Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

„În România sistemul medical este mult mai bine finanţat”

Prin   /  28 septembrie 2018  /  Nici un comentariu  /   219

În unul din numerele precedente ale săptămânalului vi l-am prezentat pe drochianul Vitalie Mogoreanu, şef al secţiei urologie de la spitalul „Sfântul Constantin” din or. Braşov, România. Tot atunci vă promisesem să revenim cu un interviu, în care tânărul drochian stabilit în România cu întreaga familie, să povestească despre drumul parcurs în medicină până la această etapă, despre activităţile desfăşurate, despre profesie, familie, despre atitudini, pasiuni, despre trecutul drochian, prezentul românesc şi viitorul ce  şi-l conturează.
Mai jos publicăm discuţia întreţinută online cu tânărul, dar deja experimentatul doctor, căruia, pe această cale, îi mulţumim pentru acceptarea interviului şi ne cerem scuze pentru timpul răpit.

Frumoasa familie a medicilor drochieni stabiliţi la Braşov

Frumoasa familie a medicilor drochieni stabiliţi la Braşov

— De unde decizia de a merge în medicină acum 21 ani? Ce sau cine V-a influienţat în alegerea acestui domeniu? Cât îi revine tatălui, părinţilor (ambii medici (n.n.) din influienţare?
— Am ştiut dintotdeauna, de pe când eram chiar mic copil, că voi face medicină. Şi nu doar pentru că am crescut în ambianţa unei familii  de medici, unde de la modul de viaţă, felul de a fi, cercul de prieteni, cel al pacienţilor, până la respectarea regimului alimentar, grija deosebită pentru curăţenie – toate, practic, toate din jurul meu aveau tangenţe cu medicina. Am vrut să mă fac medic pentru că chiar nu-mi imaginam o altă muncă, nici atunci, în frageda copilărie, nici, cu atât mai mult, ajuns la maturitate. Întâi de toate mi-am dorit, ba chiar m-am văzut medic datorită tatălui meu, care a fost, este şi va rămâne un exemplu pentru mine: ca om, ca medic şi ca părinte. Mama mi-a fost mereu sprijinul: de nădejde, foarte sigur şi necondiţionat în viaţă,  a fost călăuza mea fidelă în calea spre profesie, în selectarea corectă a destinului. Or, până la urmă, şi soarta admite corectările de rigoare.
— De ce anume urolog?
— Tot timpul am vrut sa devin chirurg. În perioada rezidenţiatul de Chirurgie Generală am avut de efectuat stagiul de Urologie care mi-a placut foarte mult, fiind o specialitate care îmbină chirurgia clasică cu tehnici minim invasive endoscopice de tratare a afectiunilor. De aici drumul în urologie şi specialitatea de urolog.
— Cum s-a făcut că aţi ajuns în România? De ce anume la Braşov?
— Studiile universitare le-am făcut la facultatea de medicină din Iaşi, apoi am revenit în Chişinău, unde am început pregătirea în Chirurgie Generala la Spitalul Republican. După ciţiva ani am decis să plec în România,  la Targu Mureş, unde am făcut pregătirea în Rezidenţiat,  specialitatea urologie. În 2011 am fost invitat să fiu unul dintre acei care să  participe la deschiderea şi iniţierea activităţii spitalului privat  „Sf. Constantin” din Brasov. Am găsit acet proiect deosebit, care, eram sigur, îmi va oferi posibilitatea dezvoltării în plan profesional. Aşa a şi fost.
— Cum au fost primii ani de activitate în România? Cineva îmi spunea, că în medicina României este tare teoria, iar în R. Moldova – practica.
— Primii ani de activitate, oriunde te afli, sunt dificili. În România sistemul medical este mult mai bine finanţat,  fapt ce îţi oferă mai multe posibilităţi în realizarea unor proceduri medicale mult mai complexe. Vorbesc nu doar despre o instituţie, ci despre diverse unităţi medicale din ţară, care nu neapărat sunt centre Universitare.
— Cum V-au primit colegii români?
— Nu am simţit nici o diferenţă. Până la urmă, colegii te respectă pentru ceea ce faci şi ce fel de om eşti.
— Activaţi si la „Sf. Constantin”, şi la Spitalul militar „Regina Maria”. De unde luaţi timp?
— De obicei, timpul chiar este o problemă şi, din păcate, este rupt, tot mai frecvent şi tot mai insistent, din cel destinat familiei, copiilor. Dar, asta-i situaţia de moment. Sper să vină şi perioade mai puţin solicitante medicinal.
— Doi medici într-o familie. E complicat? Soţia, din câte ştiu, este pediatru. Şi ea este fiica unor medici drochieni – Vera (pediatru) şi Gheorghe Furtună (oftalmolog).
— Cred ca ar fi fost complicat dacă nu am fi ambii medici. Pentru că muncind în sistemul medical, partenerul de viaţă întelege mai lesne complexitatea activităţii, felul tău de a fi şi a proceda în anumite momente, chiar şi dacă o faci în detrimentul familiei. Iar faptul că ambii ştim şi înţelegem, că spitalul este cea dea doua casă, iar pacientul este parte din sufletul nostru, ne face viaţa acceptabilă, casa liniştită şi inima împăcată.
— Aţi putea reveni în Republica Moldova pentru a practica medicina?
— Aş putea, dacă aş găsi un loc de muncă într-un spital care să ofere posibilitatea de a practica meseria de medic la un nivel suficient de performant.
— Cum aţi comenta îndemnul cântecului: Veniţi acasă, măi, copii?
— Oraşul Drochia, casa părintească, va rămâne tot timpul locul cel mai apropiat sufletului, dar, până la urmă, si noi avem familie, copii pe care trebuie să-i îndrumăm, să-i aranjăm în viaţă… Iar la Drochia, din câte îmi dau seama, ar fi mult mai dificil (fără a intra în polemici politice) să realizăm aceste proiecte. Or,  şansele lor de o carieră reuşită ar fi mult mai mici. Din păcate, asta e o balanţă pe care doar statul o poate echilibra.
— Vin şi moldoveni să se trateze la „Sf. Constantin”?
— Da, sunt mulţi din R. Moldova care vin să se trateze la spitalul „Sf. Constantin”. Mă bucur să întâlnesc şi să ajut un compatriot, dar, pe de altă parte, mă mâhneşte faptul că cetăţenii moldoveni nu pot beneficia de aceste tratamente la standarde înalte în ţara lor natală.
— Cum e să creşti două minunate domnişoare?
— Din ce în ce mai greu. La acest capitol, tot mai des ne aducem aminte de vorbele şi povăţuirile părinţilor noştri.
— Veniţi des pe la părinţi?
— Tot mai rar. Încercăm să ajungem la ei de Paşti, de Crăciun şi ori de câte ori se iveşte o ocazie.
— Cum găsiţi Drochia de azi? Şi în general, ce înseamnă Drochia pentru Dvs.?
— E casa părintească. Orice străduţă, orice alee îmi inspira o stare de nostalgie, un val de amintiri plăcute.
— Ce aţi avea de spus despre dascălii de la „B.P.Hasdeu”, instituţia unde aţi făcut studii liceale? Care din profesori va marcat?
— Sunt nişte oameni deosebiţi, au fost cum altfel decât profesorii din alte instituţii de pe la noi. Ne-au permis să ne simţim adulţi, responsabili, importanţi.  Fiecare dascal ne-a marcat prin felul lui particular.
— Cum e să fii copil de medici şi tată-doctor?
— Înveţi să fii responsabil de mic şi incerci să creşti şi copii responsabili. În rest, ca la toată lumea.

A intervievat
Liuba BULGARU

  • Publicat: 3 săptămâni in urma 28 septembrie 2018
  • De:
  • Articole actualizate: septembrie 28, 2018 @ 8:22 am
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Волонтеры пришли поддержать пожилых людей

Волонтерам дарят улыбки

Citeşte mai mult →