Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

Mila și Colea Moraru, o familie neobișnuit de… obișnuită

Prin   /  18 iulie 2019  /  Nici un comentariu  /   26

Mila și Colea Moraru, căci anume așa le spun consătenii și ceilalți de-i cunosc, sunt o familie absolut obișnuită din satul Chetrosu. Doar că un pic altfel. De aceea și discuția pe care am purtat-o cu ei a fost tot una din domeniul obișnuitului. Doar că un pic altfel.

— Nu știu cum vor zice alții, însă eu niciodată, ei bine, aproape niciodată, nu v-am văzut separat. Mereu sunteți împreună. Cum vine asta?
— Cum să vină? Cred că este un lucru absolut obișnuit ca soții să fie mereu alături și împreună. Cu mici excepții, desigur. După mine, o familie unde domină înțelegerea, în care totul este comun: planurile și realizările lor, cotidianul și visele, munca și odihna, etc., soții nu pot să existe separat. Doar într-un cuplu viața și tot ce ține de ea este un ceva comun. Cum poate fi altfel?
— Lucrați la același sector… 24 din 24!?
— Ei și? Soțul este șef de stație la Rompetrol. Eu, tot acolo, sunt contabilă. Dar mai avem și alte activități, și tot mergem împreună. Chiar nu ne plictisim unul de celălalt. Înțelegi, avem mereu ce discuta, ce pune la cale, asupra ce medita. Ne trăim viața într-o armonie aparte, cumva mai activă decât se obișnuiește. De aceea, probabil, nu ne este în silă permanenta prezență reciprocă.
— Apropo, despre alte activități. Faceți și agricultură. De ce?
— Pentru că agricultura este oarecum mai aproape de sufletul nostru. Suntem din familii de plugari. Pe vremuri buneii au avut pamânt. Nu exclud, că această pasiune pentru țarină de la ei ni se trage. „Ne-am împroprietărit” în 1993. Am fost printre primii care au luat separat terenurile agricole ce ne-au aparținut conform legii. Le lucram împreună cu copiii. Pe parcurs am mai luat cote în arendă. Inițial am creat o „Gospodărie țărănească”, dar în 2011 am fondat SRL „Chetroșeanca”. Avem o suprafață mică de teren agricol. Comparativ cu „giganții” din raion, abia ne zărim din umbra lor. Dar asta nu înseamnă că avem mai puțină bătaie de cap.
— Ce cultivați?
— Culturi obișnuite și tradiționale: grâu, porumb, floarea soarelui. Dar cum cultivăm? Aici e fișca, cum zice tineretul.
— Și cum cultivați?
— Ei, ne străduim să facem agricultură performantă. Încercăm să deprindem a crește producție ecologică sau cât mai ecologică. Desigur, pe hectarele noastre nu te poți „avânta”, dar poți obține recolte care să-ți explice și să-ți motiveze munca. Acum, de exemplu, încheiem recoltarea grâului și roada medie la hectar este de peste 60 chintale. Apropo, toată cantitatea este de calitate superioară.
— Câtă tehnică aveți?
— Avem doua tractoare noi MTZ-82, procurate cu suportul AIPA. Mai deținem și altă tehnică, adică avem tot necesarul.
— Presupun că aveți angajați și mecanizatori, că nu o faceți tot voi?
— Avem doi mecanizatori, Victor Furtună și Liviu Donu, doi băieți tineri și foarte muncitori, energici, cu inițiativă. De altfel, sunt descendenți din dinastii de mecanizatori pe timpuri cunoscute nu doar în raion, ci și în republică.
— Lumea vă vede, la fel pe ambii, mereu încadrați și la tot felul de manifestări culturale. Totdeauna la costum național: ie, ițari, opinci…
— Ținem foarte mult la tradițiile și obiceiurile noastre. Suntem îndrăgostiți de portul popular. Ne place să-l îmbrăcăm și îl purtăm cu plăcere. Avem costume naționale identice. Cu mare drag participam la toate festivalurile ce sunt organizate în sat, în raion, în capitală.
— Nu fi modestă. Acum de câțiva ani mergeți și la festivaluri internaționale.
— Ei, asta datorită nepoțelului Ionel Prodan, care se anunță a fi cântărețul neamului Prodan-Moraru. Părinții au descoperit că are voce și i-au propus să facă studii muzicale. Că la ei așa este, copiulul trebuie să aleagă, să decidă cu ce dorește să se ocupe. Acum Ionel are în palmarez nenumărate mențiuni, diplome, Grand Prix-uri, fel de fel de trofeie. Astfel se face, că deseori îl însoțim în plecările lui peste hotare. Am fost împreună în Italia, Bulgaria, Ungaria, de nenumărate ori în România. În toatre aceste deplasări neapărat luăm cu noi costume populare și drapelul țării. În timpul prestației lui Ionel fluturăm sus drapelul Moldovei. Of, atâtea emoții avem, atâtea retrăiri, dar și enorme bucurii. Cam de peste tot Ionel revine cu premii și aprecieri.
— Câți nepoți aveți?
— Șase. Patru de la fiică, Ionel mai are un frate și două surori, și doi de la fecior. Copiii ne sunt mândria, iar nepoții marea noastră fericire. Tare mult ne dorim să aibă parte de creștere aici, în țară.
— Când și cum ați decis să întemeiați o familie voi doi, Mila și Colea?
— A fost în 1981. Eu aveam 17 ani, Colea – 21. Eram tineri și amarnic de îndrăgostiți. Ei, întocmai ca toată lumea în tinerețe. Dar chiar aveam ambii sentimente reciproce puternice. Cred că le-am menținut peste ani, odată ce lumea zice că suntem mereu împreună peste tot.
— Cum poate fi creată o familie precum a voastră, temeinică, frumoasă, pozitivă? Mereu pozitivă.
— Eu chiar cred că unirea unui cuplu trainic se face în Ceruri. Este de la Dumnezeu. Toate de la El își au începutul. Și familia de asemenea. Bineînțeles, că mai apoi la menținerea ei, dezvoltarea, dăinuirea ei trebuie să pună umărul, mintea, răbdarea, înțelepciunea și altele de felul acestora, cei doi „uniți întru Dumnezeu”.
— Pot să conchid, că sunteți mulțumiți de viață?
— Mulțumim Domnului. La vârsta noastră suntem multumiți de realizările pe care le-am obținut. Plus la toate, copiii ne sunt în țară. Nu sunt în sat, locuiesc și muncesc la Chișinău, dar oricând ne apucă dorul, simplu, putem merge să ne vedem nepoții. Acum nu ne rămâne decât să ne rugăm de sănătate.
— Vă simțiți bine la baștină?
— Desi-i-i-igur. Chetro-șenii noștri sunt oameni gospodari, ai ce învăța de la ei, ai cu cine sta de vorbă, ai la cine merge după un sfat. Chiar mă mândresc ca anume aici m-am născut și aici am ramas să trăisc. La Chetrosu mă simt, ne simțim cel mai sigur. Doar e baștina părinților, buneilor noștri. Nu sunt cuvinte mari, este chiar un adevăr. În tinerețe am avut alternative, absolvisem facultatea cu Diplomă roșie și aveam toate șansele să mă aranjez la o muncă bună în capitală. Dar împreună cu soțul am decis să revenim în sat. Și nu am greșit deloc.
— Totuși, periodic, vă desprindeți de sat și o luați prin lume…
— Corect spus, o luăm prin lume. Ne place mult să călătorim. Mai ale peste Prut. Iubim tare România, în deosebi munții. Când avem ceva timp liber, plecăm pe câteva zile la munte, ne încărcăm bateriile cu energie pozitivă și, haida, înapoi la muncă.
— Ce calități prețuiți în oameni?
— Omenia, ea unica atrage după sine și alte frumoase calități.
— Cum ați caracteriza familia voastră?
— Este una ca multe altele din satul Chetrosu, obișnuită.
— După mine, este un pic altfel.
— Cum? Că, se zice, de la o parte se vede mai bine.
— Eu o văd neobișnuit de… obișnuită. Tocmai de aceea nici nu voi identifica care răspuns și cui aparține.
— Cred că e de bine?
— E de bine. Doamne ajută în continuare.

A intervievat Liuba BULGARU

  • Publicat: 1 lună in urma 18 iulie 2019
  • De:
  • Articole actualizate: iulie 18, 2019 @ 5:40 pm
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Propunere pentru reforma fiscală

Dorim un viitor mai bun creat de noi

Citeşte mai mult →