Afacerea „dulce” profit aduce
Satul Chetrosu este slăvit prin oameni harnici, devotați gliei strămoșești.
Una din familiile înrudite cu glia este și cea a lui Vitalie și Ala Ceban. De la părinți și bunei ei au moștenit tot ce au mai sfânt – profesia de plugar, cea care-i învață a crește pâine, chiar dacă la început au trudit în alte domenii. Dar așa a vrut viața ca să le schimbe cursul destinului, să-i facă să accepte o nouă provocare. Și de vreo 15 ani se ocupă cu apicultura.
Este o ramură mai nouă pentru ei, dar nu și pentru domeniul agricol. La început le era interesant să însușească o meserie deosebită, mai târziu, însă, i-a captivat total și i-a făcut să îndrăgească afacerea dulce, care este nu doar una de suflet, dar și de interes major. Dar și a întreține știubeile cu albine, a le îngriji și administra corect, a le crea condiții bune pentru iernare au deprins repede. În procesul activității au apărut și metode mai noi pentru ramura dată, apoi ei, pe lângă varietatea de miere în dependență de culturile de unde a fost strânsă, au început a elabora și alte produse din apicultură, pe care le prezintă cu multă inspirație și le propune celor interesați, cum ar fi ceara, propolisul, diveresele amestecuri și combinații de înaltă valoare nutritivă și foarte prețioase sau chiar și băutură specifică. Pe cele peste patru hectare de teren agricol familia Ceban cultivă și plante melifere pentru albinele care fac miere, asigurându-le o rezervă bună chiar prin vecinătatea dislocării știubeilor.
Pe parcurs, au majorat și numărul familiilor de albine, astfel afacerea „dulce” a familiei Ala și Vitalie Ceban este în continuă dezvoltare, ea aducând și un anumit profit antreprenorilor harnici și muncitori.
Valentina CEBOTARI