Alfabetizarea tinerilor în procesul electoral
La mijlocul lunii aprilie a fost organizată şedinţa de finalizare a proiectului „ProDEM – sporirea participării tinerilor alegători şi celor care votează pentru prima dată (ATVPD) din RM la procesele democratice prin consolidarea atitudinii lor faţă de alegeri”. La eveniment au fost invitaţi tineri, directori-adjuncţi pentru educaţie, reprezentanţi ai APL şi ONG.
Timp de un an tinerii de la liceele din oraşul Drochia şi de la cele două instituţii de învăţământ din Pelinia (proiectul a avut acoperire naţională, fiind implicate 8 comunităţi-ţintă) au beneficiat de o educaţie participativă şi electorală prin aprofundarea cunoştinţelor şi sporirea gradului de conştientizare ce a contribuit la motivarea lor de a se încadra activ în procesele electorale ulterioare. Or, prezenţa tinerilor la urnele de vot, conform sondajelor statistice, constituie 9,4-11,2%. Iar acest segment de alegători este foarte important pentru societate.
Vera Flocea, specialist principal, DÎTS Drochia, Ludmila Ţurcanu, director-adjunct, Pelinia, ambele consiliere în acest proiect, împreună cu Nicolae Moscalu, preşedinte, AO „Moştenitorii”, Bălţi, unul din parteneri, au comunicat scopul şi obiectivele proiectului aflat în derulare timp de un an, măsurile şi atelierele organizate, tematicele şedinţelor şi seminarelor, dar şi rezultatele proiectului în comunităţile-ţintă. În oraşul Drochia 95 de fete şi 74 de băieţi au fost implicaţi în activităţile proiectului, iar peste 700 de persoane au devenit beneficiarii lui indirecţi. În Pelinia au activat, respectiv, 92 fete şi 68 băieţi, iar beneficiari au devenit 340 de tineri.
Apoi în faţa celor prezenţi a vorbit Veronica Ateş, expertă naţională în domeniul electoral, care a relatat despre atitudinea tinerilor faţă de procesul electoral. În urma mai multor studii a fost evidenţiat interesul lor scăzut faţă de ceea ce se produce în ţară pe arena politică. Însă experta a menţionat şi scopul nobil al proiectului de a promova experienţele înaintate şi bunele practici de susţinere şi participare a tinerilor în procesul electoral.
În continuare a derulat un exerciţiu practic de simulare a alegerilor, cu participarea directorilor adjuncţi, tinerii de data aceasta fiind spectatori. Maturii, moderaţi de Rodica Cucuetu, IPLT „B.P. Hasdeu”, au urmat toţi paşii legali şi necesari pentru o campanie electorală, desfăşurată transparent şi responsabil. Actorii implicaţi şi-au creat câte un partid, au elaborat programele electorale, le-au prezentat şi le-au pus în discuţie, au răspuns şi la întrebările din sală, parvenite de la elevii, care au fost participanţi activi au proiectului. În urma activităţilor desfăşurate elevele Nina Ţurcanu şi Daria Granevschi din oraş şi Felicia Gorodea cu Valeria Zaiaţ din Pelinia au devenit lidere ale grupurilor de iniţiativă. Apoi a urmat procesul votării şi număratul voturilor.
În continuare Cristina Belenco şi Vera Flocea, susţinute de consilierii raionali şi reprezentanți ai ONG, au relatat despre aplicarea cunoştinţelor obţinute de tineri în practică prin dezvoltarea participării, acesta fiind dreptul, dar şi obligaţiunea civică a lor de a contribui la formarea unui stat democratic şi de drept.
În final au fost punctate beneficiile proiectului.
Proiectul „ProDEM” este implementat de către Hilfswerk Austria Internaţional în parteneriat cu AO „Moştenitorii” și AO „Speranţa” cu sprijinul Agenţiei Austriece de Dezvoltare şi Fundaţiei ERSTE, Austria.
Valentina CEBOTARI