ANUNȚ pentru ocuparea funcției de director al Întreprinderii Municipale,, Gospodăria Comunală și Exploatarea Locuințelor,, din Drochia.

0
În temeiul Legii nr.246/2017, cu privire la Întreprinderea de Stat și Întreprinderea Municipală, Hotărîrea Guvernului nr.484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr.246/2017 cu privire la Întreprinderea de Stat și Întreprinderea Municipală, Primăria orașului Drochia și Consiliul orășenesc Drochia, anunţă concurs pentru ocuparea funcţiei de:
director al Întreprinderii Municipale,, Gospodăria Comunală și Exploatarea Locuințelor,, din Drochia.
– salariu 18000 lei (+ sporuri).
Atribuțiile de bază a directorului Î.M.,, Gospodăria Comunală și Exploatarea Locuințelor,, din Drochia:
• Conduce activitatea și asigură funcționarea eficientă a Î.M.;
• Reprezintă interesele Î.M. în relațiile cu persoanele fizice și juridice, cu autoritățile publice, cu organele de drept;
• Va asigura integritatea, valorificarea eficientă și dezvoltarea bunurilor întreprinderii și a bunurilor transmise de fondator;
• Asigură executarea deciziilor fondatorului și ale consiliului de administrație al Î.M,
• Va încheia contracte, va elibera procure, va deschide conturi în bănci și/sau conturi de plăți în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc, va angaja personalul întreprinderii pe bază de contract (acord) şi în alte condiţii şi să concedieze lucrătorii încadraţi;
• Va asigura respectarea principiului transparenței procedurilor de achiziție a bunurilor, a lucrărilor și a serviciilor destinate atît acoperirii necesităților, cît și asigurării bazei tehnico-materiale și formării programului de producție al întreprinderii;
• Va exercita alte atribuții prevăzute de legislație.
La funcţia de director al Î.M.,, Gospodăria Comunală și Exploatarea Locuințelor,, din Drochia, pot candida persoane care întrunesc cumulativ următoarele criterii:
1) cunoaște limba română (cunoașterea alor limbi este un avantaj)
2) deţine studii superioare sau echivalentul lor;
3) a activat în funcţii de conducere cel puțin 4 ani;
4) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă;
5) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
6) nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie;
7) nu este condamnat, prin hotărîre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, pentru infracţiuni de corupţie, care cade sub incompatibilităţile şi restricţiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
Pentru participare la concurs se depune dosarul de participare care va conține următoarele documente:
1) formularul de participare (model atașat la anunț);
2) scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii;
3) curriculum vitae (CV);
4) copia buletinului de identitate;
5) copia diplomei de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și / sau de specializare;
6) copia carnetului de muncă (în cazul deținerii);
7) certificatul medical sau declarație pe propria răspundere (în formă liberă) că este apt de muncă;
😎 cazierul judiciar sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni penale nesăvîrșite cu intenție, nu este condamnat/ă, prin hotărîre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corpuție;
Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
Dosarul de participare la concurs se depune pînă la 7 aprilie 2026, ora 15.00, la sediul Primăriei orașului Drochia, aflat pe adresa or.Drochia, str.Independenței 15 A (biroul 8 etajul I). Telefonul persoanelor responsabile de oferirea informațiilor suplimentare și primirea documentelor 025222064; 025222506.
BIBLIOGRAFIE
• Constituția Republicii Moldova;
• Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002;
• Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163/1997;
• Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003;
• Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
• Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;
• Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi;
• Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice;
• Legea nr.105-XV din 13.03.2003, privind protecţia consumatorilor;
• Legea 436/2006 cu privire la administrația publică locală;
• Legea 1402/2002 cu privire la serviciile publice de gospodărie comunală;
• Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;
Informaţia suplimentară cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului este plasată pe portalul guvernamental http://cariere.gov.md
Telefon relaţii: 252 22064
Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *