Actele de binefacere continuă

Epidemia COVID-19 este în plină desfăşurare, virusul nu cedează, dar în fiecare zi indicatorii cresc ca ciupercile după ploaie.

Respectiv, sunt necesare tot mai multe resurse financiare pentru a ţine piept înaintării coronavirusului în societate. Cheltuielile devin tot mai mari, în unele cazuri, atât administraţia publică centrală, cât şi cea locală, sunt nevoite să refuze anumite plăţi, să micşoreze altele, să mărească careva impozite şi alte surse de recoltare a mijloacelor financiare pentru a completa gaura în buget.
Dur se reflectă această criză economică mai ales asupra cetăţenilor aflaţi în dificultate, care abia de supravieţuiesc cu pensiile mici. Întotdeauna au fost oameni blagorodnici, „din neam bun”, care nu doar îi compătimesc pe „cei mai trişti ca noi”, dar real le întind şi o mână de ajutor, cu generozitate fac acte de caritate şi în timpurile dificile, cauzate de COVID-19.
Recent, un act de caritate a demarat la iniţiativa şi cu suportul „Loteriei Moldovei”. După cum ne-a informat Veaceslav Magaleas, primarul satului Sofia, iniţiativa presupunea 100 de pachete alimentare pentru 100 de beneficiari. Administraţia publică locală, asistenţa socială a primăriei au întocmit listele sofienilor, în care au fost incluse persoane cu grad de invaliditate I, aflate în dificultate, cu dizabilităţi din copilărie, vulnerabile, care, ulterior, au primit pungi cu produse alimentare: macaroane, napolitane, zahăr, făină de porumb, orez, mazăre, 1 litru de ulei şi, desigur, 1 sticlă de dezinfectant.
Aceasta este o binefacere venită foarte la timp, un ajutor şi o susţinere a persoanelor vulnerabile, o acţiune caritabilă necesară şi un bun exemplu de urmat.

Valentina CEBOTARI

„Loteria Moldovei” a ajuns cu pachete alimentare la sofienii care își duc viața și traiul mai complicat ca alții
„Loteria Moldovei” a ajuns cu pachete alimentare la sofienii care își duc viața și traiul mai complicat ca alții

Lasă un răspuns