Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

„Mamă, mulţumesc că ne-aţi schimbat destinul”

Prin   /  24 iunie 2019  /  Nici un comentariu  /   19

Pe Ana Furtună o cunosc de aproape trei decenii, de când au fondat, împreună cu soţul Petrică, „Casa de copii de tip familial „Furtună”, în 1989.

Erau printre primii în republică. Și era o activitate nouă. Dar ei nu se avântau după slavă sau onoruri, după faimă ori renume. Au demonstrat-o de-a lungul anilor. Pornirea şi entuziasmul de a „schimba destinul unor copii rămaşi fără ocrotire părintească” izvorau din inima lor generoasă, din sufletul binevoitor. În cei 30 de ani de activitate părintească Ana cu Petrică, iar de când el a plecat de cealaltă parte a lumii mirene (2011), Ana de una singură, au crescut şi au educat 28 de copii „mai trişti ca alții”. Între timp, a făcut 9 nunţi, a primit în familia lor mare deja 9 nepoţi. Dar au început…

… În 1989, cu 7 copii luaţi sub tutelă, aduşi în familie la 14 iunie. De fapt, puţin mai devreme. Când au aflat că nu vor putea avea copiii lor, au înfiat-o pe Nataşa. Li se păru că e puţin, că ei pot face mai mult, că pot împărtăşi dragostea la mai mulţi. Şi i-au adus pe cei 7 copilaşi în apartamentul lor cu două odăi, zicându-le: „Noi nu vă garantăm marea şi sarea, că nu-i de unde. Dar o să vă asigurăm cu o educaţie bună, cu un sfat şi o susţinere la momentul potrivit, iar voi vă veţi alege singuri destinul. Cum vă veţi aşterne, aşa veţi dormi.”
Mai târziu, cu ajutorul mai multor oameni cu sufletul mare, au ridicat o casă cu două niveluri, tip hotel, unde pe de o parte şi de alta a coridorului erau odăile fetelor şi a băieţilor. La primul etaj era bucătăria mare şi încăpătoare, salonul, de câteva ori mai mare, camera părinţilor. Vizitasem această familie de mai multe ori. În ograda mare vedeam haine întinse la uscat pe câteva funii lungi: câte 15-20 de perechi de maiouri şi chiloţei, bluze şi cămăşi, pantaloni şi fustiţe. Am întâlnit-o pe Ana într-o zi la cizmărie, aduse la meşteri încălţăminte la reparaţie – o geantă din acelea cu care lumea pleca pe atunci la Moscova, una de drum, foarte încăpătoare.
Apoi la o întâmplare tristă – o furtună le descoperise casa abia finisată – au făcut cunoştinţă cu două familii de americani, care au jucat un rol primordial în procesul de educaţie şi creştere a copiilor pe tot parcursul anilor. După ce au contribuit la reacoperirea casei, ei le-au procurat mai multe obiecte de uz casnic şi au contribuit financiar la soluţionarea problemelor mari. Când copiii au mai crescut, prietenii americani vara îi luau peste ocean, unde, în afară de faptul că se odihneau sau că învăţau limba, ei erau angajaţi la muncă, după puterile lor, ca să se deprindă, şi câştigau ceva bani de cheltuială. De acest lucru s-au convins chiar Ana cu Petru Furtună când americanii i-au invitat pentru două săptămâni să viziteze localitatea unde copiii lor, vară de vară, plecau cu mare ahotă şi însufleţire.
Pe parcurs au avut susţinere şi de la Fondul Naţional al copiilor din Moldova, de la specialiştii Asistenţei sociale şi protecţia familiei Drochia, de la alte organizaţii şi instituţii, oameni cu inima mare.
Odată cu atingerea majoratului şi plecarea din familie, locurile nu rămâneau vacante, alţi copii, care aveau nevoie de o familie, veneau şi se intercalau în familia lor numeroasă. Erau aduşi pe diverse căi. Iurii învăţa deja la Bălţi şi un grup de elevi, de ziua copiilor, au mers cu un concert la Casa de copii din localitate. Când la sfârşit de săptămână a venit acasă, părinţii l-au întrebat, cum a decurs sărbătoarea. Băiatul mult nu s-a gândit, le-a răspuns cu o altă întrebare: „Mamă, tată, acolo sunt două surori, şi aşa erau de triste. Nu vreţi să le luăm la noi?” Părinţii mult nu au discutat, au mers la Bălţi după fete. Dar s-a dovedit, că ele aveau o prietenă apropiată şi fără ea nu acceptau să meargă. Aşa li s-a mărit familia cu Irina, Ana şi… Antonina.
Prima generaţie a crescut, aproape toţi s-au stabilit cu traiul, care în America, care în Turcia sau Moscova, Bălţi sau Drochia, şi-au creat familii, cresc copii. Şi o ajută de mama Ana.
După ei au urmat încă 2-3 generaţii de copii, care au luat căldură şi deprinderi de bunăcuviinţă din casa familiei Furtună. După decesul lui Petrică Ana nu a suspendat activitatea instituţiei, dar, aşa bolnavă cum era, a depus un efort mare ca să ducă la bun sfârșit ceea ce au început împreună cu soţul.
De fiecare dată când scriu despre oamenii ce au fondat case de copii de tip familial sau APP, care găsesc putere fizică şi morală şi se decid la un astfel de pas responsabil, eu caut să înţeleg bărbaţii, ştiind că femeile sunt mai calde la suflet. Iată ce mi-a spus Ana: „Eu am avut mare noroc de soţul meu, împreună hotăram, împreună făceam şi ne susţineam, eram într-un gând şi într-un cuvânt. Atât că devreme ne-a părăsit”.
Ana Furtună, într-un an, a mers la sanatoriu, lăsând cele opt fete în grija lui Petrică, căci avea încredere în el ca în sine. Însă, când a revenit, a găsit cu una mai mult, soţul a decis singur, că şi Maria va avea loc în casa lor și la masa cu cei opt copii.
Rând pe rând, și acești copii au crescut, o parte şi-au luat zborul din Casa „Furtună”. Dar nimeni nu uită de unde a pornit acest zbor, unde le-au crescut aripile. Serghei, unul din copiii din prima generaţie, ne-a mărturisit: „Ei ne-au fost mai mult ca părinţi, au decis soarta noastră, au schimbat-o așa că azi nu-mi este ruşine de soţia mea Tatiana, de copiii mei Andrei şi Ilie. Noi le suntem foarte recunoscători. Mai mult, mama Ana a decis să împartă cu noi casa cea mare şi spaţioasă în care am crescut, să ne facă cu acoperiş de asupra capului”.
Ana s-a gândit mult cum s-o facă și a croit gospodăria în aşa fel, ca să o poată repartiza celor ce aveau mai mare necesitate. Acum 5 familii locuiesc separat sub acelaş acoperiş.
Copiii au fost educaţi frumos şi corect, prin muncă şi relaţii reciproce, prin stimă şi mare respect unul faţă de altul şi faţă de vârstnici, prin ridicarea la rang de valori înalte a lucrurilor şi stărilor, ce ne determină ca oameni oneşti. „Nu goana după avere sau bani e prioritar, ne spune Ana, ci comportamentul corect faţă de sine, de familie şi de copii, să nu rămână pe drumuri, fără ocrotirea părintească. Dacă ei înţeleg şi apreciază acest lucru, eu sunt liniştită”.
Este important să știe a împarți şi bucuriile şi necazurile, să sară în ajutor, să se simptă necesari şi de folos unii pentru alţii. Căci toţi au venit aici, sub acest acoperiş, cu propriul destin. Dar destinele lor s-au împleticit, s-au înrudit, s-au împrietenit. Părinţii tutelari i-au învăţat să ia cu sine în viaţă profesia de a fi Om adevărat, moştenită de la ei. Mulţi din copiii zburătăiţi şi-au aranjat viaţa. Acum, în semn de mare recunoştinţă, preţuind aportul de nepreţuit al MAMEI şi contribuţia la schimbarea şi modelarea destinelor lor, ei o ajută necondiționat pe mama Ana, care, deşi e bolnavă, mai continuă să împartă cu ei din bunătatea şi energia sa. Iar copiii, acum și nepoții, îi onorează pe mama şi pe tata, părinţi tutelari, mai părinţi ca cei biologici.
Aşa au fost Petrică cu Ana, aşa este până în prezent Ana Furtună, educatoare de copii rămaşi fără ocrotirea părintească, modelatoare a destinelor triste de copii abandonaţi, pe care i-a învățat că demnitatea este mai presus ca orice.

Valentina CEBOTARI

  • Publicat: 4 săptămâni in urma 24 iunie 2019
  • De:
  • Articole actualizate: iunie 24, 2019 @ 9:46 am
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Блестят под солнечными лучами водные струи

В нашем парке городском…

Citeşte mai mult →