Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Post-scriptum  >  Articol curent

Prietenul ocupant

Prin   /  29 iunie 2018  /  Nici un comentariu  /   23

Aprobarea de către ONU a proiectului cu privire la retragerea trupelor militare ruse din Transnistria, a venit ca o mană cerească pentru clasa politică autohtonă.

Conștienți de faptul, că suntem într-un an electoral, iar până la startul campaniei electorale propriu-zise este încă foarte mult timp, politicienii noștri nu au ezitat să folosească votul ONU drept un „mic preludiu” pentru alegerile din toamnă…
Cei de la guvernare s-au lăudat cu „succesul obținut” și au zis că acesta este un pas ferm spre consolidarea statalității țării noastre și integrarea acesteia în marea familie europeană; cei din opoziție (adevărata opoziție) au salutat aprobarea acestui proiect de rezoluție, dar nu au ezitat să acuze guvernarea de PR (pentru că învinuirea unui oponent politic este cea mai eficientă metodă de autopromovare);  iar cei din opoziția socialistă s-au abținut de la declarații (și critici la adresa Coaliției de guvernământ), pentru că în locul lor, practic, s-a expus președintele Dodon, care oficial nu este membru PSRM, dar care obișnuiește extrem de des să vorbească parcă și din numele propriu, și din numele partidului, în același timp…
Cu regret și din păcate pentru Republica Moldova, toate aceste afirmații ale politicienilor noștri, de rând cu proiectul de rezoluție aprobat de ONU, nu rezolvă absolut cu nimic actuala stare a lucrurilor. Și asta se întâmplă nu atât din cauza că forțele pro-europene de la noi manifestă puțină voință și depun puțin efort pentru rezolvarea situației create, cât datorită faptului că Federația Rusă nu respectă nici prevederile tratatelor internaționale, nici propriile angajamente din cadrul acordurilor bilaterale la care este parte.
Spre exemplu, la 21 octombrie 1994 a fost semnat Acordul moldo-rus cu privire la retragerea forțelor militare ale Rusiei de pe teritoriul țării noastre. Atunci, Kremlinul susținea că își va scoate armata din Transnistria pe parcursul a trei ani. Ceea ce nu s-a întâmplat…
La Summitul de la Istanbul din noiembrie 1999 Federația Rusă se angaja să-și finalizeze retragerea trupelor militare și a armamentului de pe teritoriul Moldovei până la finele anului 2002. Lucru care iarăși nu s-a întâmplat. Ba, în 2010, Valerii Kuzmin, pe atunci ambasadorul Rusiei la Chișinău, spunea că țara sa nu poate respecta prevederile acodrului semnat la Istanbul, pe motiv că „în ’99 erau cu totul alte relații” între Moldova și Rusia…
În 2012, Dmitrii Rogozin, pe atunci reprezentantul președintelui Putin în regiunea transnistreană, a făcut o declarație și mai batjocuritoare cu privire la retragerea contingentului militar rus din Moldova. Acesta afirma că „nu va fi nici un fel de evacuare” a armatei a 14-a, iar  „militarii ruși din regiunea transnistreană vor primi armament și tehnică militară nouă”, pentru că Rusia dorește să aibă în Transnistria „nu un detașament de partizani, ci trupe militare funcționale”!…
La 26 iunie curent, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a catalogat decizia Guvernului RM de a prezenta la ONU proiectul rezoluției cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, drept „un pas neprietenos, care umbrește relațiile moldo-ruse”… Deși, singura umbră în aceste relații o aruncă „prietenul stat rus”, care ne-a ocupat ilegal o parte din țară și „ne ține puștile la tâmplă”…

P.S. „Nimic nu este mai amar, decât otrava prieteniei false”. (Emil Gârleanu)
Andrei BULGARU

  • Publicat: 3 săptămâni in urma 29 iunie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: iunie 29, 2018 @ 10:05 am
  • Filed sub: Post-scriptum

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

glia

Dușmanii (pro)europeni

Citeşte mai mult →