Agricultorii se îngrijorează tot mai mult
Pentru ce trăiește omul – ca să muncească, pentru ce muncește omul – ca să trăiască.
Și așa, într-n ciclu continuu, in an în an cu gândul la roadă, Aurelia și Igor Revețchi din satul Sofia, ajutați de fiul lor Vasilică, fac agricultură. Mai la concret, ei cresc legume pentru consăteni, iar surplusurile le comercializează la piață.
Cine numai nu cunoaște aspectele acestei munci istovitoare, nu știe cum să aprecieze ceea ce face această familie. În afară de legume în seră sau în grunt deschis, pe cele 16-17 ha de teren agricol mai cultivă și alte culturi, cum ar fi floarea soarelui, grâu, orz. Au acumulat o experiență bogată, deprinderi, cunoștințe, relații, însă an cu an nu se aseamănă, de fiecare dată surprizele sunt altele.
- Anul trecut, – ne spune Aurelia, – am avut un an „ca la carte”, cu ploi frecvente și liniștite, producția a crescut în voie, având umezeală suficientă. Anul acesta este antipiodul lui 2021. Nu ne plouă de câteva luni, apa din iazul din preajmă scade văzând cu ochii, dar legumele trebuie mereu udate.
Această familie harnică crește ardei, castraveți și roșii în sere, dar și în câmp deschis, atât ardei și castraveți, cât și vânătă, varză etc. În ziua când le-am vizitat gospodăria, Aurelia ne-a spus, că numai ce terminase de sădit ardei dulci în două sere, care vor da roadă pe la sfârșitul lunii septembrie – începutul lui octombrie. Cei de afară, care sunt deja răsăriți, așteaptă să dea rod la sfârșitul lui august, la „Hramul satului”.
Igor mai mult este „pe roți”, adică, „gospodarul ține drumul”, duce și aduce de ce au nevoie, transportă la piață producția. Aurelia, în rol de jupâneasa, care ține casa, zilnic are treburi prin grădină, pe câmp, prin sere, are grijă, urmărește și administrează toarte procesele de creștere și recoltare a plantelor. Multe griji, termene, etape, muncă grea, picioarele și mâinile de noroc, ea ține sub control tot procesul. Are un singul ajutor, pe Aliona Revețchi, care este și ajutor de nădejde în toate, dar și mâna ei dreaptă. Și doar expresia feței trădează emoțiile Aureliei: castraveții – unul ca unul, ardeii – dintre cei mai frumoși, mari și „cărnoși”, consistenți, roșiile, o frumusețe…
- Sămința de roșii ne o furnizează Maria Darii din Chetrosu, – ne mai spune Aurelia, – care este cunoscută în toată țara prin agricultura ecologică pe care o practică, are o producție de calitate superioară. Și ale noastre roșii sunt frumoase și gustoase, dar anul acesta au oleacă de „inimă”, ce le fac tari la codiță.
Legumăria familiei Revețchi este una îngrijită, totul este pus la cale, gândit și aranjat cum se cuvine la adevărații gospodari. Însă, după spusele stăpânei, mai întâmpină probleme, ce nu țin de competența lor. Între sere și casă este un teren, pe care ei au vrut să-l procure și pentru care, acum câțiva ani, au achitat o sumă bună de bani, dar care nu le-a devenit proprietate nici până în prezent și stă împărăginit fiindcă judecata continuă.
- Cineva ne urmărește, ne invidiază, nu se bucură de realizările noastre,- mai spune Aurelia. – Tot timpul un ul din bărbații familiei doarme aici, ca să păzească gospodăria. Dar la începutul lui aprilie, o seară nu a fost nimei și … ne-au furat toată pelicula de pe o seră, apropo, ca s-o reacoperim, am cheltuit peste 14 mii lei, și câteva unități tehnice. Poliția a cercetat o zi întreagă, dar fără rezultat.
Aici, la grădina familiei Revețchi, se muncește mult, din zori până noaptea, din primăvară devreme până toamna târziu. Munca agricultorilor depinde de cantitatea de umezeală din sol, care anul acesta chiar este la minimum, iar producătorii se îngrijorează de ce va urma.
Când nu plouă la timp, plantele nu au cu ce se alimenta, pământul însetat se acoperă de crăpături adânci. Si sufletele agricultorilor tânjesc, se neliniștesc și se alarmează…
Valentina CEBOTARI