Mărinimia nu are hotare

În Sofia, de câţiva ani, funcţionează, şi nu fără succes, o cantină ce prestează servicii persoanelor, aflate în dificultate. Despre acest serviciu am discutat cu Veaceslav MAGALEAS, primarul satului Sofia.

– Domnule primar, ce reprezintă această cantină, cu care sofienii deja s-au deprins și o apreciază?

– Este o cantină de ajutor social, fondată în 2008, iar din 2019  – devenită o subdiviziune a primăriei.

– Şi cine sunt beneficiarii?

– În primul rând, cetăţenii, cantina pregăteşte şi furnizează bucate la domiciliu la 65 de oameni în vârstă, bolnavi, solitari, aflaţi în dificultate. Dar şi 5 persoane, care au un loc de muncă stabil în sat.

– Adică, de anul trecut, primăria asigură această unitate socială cu materialele necesare, cu produsele alimentare, cu salarii?

– În linii mari – da, aşa este. Însă din anul trecut, avem încheiat un Acord de colaborare cu AO „Concordia” şi toate angajamentele, inclusiv şi cheltuielile, le-am repartizat 50×50.

– Dar de ajutor şi susţinere din partea oamenilor cu suflet mărinimos şi dornici să facă o binefacere permanent este nevoie.

– Oameni generoşi, cu inima mare şi bună ca pâinea caldă, sunt mulţi în jurul nostru. Şi Sofia este bogată în astfel de cetăţeni generoşi. De exemplu, Oleg Verbovnâi, care locuieşte cu familia în Italia, este un filantrop cu stagiu, când vine în sat, neapărat vizitează cantina şi acordă un anumit ajutor. Şi anul acesta a venit, a solicitat să-i fie calculat costul meniului pentru o lună şi l-a achitat în totalitate, acesta fiind un ajutor considerabil pentru cantină şi benficiari.

– Sofia mai are persoane, care susţin activitatea cantinei?

– Desigur. Vitalie Rusu şi Vladimir Tincu, ambii fiind proprietari de gospodării ţărăneşti, au furnizat legume, întregul asortiment, atât pentru consum proaspăt, cât şi pentru rezerve sau murături. Iar SRL „Valea Sofiei”, în frunte cu Ion Babără, permanent este cu mâna dătătoare şi inima deschisă spre aceşti oameni aflaţi în dificultate. Mihail Belous de câteva ori a adus la cantină câte 40-50 litri de lapte, iar Svetlana Banaru deseori vine cu ajutoare diverse: făină, dulciuri, ulei, etc.

– Se mai păstrează frumoasa relaţie de parteneriat cu AO „Casmed”?

– Cu ei avem o relaţie benefică de mai mult timp. Anul acesta, de exemplu, împreună am implementat un proiect pentru perioada rece a anului, adică pentru 5 luni, care a prevăzut alimente, salarii, consumabile etc.

– Pentru actuala perioadă rece veţi beneficia de susţinerea acestor parteneri generoşi?

– Proiectul continuă și pentru perioada rece 2020-2021, acum pregătim setul de documente. Dânşii primesc suportul din Elveţia prin „Crucea Roşie” şi, generos, îl împart cu cei mai trişti din jur. Astfel „Casmed”, administratoare fiind Natalia Postovanu, ne-a oferit recent măşti şi dezinfectant pentru angajaţi, deoarece acum, în perioada epidemiei de coronavirus, angajaţii cantinei furnizează prânzul doar la domicilu și este nevoie de măsuri de protecție. Anterior, în perioadă de până la COVID-19, o parte din beneficiari veneau direct la cantină să ia masa.

– La cantina de prestare a serviciilor sociale activează angajaţi permanenţi?

– Două persoane pregătesc bucatele conform meniului şi, desigur, şefa cantinei, care are grijă de toate. Avem două persoane, ce formează Biroul de servicii sociale (BSS), care, prin diverse metode, furnizează prânzul la domiciliu.

– Câte persoane în mediu sunt deserviţi?

– Pe parcursul ultimilor ani numărul persoanelor deservite este de 65, dar nu sunt permanenţi, adică unii şi aceiaşi, are loc rotaţia.

– Şi cum o faceţi?

– Cu ajutorul celor 4 lucrători sociali, cu implicarea consilierilor, a Comisiei multidisciplinare, iar deciziile respective sunt luate la şedinţa Consiliului local.

– Cantina funcţionează din 2008. În aceşti ani s-au perindat nu doar beneficiari, dar şi consilieri.

– O parte din persoanele nominalizate se află o durată mai lungă la deservire, însă se fac şi modificări, or oameni din familii grele, vulnerabili, singuratici, bolnavi avem suficienţi în societate. Iar consilierii noştri sunt din sat, cunosc, înţeleg situaţia şi fac tot posibilul să ajute cât mai mulţi sofieni aflaţi în dificulate. Întotdeauna discutăm problemele, alocăm în buget surse financiare pentru cheltuielile de gaze, apă, lumină. Şi nu doar chestiuni pur financiare. Când a ieşit din funcţie cazanul, primăria a pus umărul la reparaţie.

– Loc pentru acţiuni generoase, pentru donaţii mai este, cine doreşte se poate adresa?

– Sigur. Cu atât mai mult, că sofieni cu inimă caldă ca să facă lucruri bune şi frumoase avem, precum şi cu posibilităţi de a întinde o mână de ajutor. Iar finanţatorii străini foarte mult apreciază acțiunile de donaţie locale, dânşii se conving, că nouă nu ne este indiferentă soarta conaţionalilor noştri. Atunci şi ei vin cu donaţii mai consistente, mai sigure şi mai generoase.

A dialogat Valentina CEBOTARI

Lasă un răspuns