Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

Sărbătoare de zile mari la Sofia „Hangul de la Sofia”, la a II-a ediţie

Prin   /  8 iunie 2018  /  Nici un comentariu  /   153

În prima duminică a lui iunie, zi superbă de început de vară, la Sofia s-a produs un eveniment inedit – Festivalul dansului folcloric „Hangul de la Sofia”, ediţia a II-a, organizatori: Consiliul raional Drochia, Secţia cultură, primăria satului Sofia.

Deşi deschiderea evenimentului a fost anunţată pentru ora 11.00, sofienii au venit mult mai dimineaţă, ca să ocupe locuri pe scaunele improvizate în parcul din faţa Casei de cultură. Forfotă mare era şi la expoziţia de păsări şi animale domestice, la care au participat peste100 de amatori. Cu grăbă decurgea şi amenajarea expoziţiilor lucrărilor meşterilor populari, a gheretelor cu bucate tradiţionale, ca pregătirile să finiseze până la ora stabilită. Or, scena impunătoare, „ca la Chişinău”, instalată în faţa Casei de cultură, prevestea un spectacol de zile mari pentru sofieni şi oaspeţii lor.
Un festival de creaţie populară, adunată din moşi-strămoşi, este o sărbătoare tradiţională deosebită. E ziua, când în satul, primenit şi pregătit cu acest prilej, se adună prietenii, rudele şi toţi cei dragi pentru a se bucura împreună de sărbătoare, de voie bună şi comunicare, căci acest scop l-au urmărit organizatorii: să promoveze imaginea satului Sofia ca destinaţie turistică pe harta R. Moldova, iar „Hangul de la Sofia” să devină recunoscut ca dans popular autentic, aparţinând celui mai frumos sat din republică.
În program au fost incluse evoluările colectivelor artistice şi ansamblurilor de dans popular autentic din zona de nord a Republicii Moldova: „Mărunţica”, Chetrosu (Andrei Cocitov), „Brâuleţul”, Sângerei, „Izvoraşul”, 2 grupe, or. Drochia (Valentina Cocitov),„Spicuşor”, „Ţărăneasca” şi „Brâuleţ”, Ţaul, Dondușeni, Grupul de dans şi folclor „Vatra”, Botoşani, România, Ansamblul „Busuioc”, or. Drochia (Galina Pavalenco). Au evoluat cu succes şi folcloriştii din sat: Ansamblul „Ţărăncuţele”, micii artişti de la grădiniţă, „Colindeţ”, (Lidia Paterău), „Sofianca” (Larisa Banaru), ambele de la Casa de cultură. Colectivele artistice din sat au deschis sărbătoarea cu dansul tradiţional „Hangul de la Sofia”, adus în scenă de trei generaţii de artişti amatori.
Moderatoarea Cristina Ţurcanu (talentul ei ulterior fiind înalt apreciat și de maiestrul Nicolae Botgros), care a pus umărul şi la pregătirea şi organizarea evenimentului, a anunțat cu mândrie parada portului popular, apoi a invitat în scenă oficialităţile şi organizatorii pentru a da start marii sărbători: Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul R. Moldova, Vasile Grădinaru, preşedintele raionului, Igor Grozavu, vicepreşedinte, Rodica Lozovanu, şefă-interimară, Secţia raională cultură, poetul Iulian Filip, Vera Hasnaş-Simionică, descendentă din dinastia Hasnaş, Ioan Butnaru, primar de Hilişeu-Horia, Dan Viziteu, primar de Cristeşti, România, localităţi înfrăţite cu satul Sofia, alte personalităţi marcante, ce se mândresc cu satul Sofia, baștina ce i-a trimis drept soli „în lumea mare”. În calitate de oaspeţi au participat patru delegaţii din Rădăuţi şi Botoşani, România, împreună cu AO „Ştefan Dodiţă” şi „Vatra”, cu Mariana Honceriu din Botoşani, autoarea versurilor cântecului „Dorul Basarabiei”, interpret Ion Paladi, ADR Nord, Bălţi, turişti şi oaspeţi din mai multe localităţi ale republicii, primari din raion, locuitori din oraşul Drochia. Şi sperăm, că nimeni nu a regretat. Deoarece, marea sărbătoare s-a încununat cu un spectacol de zile mari, susţinut de Orchestra Naţională „Lăutarii”, dirijor şi conducător artistic Nicolae Botgros. Cu aplauze frenetice şi căldură sufletească sofienii şi oaspeţii lor le-au întâmpinat pe interpretele Mariana Dobzeu-Mandalac, Lidia Botezatu, Ioana Căpraru, sofiencele Natalia Proca şi Diamanta Paterău, dar și pe Nicolae Cibotaru şi Ion Paladi. Acest cadou  pentru sofieni a fost din partea Ministerului educaţiei, culturii şi cercetării. Neobositul maiestru Nicolae Botgros şi colectivul său au evoluat excepţional şi fără pereche. Drept recompensă artiştii au luat cu sine sinceritatea şi căldura sofienilor, aplauzele şi dragostea lor, aprecierile şi braţele de flori. Iar Valeriu Radu-Tătaru, parohul Sf. Biserici din sat, i-a dăruit maiestrului Nicolae Botgros icoana Sf. Nicolae, făcătorul de minuni, o operă de artă inedită şi splendidă, iar după mărime – uimitoare, fapt ce a stors artistului lacrimi. „De mulţi ani evoluăm, dar un astfel de cadou primesc pentru prima dată”, a spus artistul. Şi împreună cu preotul Valeriu Radu-Tătaru au cântat „Mulţi ani trăiască!”.
Lidia Golban-Leahu a îndeplinit ultima dorință a fratelui său, binecunoscutul judecător Vasile Golban și a înmânat muzeului de istorie și etnografie Sofia serialul enciclopedic „Localitățile Moldovei”.
Sărbătoarea a fost una de mare amploare, la ea au participat peste vreo 4000 de spectatori, ei fiind deserviţi cu peste 2500 gărăfi de apă, cu peste 1000 de îngheţate, cu nenumărate plăcinte şi croasane, cu dulciuri şi copturi, dar și cu mare dragoste, cu amabilitate și atenție.
A întrtegit sărbătoarea târgul lucrărilor meşterilor populari, bucatele tradiţionale, expoziţiile, dar și artiştii renumiţi şi de mare valoare. Pornit cu entuziasm şi bune intenţii, Festivalul folcloric „Hangul de la Sofia” nu era să aibă sorţi de izbândă, dacă primarul Veaceslav Magaleas nu avea susţinerea şi sprijinul consilierilor, al organizatorilor: Cristina Ţurcanu, Secţia cultură Drochia, Boris Dibrianschi, FC „Antracit”, Aurelia Mocanu, directoare, Gimnaziul „V. Cantemir”, care au elaborat scenariul şi l-au realizat. Sau fără implicarea activă şi ajutorul fizic şi financiar al lui Ion Babără, director SRL „Valea Sofiei”, Anatol Grosu, Î.I.„A. Grosu”, Artur Cojocaru, director „Romstal”, Valeriu Bacalov, agent economic, Natalia Sănduţă, restaurantul „Sănduţa” şi a multor altora, care au pus umărul sigur la organizarea şi desfăşurarea evenimentului devenit deja istorie.
Colectivele de dansatori au primit diplome de menţiune din partea Secţiei cultură, iar meşterii populari şi activiştii – diplome din partea primăriei şi premii băneşti de la Valeriu Bacalov, preşedinte, AEÎ Sofia. Toţi cei menţionaţi au primit câte un suvenir tradiţional din partea familiei Dibrianschi.
Această sărbătoare de zile mari va rămâne în sufletele sofienilor încă mult timp, ei vor păstra cu grijă clipele de revelaţie, ce le-au adus lumină, căldură şi voie bună într-o duminică de vis.
Valentina CEBOTARI
Foto Vlad VĂZDĂUȚAN și Valentina CEBOTARI

  • Publicat: 6 luni in urma 8 iunie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: iunie 8, 2018 @ 9:17 am
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Biblioteca stradală din fața Bibliotecii publice raionale

Religia ca obiect de studiu în şcoli

Citeşte mai mult →