Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Post-scriptum  >  Articol curent

Războiul sexelor

Prin   /  7 martie 2018  /  Nici un comentariu  /   23

În ultimul timp, discuțiile cu privire la egalitatea de gen, rolul femeii în societate, necesitatea proporționării numărului bărbaților și al femeilor în politică și etc., au cam crescut în pondere.

Inițiatoare ale acestor dispute sunt (bineînțeles) femeile, iar vinoveți de apariția acestora (desigur) se fac bărbații. Pentru că așa-i de când lumea. Or, întotdeauna a existat o rivalitate între femei și bărbați. O rivalitate care a pornit de la femei. Pentru că bărbații erau ocupați cu lucruri mai importante: vânau mamuți, descopereau noi continente, scriau legi, pictau tablouri, compuneau muzică, duceau războaie, inventau bomba atomică. Mai pe scurt, creau toate premisele pentru ca femeile să se simtă limitate în drepturi și să ceară revendicarea acestora.

Din acest punct de vedere mi se pare stranie, dacă nu chiar stupidă, poziția celor care zic: „da ce mai vor și femeile astea? Au casă, au masă, au familie, sunt întreținute… Ce nu le ajunge?”…

Răspunsul, însă este pe cât se poate de simplu: femeilor nu le ajunge atenție. Atenție nu în sensul complimentului „cu ocazia” unei noi coafuri sau a făcutului cu ochiul și a fluieratului pe stradă, sau a unui impresionant buchet de flori, odată pe an, de  8 Martie. Atenție în sensul (scuzați de exprimare) „băgării în seamă” ca cetățean și membru al societății, cu drepturi depline. Or, femeile vor să fie tratate nu doar ca soții iubitoare, mame grijulii și gospodine bune, ci și ca persoane (personalități) care pot lua anumite decizii nu doar în sânul familiei, dar și la nivel de țară și, de ce nu, la nivel global…

Din acest punct de vedere, însă, deja mi se pare aiurea și lipsită de logică, poziția celor care zic: „femeile trebuie să aibă aceleași drepturi ca și bărbații”! Păi, ele au aceste drepturi. Or, în societatea contemporană femeile și bărbații sunt absolut egali în fața legii. Iar asta înseamnă că toți, indiferent de gen, sunt egali în drepturi. Respectiv, femeile pot liber și nestingherit să  se folosească de aceste drepturi. Pot vota în alegeri, pot candida în alegeri chiar și pentru postul de șef al statului, pot conduce orice mijloc de transport, pot zbura în cosmos, la urma urmei…

De ce femeile se văicăresc de inegalitate de gen, în loc să se apuce de treabă? Pentru că așa-i firea lor. Or, ele mereu așteaptă ca bărbații să facă primul pas, ca bărbații să le cedeze locul și să le roage să-și înfăptuiască drepturile…

Știu că sună misogin, dar asta-i realitatea. Apropo, cuvântul misogin (persoană care manifestă dispreț pentru femei) are formă la feminin – misogină, pe când cuvântul misandră (persoană care manifestă dispreț față de bărbați) nu are formă la masculin… Inegalitate de gen?!

P.S. „Felicitări tuturor doamnelor cu ocazia zilei de 8 martie”.

Andrei BULGARU

 

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

glia

Dușmanii (pro)europeni

Citeşte mai mult →