Andrei STARII: „Cu răzeşii nu este uşor de lucrat, dar este interesant. Nu-ţi lasă timp de repaus, te ţin mereu în tonus”

Andrei Starii conduce gospodăria agricolă din satul Popeştii de Sus de 32 de ani. Alţi şapte ani a fost în fruntea întreprinderii agricole din Popeştii de Jos. Este un agricultor cu multă experienţă, dar cu o şi mai profundă sensibilitate agricolă.

Miercurea precedentă, când împreună cu Andrei Starii am făcut o incursiune în gospodăria agricolă, dânsul, precum îi este felul, mi-a vorbit într-un stil semiserios, semiglumeț despre activitatea cotidiană, despre angajaţi, despre cotaşi, despre sine, despre actualitatea din ţară, despre „venit şi cheltuială”, despre viitor şi despre multe altele ce ţin de viaţă, trudă, oameni şi omenie.

— Când m-au numit preşedinte de gospodărie la Popeşti, — zicea Andrei Starii, — tătuca, un mândâcean foarte înțelept, m-a prevenit: „Ai grijă, acolo trăiesc răzeşi, ei nu sunt oameni simpli. Să ţii urechea ascuţită, că răzeşii totdeauna au fost oameni înstăriţi, liberi la cuget şi duri la vorbă”.

De adevărul vorbelor lui tătuca m-am convins chiar din primele zile de muncă în Popeştii de Sus. Anume în satul din sus, că cei din Popeştii de Jos nu au treabă cu răzeşii.

Acum, după trecerea atâtor ani, pot să spun cu toată convingerea, că popeștenii „din sus” într-adevăr nu sunt simpli şi cu ei nu este uşor de lucrat. Dar, totodată, muncind aici nicodată nu mi-a fost trist, lânced, lehamete. Asta pentru că răzeşii, chiar dacă de la începuturile lor au trecut secole, nu-ţi lasă timp de hodină, de linişte, de repaus, ci te ţin mereu cu şira spinării strună, în tonus, cum s-ar zice.

Demult m-am obişnuit cu feleşagul lor şi, sunt sigur, şi ei mă acceptă aşa cum sunt. Am devenit o familie. Angajaţii din consiliul de administraţie sunt toţi cu ani buni de activitate. Majoritatea sunt pensionari. Uneori mai glumesc, spunându-le că am să plec din fruntea gospodăriei, când îi vor scoate pe toţi la pensie.

Gluma-i glumă, dar directorul are grijă de pregătirea succesorului. Ba chiar, îmi spunea, are vreo câţiva băieţi tineri, care au tragere pentru agricultură, dar şi idei de dezvoltare a ramurii, de continuare a bunelor tradiţii şi de introducere a noului în vechiul domeniu.

— Sunt băieţi cu carte, dar şi cu râvnă, — mi-a mărturisit Andrei Starii. — Principalul este că vor să muncească, nu fug de pământ. Că dacă or fugi toţi, cine va face ţara cu pâine.

Cu pâine şi la pâine s-au făcut şi se fac şi popeştenii. An de an. Muncesc şi au. Pe teritoriul satului îşi desfăşoară activitatea câteva gospodării colective de diferite proporţii. Cea mai mare, însă, este „Popeşteanca-Agro”, cu 1100 hectare de terenuri agricole.

Anul curent nu a fost cel mai favorabil din punct de vedere meteorologic. Precipitaţiile au fost puţine, arșiţa a fost mare, iar munca — istovitoare. Dar chiar şi în asemenea condiţii austere, agricultorii de la „Popeşteanca-Agro” nu au trudit degeaba. O anume recoltă, totuşi, au obţinut.

— Am recoltat, — îmi enumără directorul, — câte 25 chintale de seminţe de floarea soarelui de pe fiecare din 380 hectare semănate cu răsărită. Am obţinut 37 chintale de grâu la hectar, suprafaţa totală ocupată cu această cultură fiind de 430 hectare. Roada de soia a fost cam slabă, ba chiar subliniat de slabă, o tonă la hectar. Nici recolta de sfeclă de zahăr nu este cea la care ne-am aşteptat şi pentru care am făcut investiţii. La moment se arată a fi câte 20 tone la hectar. Dar una cu alta şi se formează cuantumul gospodăresc. Vom avea de unde achita toate datoriile şi va mai rămâne suficient și pentru activitatea de mai departe a întreprinderii.

Cotaşilor le-am repartizat „averea”, atât că nu toţi şi-au ridicat producţia, dar, cum zic ei, „las-că nu fuge Starii nicăieri, dovedim să ne luăm pâinea”. Îi înțeleg, au şi ei muncă prin gospodăriile proprii, iar câştigul la cotă, oricum, nu se evaporă. Ce-i a lor e pus deoparte.

… Miercurea precedentă m-am convins definitiv: Andrei Starii şi răzeşii de la Popeştii de Sus sunt un tot întreg.

Liuba BULGARU