Amuzaţi-vă cu folos

Încă pe când eram studenţi, şi mai încoace, când erau nepoţii de şcoală, ne jucam în orele de răgaz sau când seara se stingea lumina, „de-a oraşele” sau de-a alte grupe specifice de cuvinte:

– Atena
– Amsterdam
– Madrid
– Dublin
– Niţa etc.
Era o zabavă cu folos. Ne antrenam isteţimea minţii, repetam şi ne îmbogăţeam cunoştinţele la geografie şi ne veseleam.
Acum, în lungile zile de #Staţi Acasă! am avut prilej să-mi amintesc de cuvintele profetice ale preotului-poet Alexei Mateevici „Nu veţi plânge atunci amarnic, / Că vi-i limba prea săracă…”
Ia vedeţi. Am luat verbul a ţine la indicativ prezent, persoana I-a singular (eu ţin) şi a III-a plural (ei, ele ţin) şi, adăugându-i prefixe, am obţinut o mulţime de cuvinte noi:
– Sus-ţin – a afirma o idee, a ajuta pe cineva etc.
– Ob-ţin – a căpăta ceva.
– Ab-ţin – a se reţine, a nu se pronunţa etc.
Găsiţi sensul celorlalte cuvinte: men-ţin, re-ţin, de-ţin, apar-ţin, între-ţin, a-ţin. Şi ce a-ţi mai găsi şi dumneavoastră.
Tot aşa, cu interes, cu pasiune, cu plăcere cu folos se pot crea cuvinte (o joacă), adăugându-se acelaşi sufix la diferite rădăcini: răş-uşcă, bici-uşcă şi câte am mai găsi în jocul colectiv.
Dar cu câte alte sufixe şi rădăcini sunt cuvinte rar folosite sau nedescoperite de noi.
Există cuvinte, ce se sfârşesc cu aceeaşi silabă, sub acelaşi accent, dar nu putem afirma, că acesta este un sufix, fiindcă silaba precedentă nu se poate identifica fiind rădăcina vreunui cuvânt: pictor, ulcior, fecior, ca în acestea: sămâncior, cărucior şi altele câte sunt.
Delectaţi-vă cu acest joc de cuvinte şi vă veţi înmbogăţi vocabularul, veţi afla noi sensuri ale cuvintelor.

Bună ziua sau bună seara…

Fiecare dintre noi ne măsurăm vârsta cu anii.

Dar măsura vieţii omului este ziua, care cuprinde timpul între două răsărituri de soare. „Vom trăi câte zile ne va da Dumnezeu”, – mărturiseau înaintaşii noştri. „Nimeni nu ştie ziua de măine” – spuneau ei cu gândul la voia Domnului. Etc. Când spuneau zi, ei aveau în vedere şi noaptea, dar nu ţineau cont de ea, fiindcă pe timp de noapte oamenii dorm în neştire.
Deci, când ruşii spun сутки (sutki), au în vedere ziua şi noaptea. Noi, în limba română, spunem numai zi (de la răsărit la răsărit sau de la apus la apus). Exemple: a mai trecut o zi din viaţă; am mers cu autocarul trei zile; luna are 31 de zile etc. Dar când vrem să arătăm ceva continuu, neîntrerupt – stare de veghe; lucru; activitate etc. – spunem; zi şi noapte. Exemplu: în condiţiile epidemiei de coronavirus medicii stau la căpătâiul bolnavilor zi şi noapte.
Cele spuse mai sus îmi dau temei să-mi exprim dezacordul cu acei care au inventat, pentru a se arăta inovatori, expresia „24 din 24 de ore”, substituind sintagma „zi şi noapte”, tradiţională, cuprinzătoare şi constantă.
Am zis despre zi, în care trăim, muncim, ne bucurăm, nădăjduim. Ziua activă (iarăşi facem abstracţie de noapte) o vedem în ipostazele distincte: dimineaţa, amiaza, chindia şi seara. Înaintaşii noştri le vedeau, le simţeau cu toată făptura, le cunoşteau şi le cinsteau. Pentru fiecare parte a zilei ei aveau formule de politeţe pentru a se saluta, întâlnindu-se unul cu altul:
– Bună dimineaţa!
– Bună ziua!
– Bună seara!
Tot aşa şi la despărţire. Nu altfel. Înaintaşii noştri, care ne-au lăsat „o limbă, ca un fagure de miere”, vrând să zică: „bună să-ţi fie dimineaţa” (etc.), pentru a se exprima mai laconic, a omis „să-ţi fie” şi a zis: „bună dimineaţa” (şi celelalte). Deci adjectivul bună la forma nedefinită, iar substantivele (dimineaţa, ziua, seara) – la forma definită. Aşa să rostim, aşa să scriem.
Tot aşa şi în textele de consolare: veşnică pomenirea.
Şi cu referire la urarea de despărţire.
Mai ales prezentatoarele emisiunilor televizate la final ne doresc: „să aveţi o seară plăcută, liniştitiă”. Dar de ce o seară? S-ar putea să avem şi două seri? Nu. Iarăşi e vorba de o invenţie nereușită, dubioasă a jurnaliştilor. Dacă ar spune tradiţionalul. „bună seara”ar fi destul de politicos, de respectuos şi corect.
„Bună ziua sau bună seara, după cum v-a găsi mica mea scrisoare” – scriau cu patru clase „la români” înaintaşii noştri 60-70 de ani în urmă. Scriau corect. Nu inventau nimic.

Materiale realizate de Vitalie ZAGAIEVSCHI