Se încarcă...
Ești aici  Acasă  >  Social  >  Articol curent

„Băltoaca din poarta mea este nu doar o incomoditate, dar și un pericol pentru sănătate”

Prin   /  7 decembrie 2019  /  Nici un comentariu  /   20

„Sunt o pensionară din satul Sofia, de vârstă înaintată, aproape nevăzătoare. Locuiesc de una singură, copiii îmi sunt departe. La anii mei îmi vine greu să mă îngrijesc, să-mi ţin în ordine ograda şi grădina. Dar, de unde acestea nu ar fi de ajuns, mă mai chinuie și o altă problemă. Vorba e, că după fiecare ploaie sau în urma topirii zăpezii, apele se acumulează ditamai lac chiar în fața porții mele. Cu vremea drumul din preajma gospodăriei mele și, desigur, a vecinilor mei, s-a deteriorat, a făcut găuri imense, tocmai bune pentru „baraj de acumulare”. Acum acest loc nu este doar incomod pentru deplasare, fie pe jos, fie într-un careva mijloc de transport. Această băltoacă imensă este și foarte periculoasă, inclusiv, pentru sănătate. Chiar alături se află o fântână din care ia apă toată mahalaua.
Am solicitat ajutor în acest sens de la primărie, șefii locali, dar încă nu s-a ajuns la o implicare în lichidarea problemei. Acum, iată, mă adresez la redacția ziarului „Glia drochiană”, sperând că poate reușesc să ajung la responsabilii satului. Vede Dumnezeu, îmi este rușine că trebuie să „scot gunoiul din casă”, dar dacă altfel nu se poate…”
Alexandra CHIŞLARU

Drumul deteriorat din s. Sofia, care a format băltoace imense ce sunt periculoase și pentru sănătate

Drumul deteriorat din s. Sofia, care a format băltoace imense ce sunt periculoase și pentru sănătate

Redacţia i-a readresat scrisoarea lui Veaceslav Magaleas, primarul satului Sofia, care ne-a comunicat următoarele:
— Problema Alexandrei Chişlaru ne este cunoscută. Anterior apele curgeau prin grădina unui vecin de peste drum, traversau strada şi prin ulicioară îşi făceau cale la vale. Dar şi acest gospodar s-a săturat să „tranziteze” prin grădina proprie şuvoaiele de apă. Și ce a făcut? Din partea de sus a străzii respective, a blocat accesul apelor spre gospodăria sa.
Acum șuvoaiele au găsit altă cale și vin direct în poarta autoarei scrisorii. Menționez, că mai devreme a fost săpată o fâşie de rigolă (şanț mic făcut de-a lungul străzilor, între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare). Însă apele nu vin curate, ci cu impurităţi şi foarte repede au mâlit șanțul, ce a devenit impracticabil.
Acum pe strada Naţională, căci așa se numește drumul cu pricina, unde locuiește doamna Alexandra, au demarat lucrările de pregătire şi instalare a apeductului. A fost deja schimbat locul pilonilor de transmisie a curentului electric, urmează celelalte lucrări şi după aceasta se va face ordine totală și pe strada însăși.
Cor. „GD”

  • Publicat: 2 luni in urma 7 decembrie 2019
  • De:
  • Articole actualizate: decembrie 7, 2019 @ 1:27 pm
  • Filed sub: Social

Lasă un răspuns

Puteţi, de asemenea, ca...

Copiii de la „Mărțișor” vor fi mai puternici

Copiii de la „Mărțișor” vor fi mai puternici

Citeşte mai mult →