„CASMED” are grijă de sănătatea fizică, dar și de confortul sufletesc al beneficiarilor

Scopul vizitei la Pelinia a fost familiarizarea cu activitatea celor trei angajate ale Asociaţiei Obștești „CASMED”, care oferă servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu pentru circa 60 de persoane vârstnice și cu dizabilități din localitate.

Ludmila Bogdan este asistentă medicală și activează în cadrul AO „CASMED” de doi ani. Locuiește la Bălți și împreună cu echipa mobilă se deplasează la Pelinia cinci zile din săptămână. Este foarte energică, comunicabilă, deschisă. A muncit ca asistentă medicală și în spital.
— Când m-am angajat la „CASMED”, din start am înțeles, dar și ni s-a explicat, că munca diferă, nu este precum la spital – injecții, perfuzii, manipulații, – îmi povestește Ludmila. – Lucrul cu beneficiarii este cu totul altul decât cu pacienții. Tratamentul și îngrijirile medicale au la bază și comunicarea mai profundă cu persoana căreia i se prestează acest serviciu. Să știți, că discuțiile cu beneficiarii nu mi s-au dat din prima. Oamenii în etate sunt cumva mai specifici. Nu este chiar simplu să-i faci să-și deschidă sufletul, să fie receptivi la sfaturi, să accepte anumite feluri de tratament. Pentru a-i motiva să-și dorească însănătoșirea, să iubească viața, să lupte pentru continuitatea ei este nevoie de timp, dar și de credibilitate. Salvarea noastră, a angajaților „CASMED”, au fost training-urile, instruirile de care beneficiem periodic în cadrul asociației. Anume acolo am învățat cum să discutăm cu beneficiarii, cum să-i convingem să creadă în puterile proprii, iar eu personal mi-am cultivat toleranța, îngăduința, am deprins a-mi potrivi la „ceasul” lor pasul și emoțiile proprii. Totodată, la „CASMED” am studiat și alte lucruri utile, cum ar fi conceptul de Kinaesthetics, care presupune un ansamblu de tehnici și metode, bazate pe exercițiul fizic, folosite în scop de recuperare somato-funcțională sau în scop profilactic. Aceste practici sunt de un real folos beneficiarilor noștri, toți cu problemele caracteristice vârstei înaintate, – menționează asistenta.
Mulți din beneficiarii Ludmilei suferă de probleme ale sistemului locomotor, cum este de exemplu și doamna Alexandra Stoica, pe care am vizitat-o.
— Nevoile mele s-au aprofundat de când am căzut și mi-am fracturat rotula de la genunchiul drept, – continuă gândul asistentei doamna Alexandra, beneficiară de îngrijiri medicale de doi ani. – Sunt diabetică, hipertonică și operația putea fi un pericol. M-a pus pe picioare Ludmila. Încet, cu răbdare, cu diferit aparataj, cu exerciții speciale, masaj, am ajuns să merg. Știți Liuda îmi este ca o fiică. Nu știu, ori caracterele ni s-au potrivit, ori ne-a apropiat munca comună asupra sănătății mele, dar ea a devenit deja de-a casei. Îmi tămăduiește nu doar boala, îmi alină nu doar durerea, dar îmi mângâie și sufletul cu atenția ei, cu bunătatea, cu vorbele calde. Chiar nu știu cum m-aș fi descurcat fără această minunată fată.
Popasul următor îl facem la Iulita Pripa, beneficiară a organizației „CASMED” deja al 4-lea an.
Veronica Edu, lucrător social, ne întinde câte o pereche de huse pentru încălțăminte și ne conduce în încăpere.
Stăpâna casei face focul în sobă. Când vede lume străină se emoționează, dar se liniștește de cum o zărește pe Veronica.
— Fata asta îmi este și fiică, și prietenă, și om de suflet, – îmi spune femeia cu neobișnuitul nume Iulita. – Ea este ajutorul meu de nădejde. Fără ea aș fi parcă fără mâini și fără picioare. Tare bună este și foarte harnică. Orice lucru îl face gospodărește și la cale. Știți, noi, bătrânii mai avem „toane”. Le am și eu, dar Veronica mă învaţă să le înfrunt, să trec peste ele, să le las colo, la o parte. Tot ea mă învaţă să mă iubesc pe mine însumi, să depășesc stările de disperare, să-mi înving sentimentul de singurătate, să-mi caut ocupație pe potriva puterilor, să nu las mușchii să se atrofieze. Lucrul cel mai greu, cum este văruitul pereților, spălatul perdelelor, scuturatul țolurilor, munca prin grădină, îl face Veronica. Eu trebăluiesc prin casă. Iaca fac focul, o mâncare, mai sparg niște nuci. Mereu mă rog pentru sănătatea Veronicăi, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru că a adus în viața mea „CASMED”-ul. Mare salvare pentru noi, cei cu probleme de vârstă și sănătate.
Când ieșim de la beneficiară, Veronica Edu îmi mărturisește:
— Nu este deloc simplă munca lucrătorului social. Oamenii au caractere diferite, iar anii și bolile îi fac capricioși, nerăbdători, suspicioși. Înțelegerea, conlucrarea vin cu timpul, prin multă muncă și nu mai puțină îngăduință. Până a deveni mai apropiate și a ne descoperi reciproc trebuie să consumăm pudul de sare. În ajutor ne vine organizația, care ne oferă suport, ne consultă și ne instruiește ori de câte ori avem anumite necesități sau întâmpinăm greutăți. De aici învățăm și multe lucruri de folos, pentru viața personală inclusiv.
Ultima vizită de la Pelinia este în gospodăria Eugeniei Rusu, care ne cucerește de la primele cuvinte. Foarte pozitivă, glumeață, mustoasă la vorbă, dânsa ne-a povestit „dintr-un foc” întreaga sa viață. La cei 73 de ani a avut a trăi multe și a muncit în rând cu bărbații și pe combină, și pe tractor. Dragostea de viață continuă să trăiască în sufletul ei.
— Dacă nu m-ar da de sminteală picioarele, – ne zice beneficiara, – aș mai întoarce brazda vieții. Totuși, sunt o norocoasă. Și norocul meu se numește „CASMED”, care mi-a adus-o drept ajutor și sprijin pe Galiunea. Am și copii, dar unde sunt copiii moldovenilor astăzi? În lumea mare. Iar fata asta îngrijește de mine mai ceva ca copilul propriu. Alde mine are vreo două „desetci”, fiecare cu problema lui, cu nevoi una mai decât alta. Și ea, biata, aleargă, muncește, de multe ori peste orele de program. Nu se îndură să mă lase cu lucrul neterminat. Dar pe lângă noi, mai are și ea trei copii, soț, părinți, care îi așteaptă sfatul, susținerea. Nu îi este ușor, dar niciodată nu am auzit-o să se plângă.
— De ce m-aș plânge? – intră în discuție Galina Codreanu. – Dimpotrivă, sunt recunoscătoare asociației „CASMED” pentru oportunitatea oferită. Am posibilitatea să lucrez acasă, să fiu alături de familie, să-mi ajut consătenii. Parcă asta e puțin pentru ziua de azi? Plus la toate, în cadrul asociației învățăm multe, stabilim prietenii, ne diversificăm existența, creștem moral și spiritual. Este interesant să înfrunți și să stăpânești noile provocări.
La întoarcere mă prind asupra gândului, că în fiecare din cele trei case ale beneficiarilor am surprins câte una-două pisici. Probabil, și ele își au rostul în oblăduirea vieții acestor oameni cu un destin mai diferit.

Liuba BULGARU

Lasă un răspuns