Votarea a avut loc. Alegerea o vom face pe 15 noiembrie

Duminică, 1 noiembrie, 2020, s-a desfășurat scrutinul electoral pentru alegerea președintelui Republicii Moldova. În campanie s-au înscris 8 candidați, promițând alegătorilor „marea și sarea”, fără a identifica capacități și abilități, forme și surse, metode și fapte concrete de soluționare a problemelor.

Și cetățenii Republicii Moldova au decis să dea o nouă șansă candidaților preferați ca să realizeze promisiunile, încredințându-le puterea. Ce e drept, acest lucru, de fapt, se va întâmpla la 15 noiembrie 2020, când va avea loc al doilea tur de scrutin, care va decide soarta Moldovei pentru următorii 4 ani. Pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova vor concura Maia Sandu cu Igor Dodon, ei fiind candidații cu cel mai mare număr de voturi, acumulate în turui întâi din 1 noiembrie, curent.

Votarea a avut loc. Prezența la vot a fost de 42,76%, fiind depășit pragul de validare de 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. Votanții au ales doi candidați, cei mai demni, de a se confrunta în turul doi.

Doi factori importanți au constituit impedimente serioase în organizarea și desfășurarea alegerilor: epidemia de coronavirus și ploaia cu vânt și temperaturi joase. Dacă de ploaie oamenii știu a se proteja, de COVID-19 – mai puțin. El nu se vede, nu miroase, nu poate fi pipăit și mulți nu cred în existența lui. Dar, ultimile cifre statistice destul de triste, ne demonstrează inversul.

CEC a ținut cont de acest pericol imens și a luat măsuri severe de protejare a cetățenilor. În unele cazuri au fost schimbate locațiile secțiilor de votare, în componența birourilor electorale nu au fost admise persoane cu vârsta 63+. Au fost procurate cantități necesare de material de protecție: mănuși, măști, viziere, dezinfectant, costume etc., care au fost repartizate în cele 47 de birouri electorale. La intrare, electoratul trecea termometria și era servit cu o mască.

Pentru a vota la locul aflării au fost înregistrate persoane, care nu s-au putut deplasa: o parte testate pozitiv la COVID-19, altă parte – în bază de certificate medicale. Membrii birourilor, care s-au deplasat la domiciliu, au fost echipați cu combinezoane speciale, măști, mănuși, viziere și dezinfectant.

În Spitalul raional „Nicolae Testemițanu”, la fel se aflau două categorii de bolnavi: obișnuiți, ce suferă de diverse boli, și de COVID-19. Astfel, Iurie Babin, directorul instituției, a prezentat la BE 14/7 lista pacienților din staționar cu 71 persoane, dintre care 38 cu COVID-19. La plecarea membrilor BE cu urna mobilă ei au fost  echipați, însă mai puțin instruiți cum să se comporte. La cererea de a organiza o mini SV în foaierul secției COVID-19, ca să fie minimalizat riscul de infectare a actorilor electorali, de la CEC au primit un răspuns mai mult decât îndrăzneț: „sunteți obligați, ați știut ce vă așteaptă, odată ce v-ați înscris în membri ai BE!”

Incidente mărunte, ca la fiecare scrutin electoral, au avut loc și acum. În ziua tăcerii, adică sâmbătă, s-au găsit activiști și voluntari, care au decis „să îngrașe porcul în ajunul Crăciunului”, adică să facă agitație electorală pe ultima sută de metri. Incidentul a ajuns în vizorul poliției naționale.

Însă cea mai mare problemă a fost și a rămas incorectitudinea Listelor Electorale. Vreo doi-trei ani în urmă s-a mai făcut puțină ordine, s-au documentat unele cazuri de deces (sigur, că nu toate), au fost reziliate din liste persoanele cu viza de reședință greșită etc. Dar acum, la 1 noiembrie 2020, totul a fost luat de la capăt: adrese, străzi, familii, nume încâlcite, persoane aruncate de pe o stradă pe alta, unele lipseau în listele ajunse la birouri. În unele cazuri au fost încurcate și localitățile –  satul cu orașul Drochia. Cu așa ceva ne-am ciocnit mai mulți ani în urmă.

Ziarul „GD” s-a ocupat de cazul Luciei Ț., din orașul Drochia, care, împreună cu primăria, au reziliat din liste numele feciorului său, decedat de mai mulți ani. Și mare i-a fost mirarea, când la scrutinul actual el „parcă a reînviat” și iar a apărut în liste.

Svetlana Conea, împreună cu soțul, de pe aceeași adresă, votează o viață la Biroul electoral nr. 6. Anul acesta, însă, când s-au prezentat în secția respectivă, au aflat cu stupoare, că sunt împrăstiați: ea în cealaltă extremitate a orașului, la biroul nr.1, iar soțul – la nr. 3. Și vecina ei, Lidia Cecoi, la fel, nu s-a regăsit în listele electorale.

Se crează impresia, spune Svetlana Conea, că, în loc să se facă revizie în liste, să se întroducă omiterile sau să se lichideze erorile, cineva parcă le încâlcește intenționat, să nu le pară membrilor de birouri viața prea calmă și liniștită.

Și eu personal am avut de lichidat o eroare a funcționarilor publici, care m-a costat nu puțin timp măsurat în ani, umblătură, dovezi, argumente ca să demonstrez, că persoanele înregistrate pe adresa noastră, de fapt, au domiciliul propriu. Dar câte cazuri similare, despre care încă nu se ştie sau nu se vrea să se cunoască, mai sunt! Când LE vor fi ordonate?

       Valentina CEBOTARI

Lasă un răspuns