Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

Madina GUŢEI: Prima mea electorală a fost una interesantă şi emoționantă

Prin   /  28 februarie 2019  /  Nici un comentariu  /   21

Alegerile parlamentare 2019 a fost primul scrutin electoral din viaţa mea. Desigur că am fost încercată de emoţii, am trăit o stare sufletească deosebită. În sinea mea mă gândeam că votul ce urma să-l aplic trebuia să fie unul decisiv pentru ţara şi familia mea. De aceea, înainte de a merge la votare, am studiat multe despre alegeri în general, şi parlamentare actuale, în special. Mă informam din ştirile de la toate posturile TV, discutam cu profesorii.

Madina GUŢEI: Prima mea electorală a fost una interesantă şi emoționantă

Madina GUŢEI:

În ziua când am mers să votez m-am bucurat că biroul electoral era amplasat chiar în incinta instituţiei mele de învăţământ, liceul „Ştefan cel Mare” din or. Drochia. Îmi ziceam, că pereţii liceului îmi vor ajuta să-mi temperez trăirile, să fiu calmă, întru a face alegerea corectă. Deşi când am intrat în cabina de vot eram sigură de preferinţa mea, totuşi, am stat puţin, m-am mai gândit. Căci, îmi spuneam, votul meu va fi acel decisiv pentru candidatura aleasă, mai cântăreşte o dată! Sper  ca ţara să prospere în urma alegerii făcute de mine, în urma votului meu.

  • Publicat: 3 săptămâni in urma 28 februarie 2019
  • De:
  • Articole actualizate: februarie 28, 2019 @ 5:03 pm
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Chișinăul peticit

Citeşte mai mult →