Abuz psihologic sau metode de educaţie?

Deşi în ultimii ani se vorbeşte tot mai mult despre formele de violenţă asupra copiilor, cum pot fi acestea recunoscute şi prevenite, încă mai avem persoane care consideră aceste forme de violenţă drept metode de educaţie, pentru că „şi noi am fost educaţi aşa, şi, vezi Doamne, n-a murit nimeni din asta”.

Dacă violenţa fizică poate fi uşor identificată şi pedepsită, acolo unde este cazul, violenţa psihologică sau emoţională este cea mai dificil de identificat şi, prin urmare, cea mai dificil de demonstrat şi pedepsit.
Conform Unicef Moldova, violenţa emoţională este una dintre cele mai puțin recunoscute forme de violență împotriva copiilor. Pe de altă parte, este una dintre cel mai des întâlnite forme de violență și include: sperierea, terorizarea, amenințarea, exploatarea, respingerea, izolarea, ignorarea, insultarea, umilirea sau ridiculizarea copilului. Conform aceluiaşi studiu lansat de Unicef Moldova „adesea, copiii care sunt supuși în mod repetat la acte de violență emoțională cresc cu credința că e ceva în neregulă cu ei. Acești copii internalizează cuvintele negative și acțiunile de agresiune împotriva lor și ajung să dea vina pe ei înșiși pentru abuzul la care sunt supuși. Cercetările au arătat că expunerea în copilărie la abuz emoțional are o serie de efecte pe termen lung, care îi afectează și la maturitate. Acestea includ printre altele: depresie, anxietate, stres posttraumatic, stimă de sine redusă, izolare și înstrăinare de alte persoane, dificultăți de atașament și de relaționare”. Larisa Galac, psiholog în cadrul Centrului de sănătate prietenos tinerilor, ne spune, că copiii care ajung cel mai des la Centru pentru terapie psihologică sunt victime ale abuzului în şcoli, indiferent că este vorba despre bullying (un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire) între colegi sau abuz emoţional din partea unor profesori. „Copiii care ajung să fie victime ale abuzului emoţional de multe ori dezvoltă simptome fizice. Am avut, de exemplu, o fetiţă care a dezvoltat o erupţie pe piele după abuzul fizic al unui profesor, deşi nu mai avusese niciodată astfel de probleme până la incidentul respectiv. Alt copil, victimă a bullyingului, dezvoltase o formă gravă de gastrită pe fond nervos. Din păcate, venim din Uniunea Sovietică, acolo unde bătaia şi „punerea la respect” a copiilor stăteau în capul mesei şi nu ne putem nicidecum descotorosi de aceste obiceiuri nocive”.
Tot Larisa Galac ne comunică şi că stă în puterea noastră, a părinţilor, să punem capăt acestor abuzuri, dar şi să depistăm semnele fizice şi emoţionale care ne indică că copilul nostru se confruntă cu un abuz. „Atunci când copiii sunt traumatizaţi de un abuz repetat, fizic sau emoţional, ei de obicei refuză să mai meargă la şcoală, refuză să mai participe la ora profesorului care aplică asemenea metode. Noi trebuie să tratăm foarte serios aceste refuzuri şi să nu le considerăm doar mofturi sau o indispoziţie de moment. Aceste comportamente pot fi indicatorul faptului că copilul se confruntă cu un comportament căruia nu ştie să-i facă faţă, iar abuzatorul este o persoană cu autoritate”.
În Republica Moldova, conform Legii Educaţiei, art. 87(1)(b) este interzisă aplicarea pedepselor corporale şi a oricăror alte metode de abuz fizic şi psihologic, iar profesorilor care încalcă această lege le pot fi aplicate mai multe sancţiuni, de la mustrare până la inactivarea diplomei. Este important ca părinţii să nu considere aceste comportamente ca fiind normale şi să insiste pe sancţionarea persoanelor care îşi permit să se transforme în torţionari de copii.
Marcela VOVC