Adresare cetăţenilor
În scopul protecției sănătății populației și mediului înconjurător, Inspecţia pentru Protecţia Mediului Drochia, constată că, practicarea ritualului tradiţional de ardere a anvelopelor şi altor materiale organice în noaptea de Înviere, duce la poluarea aerului. Mai mult de atât, arderea anvelopelor are un impact negativ asupra sănătății populației, cu efecte adverse severe.
De menționat că, la arderea anvelopelor şi altor materiale organice în atmosferă sunt emanate zeci de substanţe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcţie de caracteristica şi direcţia vântului, aceste substanţe pot fi dispersate la distanţe mai mari de 160 de km.
Ca rezultat, acest fapt are efect grav asupra organismului uman, monoxidul de carbon afectând celulele creierului şi provocând hipoxie. De asemenea, hidrocarburile afectează sistemul nervos şi cel respirator, provocând bronşită, astm, intoxicări pulmonare, precum şi agravarea bolilor cronice ale tractului gastro-intestinal.
Arderea anvelopelor este interzisă și se sancţionează prin lege cu amendă de la 10000 la 15000 lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 30000 la 40000 lei aplicată persoanei juridice(de la 30 la 40 mii lei) cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
În aşa mod, Inspecţia pentru Protecţia Mediului Drochia se adresează către locuitorii raionului Drochia să se abţină în noaptea de Înviere de la arderea anvelopelor şi altor materiale organice şi neadmiterii încălcărilor cu un impact negativ asupra sănătății populației.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului
Inspecția pentru Protecția Mediului Drochia