Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

Copiii vor fi în bună siguranţă

Prin   /  14 septembrie 2018  /  Nici un comentariu  /   19

La Drochia, ca de altfel şi în întreaga republică, la finele anului şcolar a demarat proiectul „Bunicii grijulii”. În cadrul lui, bunicii voluntari îşi oferă timpul lor liber şi dorinţa pentru a însoţi elevii spre şcoală şi de la şcoală spre casă.

Acum, la început de an şcolar, activitatea Asociaţiei obşteşti „Bunicii grijulii”, filiala Drochia, şi-a reluat activitatea. Mai mult, la ea au aderat noi membri. Astăzi asociaţia întruneşte 47 de bunici şi 5 voluntari, preşedinte fiind Alexandra Postovanu.
La solicitarea Inspectoratului de poliţie, Consiliul raional Drochia le-a oferit un birou, iar la 12 septembrie curent a avut loc inaugurarea oficială a acestuia. Oaspeţii numeroşi au avut posibilitatea să se convingă de condiţiile create în sediul nou, au văzut desenele copiilor drochieni, participanţi la concursul republican.
Evenimentul a continuat cu o şedinţă de lucru, prezidată de Gheorghe Cavcaliuc, șef-adjunct al Inspectoratului General de Poliție. Dânsul a mulţumit bunicilor pentru dorinţa de a fi alături de copii la trecerile pietonale, în drum spre şcoală şi spre casă, le-a explicat, că fac un lucru foarte necesar şi util întru securitatea micilor cetăţeni, care sunt tezaurul societății.
Gheorghe Cavcaliuc a menţionat, că această activitate a bunicilor grijulii este una de voluntariat. Însă Inspectoratul general de poliţie caută metode şi forme de a-i stimula, a-i cointeresa, a-i face responsabili pentru ceea la ce s-au angajat să pună umărul. Astfel, o rețea de farmacii şi supermarketuri din țară a oferit pentru bunicii grijulii carduri de reducere de la 5 la 10% vor fi scutiți de plata de abonare a telefonului fix. Ei vor putea primi fără plată consultaţia oftalmologică. În afară de această, cei mai harnici şi activi bunici grijulii vor beneficia de bilete de tratament la două sanatorii din R. M.
Şeful-adjunct al IGP a adus sincere mulţumiri Inspectoratului raional de poliţie, unor colaboratori aparte pentru munca depusă la recrutarea bunicilor grijulii şi oragnizarea asociaţiei. Irinei Şumilova, inspectoare superioară, Serviciul interacţiune comunitară, Secţia securitate publică, i-a fost înmânată medalia „Pentru merite în serviciul poliţiei” de gr. II, iar Igor Dobreanschi, şeful Secţiei securitate publică, s-a învrednicit de insigna „Eminent al poliţiei”.
Unor angajaţi, pentru aportul şi contribuţia la crearea asociaţiei „Bunicii grijulii”, le-au fost înmânate diplome şi premii băneşti. La fel, diplome de merit au primit şi unii elevi, care au participat la concursurile republicane organizate pentru copii de către IGP.
Cu ocazia deschiderii oficiului bunicii grijulii au fost salutaţi şi de Ion Dascăl, preşedintele raionului, care a fost alături de ei pe tot parcursul evenimentului. Dânsul a răspuns la provocarea lui Gheorghe Cavcaliuc şi a promis, ca la 1 octombrie, de ziua oamenilor în etate, va organiza un eveniment de amploare pentru bunicii grijulii. A salutat frumoasa iniţiativă, ca de fapt şi altele ce aparţin IGP, şi Pavel Vuluţă, parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Artiştii amatori din grupa mică a Ansamblului „Izvoraş” au dansat cu mult foc, iar Diana Ţurcanu, IPLT „Ştefan cel Mare”, a interpretat cu emoţii piesa „Moldova mea”.
Cu participarea oaspeţilor de onoare şi a voluntarilor a fost inaugurat şi Panoul „Bunicii grijulii”.
Bunicii grijulii, care şi-au asumat o mare responsabilitate – să protejeze zilnic copiii de pericolul străzii, au propriul birou, un loc unde se vor putea întruni să-şi planifice activităţile, să traseze noi planuri, să discute chestiunile mai importante ce le vizează activitatea.

Valentina CEBOTARI

  • Publicat: 2 luni in urma 14 septembrie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: septembrie 14, 2018 @ 1:14 pm
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Vasile MOROȘAN, Constantin RUSNAC, Rodica LOZOVAN, Serghei CIUHRII, Igor GROZAVU

„Dorul de casă – eternă chemare”

Citeşte mai mult →