigen sau de o altă măsură urgentă.

Le-am întrebat dacă li-i greu, deși se vede bine.

– Da cui acum îi este ușor? Unii își frământă capul, alții – picioarele sau mâinile, dar toți trebuie să luptăm, poate-l învingem împreună.

M-a bucurat optimismul și speranța fetelor, care aproape un an de zile luptă pe prima linie cu această molimă ce s-a „așezat confortabil” în viața noastră și nu vrea să ne părăsească nici în ruptul capului.

În Secția COVID  domnește o altă viață, alte reguli, alte cerințe, mai dure și mai severe decât în secțiile obișnuite. E și firesc. În primul rând, în afară de structura și regulamentul de vizite, asistență, administrare a tratamentului, au fost schimbate și alte lucruri și reguli generale și esențiale. Curățenie frecventă și specială, vizita asistentelor la orice semnal și administrarea medicametelor în saloane. Cu atât mai mult medicul, el este în poziție de „totdeauna gata!” și reacționează la orice chemare sau semnal. Cât privește hrana, infirmierele vin la ușă cu hrana și băutura dozată pentru fiecare în parte, o lasă în salon, iar după – strânge vesela. Nimeni nu merge nicăieri și nu face mofturi, niciun fel de abateri, totul dozat, normat, la toți la fel. Dar nici nu este motiv – totul este gustos, variat și bine preparat.

Doar tratamentul, deși asemănător, totuși diferă în dependență de complexitatea bolii sau de nivelul de gravitate al ei. Însă medicul RECOMANDĂ strict: izolat, maximal, să ne aflăm în saloane, mai puțin să comunicăm unii cu alții, să nu „amestecăm virușii”, probabil, însă precaut să ieșim puțin la plimbare pe coridor, dar neapărat cu mască, să aerisim, mâinile spălate cu săpun, dezinfectate, după toate cerințele sanitare și epidemiologice.

Pacienții din Secția COVID sunt, în mare parte, de vârsta a treia, dar sunt și cupluri… Ce avem a face? Respectăm, dacă vrem să ne facem bine.

L-am întrebat pe Ion Medvețchi, medic epidemiolog, Centrul de Sănătate Publică, cum are loc recuperarea pacienților de COVID.

– Știți, foarte diferit. Unii se fac bine repede, alții – într-o perioadă mai îndelungată. Unii se refac complet, alții – au complicații cu care continuă să lupte. Dar avem cazuri concrete în raion, când pacientul, după un tratament îndelungat în staționar, a fost externat cu testul POZITIV, iar după o perioadă de tratament la domiciliu, testul, la fel, e pozitiv.

– Asta ce înseamnă?

– Înseamnă, că virusul și-a găsit în locușor comod, călduț în organismul respectiv, unde sălășluiește de minune și nu-l ajunge „nici vânt rece”, adică niciun medicament…

O întreb pe Olga Moruz, asistenta în funcție, dacă s-au deprins cu aceste condiții de muncă.

– Știți, la început era foarte stresant. Acum, parcă ne-am deprins, ce să facem, dacă așa ne e soarta?

Valentina CEBOTARI

 

Lasă un răspuns