Amintiri devenite deja istorie

Deseori se întâmplă să ştii omul de mai mult timp şi să-ţi imaginezi că îl cunoşti foarte bine, dar apare o situaţie când îl descoperi sub alt aspect. Şi e foarte bine, când latură nouă e pozitivă şi îl caracterizează de bine, îi descoperă chipul şi caracterul într-o lumină nouă.

Valeriu Plopa este o personalitate foarte cunoscută în raionul Drochia. Consilier permanent, fotbalist incorigibil, angajat profesionist în domeniul recrutării tinerilor, responsabil şi de multe lucruri obşteşti, de partid etc. Cu anii energia lui nu numai că nu scade, dar pe alocuri chiar sporeşte.

Şi iată nu demult mi-a fost dat să-l descopăr pe Valeriu Plopa în altă ipostază — un înveterat pasionat de istorie, de tradiţiile poporului, l-am văzut un colecţionar de forţă, care nu numai că adună obiecte şi lucruri istorice şi de mare valoare, dar le cunoaşte rostul, le ştie menirea, le poate descrie cu lux de amănunte că te captivează total cu detalii şi date istorice.

În biroul său mic de la Centrul militar raional şi-a creat un muzeu propriu. E greu de numit mini, deoarece dispune de foarte multe exponate, numărul lor fiind cu mult mai mare decât ar putea fi expuse şi dânsul le ţine prin cutii sau acasă, unde nimeni decât familia nu le poate admira.

A clasificat „averea istorică” după compartimente, tematică, însemnătate, valoare etc. Aici sunt secţii: de numismatică, filatelie, ortodoxie, fotbal, tehnică militară etc. Un loc aparte îl ocupă şirul de diplome şi fanioane, câştigate cu anumite prilejuri de-a lungul anilor, fotografiile şi suvenirele.

Însă mândria lui Valeriu Plopa este, totuşi, filatelia. Îţi poate vorbi ore în şir despre colecţia de timbre, cunoaşte istoria în detalii a fiecărui exemplar în parte, adunate cu mare atenţie şi grijă de mai mult timp.

Şi, în general, un adevărat colecţionar se formează cu anii, pe parcursul deceniilor. Cel de durată nu numai că însuşeşte şi cunoaşte istoria obiectelor, dar îşi face un nume printre semeni, poate face schimburi reuşite de exponate, poate intra în posesia unor lucruri rare de o adevărată valoare sau cu preţ istoric incomensurabil. Este greu să-l „porneşti” pe Valeriu Plopa, să-l intrigi ca să înceapă a relata, apoi nu-l mai poţi opri, are şi are ce povesti din orice domeniu al muzeului lui personal. Dacă-l întrebi despre vreo mănăstire, îţi povesteşte despre toate cele vizitate şi însemnătatea lor istorică. Sau despre vreo maşinuţă militară, sau vreo monedă rară ori un timbru de excepţie.

Raionul chiar pierde că nu-l are pe Valeriu Plopa în calitate de lucrător muzeistic, relatările lui sunt interesante, mustoase, pline de date cronologice împletite cu amintiri personale, ele, amintirile, fiind deja tot o istorie. Este foarte interesant şi captivant să-i asculţi istorisirile, legate de anumite colecţii, de persoane şi perioade, de valoarea istorică a obiectelor deţinute etc. Atât doar, că biroul lui, cum am mai spus, este foarte neîncăpător şi multe din exponate sunt ţinute în cutii, iar cele expuse sunt admirate de foarte puţini vizitatori. Adică o muncă foarte mare efectuată cu grijă şi pasiune, rămâne nevalorizată, dacă nu are cine o aprecia.

Valentina CEBOTARI