Cetăţeni „cu obraz”, până la urmă
Încă un guvern a apărut pe tarabele pieţei politice din Republica Moldova. După mai bine…
Încă un guvern a apărut pe tarabele pieţei politice din Republica Moldova. După mai bine…
În dimineaţa zilei de astăzi, 29 iulie 2015, la ora 7.30, pe traseul naţional R-12 Donduşeni-Drochia-Pelinia, în preajma satului Miciurin, s-a produs un accident rutier grav, cu implicarea a două automobile de marca Honda şi Audi.
În ultimul timp, apariţia unor trenuri din 20-30 de vagoane cu marfă devine o raritate în staţia Drochia. Şi nu că staţia nu le-ar putea primi, ci pentru că simţitor a scăzut volumul de mărfuri transportate şi numărul de pasageri deserviţi de această unitate economică în raport cu anii precedenţi.
Șocant! A dispărut șeful statului! Actualmente, Republica Moldova se confruntă, probabil, cu cea mai grea…
La 23 iulie, curent, Victor Darii a fost ales „mâna dreaptă” a primarului Nina Cereteu și executorul doleanțelor cetățenilor orașului Drochia. Or, Victor Darii, membru al formaţiunii politice „Partidul Nostru”, a fost ales în funcţia de viceprimar al oraşului.
Statul la calculator, un obicei ce ne îmbolnăveşte . Riscurile pentru cei care petrec ore în şir în faţa computerului şi soluţiile de a le limita accesul, le aflaţi de la Elena Brăguţă, psiholog Centrul de Sănătate Femeii şi Prietenos Tinerilor “Ana”.
Educaţia incluzivă prevede, conform „Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011 – 2020”, schimbarea şi adaptarea continuă a sistemului educaţional, pentru a răspunde diversităţii copiilor şi nevoilor ce decurg din aceasta, pentru a oferi o educaţie de calitate tuturor, în contexte integrate şi în medii de învăţare comună.
Problema câinilor vagabonzi este, pentru oraşul Drochia, poate una dintre cele mai stringente cu care se confruntă locuitorii comunităţii. Indiferent că alegem să ignorăm acest fenomen sau să ne revoltăm împotriva lui, câinii comunitari continuă să reprezinte cel puţin un disconfort vizual, şi, nu de puţine ori, o ameninţare directă la adresa securităţii şi integrităţii noastre corporale.
Tuturor ne este cunoscută piesa celor de la „Planeta Moldova”… Din păcate, în viaţă nu-i…
В редакцию нашей газеты обратились несколько горожан, у которых вызывает обеспокоенность то, что в многоэтажных домах некоторые жители ломают внутри своих квартир стены по своему усмотрению, возводят всякие пристройки и т. д. Насколько это законно и существует ли ответственность за такие действия, спрашивают они? Эти вопросы газета переадресовала Вячеславу Кицану и Валериу Пынзару.
Ina Spinei este o moldoveancă cu sentimental de patriotism foarte acutizat şi profund dezvoltat. Este originară din satul Măcăreuca, raionul Drochia, şi cu mulţi ani în urmă, împreună cu alţi semeni de ai noştri, a luat calea spre Italia. Atunci nici nu bănuia, că Italia avea să devină a doua ei Patrie.
Luni, 13 iulie 2015, a avut loc şedinţa Consiliului raional Drochia, convocată de preşedintele aflat în exerciţiu Andrei Marian. Pentru discuţie la ordinea zilei au fost puse două chestiuni: alegerea preşedintelui raionului şi alegerea vicepreşedinţilor raionului. Şedinţa a fost deschisă de către Alexei Plopa, secretar, Consiliul raional Drochia.
В прошлую пятницу в городе вступила в законные права новая власть, избранная на прошедших выборах в местные советы. Первая инаугурационная сессия состоялась в зале заседаний примарии, который сразу привлекал внимание своим праздничным видом и хорошей подготовкой рабочих мест советников.
Vara este anotimpul așteptat de toată lumea, îndeosebi de copii. Distracții, odihnă, călătorii… O bună parte din elevii raionului Drochia savurează din plin farmecul verii la tabăra de odihnă pentru copii „Poienița însorită”, situată la 5 kilometri de oraș. Administrația instituției dispune de multe rezerve pentru a le organiza timpul cât mai diversificat.
Joi, la 9 iulie 2015, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului raional Drochia de o nouă legislatură. Prezenţi au fost 32 de consilieri din 33 aleşi, astfel şedinţa a fost deliberativă. După ce a fost onorat Drapelul Republicii Moldova, dreptul de a prezida şedinţa i-a fost oferit lui Ion Nicorici, decanul de vârstă, el fiind asistat de Nina Cereteu şi Ion Dascăl, ambii cei mai tineri consilieri.
În iunie, curent, ca urmare a măsurilor operative de investigaţie în cadrul operaţiunii „Mac-2015”, de către ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului de Poliție Drochia au fost depistate 60 plante vegetale de cânepă.